Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: "Toate proiectele privind sprijinul acordat industriei devin realitate"

Acasa >

Articol

“Am spus încă de la începutul mandatului meu la Ministerul Economiei că principalul nostru obiectiv este identificarea de soluții pentru creșterea competitivității industriei românești. Schema de ajutor de minimis ce a fost gândită ca un sprijin real acordat acestui sector intră astfel într-o nouă etapă, iar toate proiectele pot fi depuse începând cu 14 noiembrie. Este doar un pas, având în vedere și celelalte măsuri luate deja la Ministerul Economiei”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele Organizației Municipale PSD Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin schema de ajutor de minimis pentru implementarea Programului de creștere a competitivității produselor industriale, Ministerul Economiei sprijină dezvoltarea durabilă a întreprinderilor din industria prelucrătoare și urmărește reducerea decalajelor comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană.

Sesiunea are o durată de 30 de zile lucrătoare și este cuprinsă în perioada 14 noiembrie – 29 decembrie 2022. Orice solicitări pentru eventuale clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de minimis pot fi transmise la adresa de e-mail: schema.compet@economie.gov.ro

Mai multe informații privind schema de minimis sunt disponibile aici: https://bit.ly/3Th99Uk

Autor
20 octombrie 2022 la 08:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 3 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit