Raluca Turcan: „Susțin Proiectul Legii învățământului preuniversitar aflat în dezbatere publică. Acesta cuprinde proiecte pentru care m-am luptat în ultimii 10 ani și pentru care am găsit și finanțare”

Raluca Turcan: „Susțin Proiectul Legii învățământului preuniversitar aflat în dezbatere publică. Acesta cuprinde proiecte pentru care m-am luptat în ultimii 10 ani și pentru care am găsit și finanțare”

Despre educație se vorbește adesea în parabole cu nuanțe idealiste, ușor utopice. Realitatea zilelor noastre ne-a învățat însă că educația nu poate fi realizată în lipsa unui efort susținut, a modificării cadrului legal și a implicării directe a profesioniștilor și decidenților. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Raluca Turcan: „Susțin Proiectul Legii învățământului preuniversitar aflat în dezbatere publică. Acesta cuprinde proiecte pentru care m-am luptat în ultimii 10 ani și pentru care am găsit și finanțare:

 

●          programe de tip after-school;

●          servirea unei mese la școală;

●          asigurarea de transport gratuit spre și dinspre școală;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

●          pregătirea profesională adecvată a tinerilor profesori;

●          plata cadrelor didactice după merit și finanțarea corectă a instituțiilor de învățămând.” 

Evoluția alambicată a Legii Educației Naționale

In ultimii 11 ani, Legea Educației Naționale a suferit aproape 400 de modificări, realizate prin OUG-uri, proiecte legislative votate de Parlament, excepții de neconstituționalitate, completări și tot felul de trimiteri la alte prevederi legale naționale sau europene. Aceste schimbări, multe neavând în vedere interesul elevilor, au condus la lipsă de coerență, carențe și lacune generalizate.

Perioada pandemică a adus multiple provocări iar sistemul de învățământ a fost forțat să se adapteze la noile tehnologii și la noile cerințe ale societății.

Raluca Turcan: “Acum, România are un proiect de țară coerent, modern și pregătit a fi pus în practică. România Educată, coordonată în ultimii ani de Președintele Klaus Iohannis, a fost un proiect asumat de 10.000 de specialiști în științele educației și reprezenanți ai societății civile. Eu însămi am participat la mai multe dezbateri legate de învățământul dual, cariera didactică, programe de prevenire a abandonului școlar precum „Masa la Școală” și „Școala după Școală”. Am apreciat munca și implicarea profesioniștilor din mediul academic, din cercetare și a practicienilor din școlile noastre, pentru a face România Educată proiectul ce poate fi materializat într-o lege care să reseteze educația din țara noastră.”

 

Proiectele care au însemnat o prioritate pentru deputatul liberal Raluca Turcan realizate în colaborare  cu profesori, elevi și societate civilă, în calitate de Vicepremier în Guvernul României, se regăsesc în proiectul legii învățământului preuniversitar și includ asigurarea transportului gratuit pentru elevi, oferirea unui mese în cadrul școlilor, implementarea de programe de tip after-school, pregătirea profesională adecvată a tinerilor profesori cât și remunerarea după merit și finanțarea corectă a instituțiilor de învățământ.

 

Raluca Turcan: “În concretizarea acestor demersuri, am inițiat proiecte de legi și am identificat fonduri nerambursabile pentru a contribui la îmbunătățirea sistemului de învățământ românesc.

Avem datoria morală de a acorda o atenție sporită carențelor din sistemul educațional”

 

Principalele motive de îngrijorare din sfera învățământului și educației includ rata crescută a abandonului școlar, lipsa pregătirii adecvate a cadrelor  didactice, subfinanțarea, inclusiv presiunea psihologică resimțită de elevi. 

 

“Proiectul de lege, aflat in dezbatere, propune soluții realiste cu privire la reducerea abandonului școlar și creșterea nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Noul cadru legislativ prevede crearea unei platforme naționale de alfabetizare funcțională. Aceasta va oferi instrumentele potrivite pentru fiecare elev/școală să-și ajute beneficiarii să performeze.

Ajutorul psihologic se va concretiza prin creșterea numărului consilierilor școlari, menită să asigure o mai bună consiliere psihopedagogică și orientare școlară pentru fiecare elev din școlile noastre, astfel încât fiecare copil să aleagă ruta educațională cea mai potrivită pentru el.

​Programul „Școală după Școală” își propune să vină în sprijinul elevilor din medii defavorizate. Toți elevii care vor avea dificultăți de învățare vor avea acces la ore remediale, beneficiind de programe de tipul „A doua șansă”. În plus, noua lege garantează gratuitatea transportului la și de la școală.

​Calitatea actului educațional va fi urmarita printr-o evaluare constantă a cadrelor didactice. În ceea ce privește remunerarea profesorilor, salariul unui profesor debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. Este normal ca salariile profesorilor să fie plasate cât mai sus în grila de salarizare.

Proiectul legii învățământului preuniversitar își propune să se adapteze pe nevoile diferite ale elevilor. Noul cadru legislativ prevede posibilitatea  înființării consorțiilor școlare, dar și a consorțiilor de învățământ dual. Autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu universități, agenți economic și unități de învățământ vor putea decide înfiinţarea consorţiilor şcolare sau a celor de învățământ dual. Astfel, vom avea, pentru prima dată, programe de formare profesională cu rute complete.

Avem fonduri europene nerambursabile cu care vom sprijini crearea acestor campusuri în mai multe regiuni din țară. Toate acestea vor contribui la o mai bună formare și pregătire practică a absolvenților de liceu și de facultate, la o integrare eficientă pe piața muncii, dar și la punerea în valoare a potențialului fiecărui tânăr”, afirma Raluca Turcan, deputat PNL de Sibiu, fost vicepremier al României. 

Educația calitativă trebuie să devină o prioritate

„Avem șansa să adoptăm în Parlament o lege care să aducă bunăstare fiecărui om din această țară. Doar printr-o educație de calitate putem avea prosperitate, securitate și perspectiva unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Îi îndemn pe toți cei interesați să parcurgă acest pachet de legi și să vină cu propuneri și sugestii de îmbunătățire. Împreună putem face școala mai bună, putem oferi un viitor mai bun viitoarelor generații”, a declarat Raluca Turcan.

Autor - ADVERTORIAL
03 august 2022 la 14:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 1 zi
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.