Bogdan Trif: "Să sprijinim producătorii români!"

"Întotdeauna cumpăr de la producătorii agricoli români. Nicăieri în lume, pepenii nu sunt mai buni decât cei din Dăbuleni și nu există roșii, ardei gras și ceapă mai gustoase ca cele cultivate în România!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Împreună putem sprijini producătorii români în primul rând cumpărând legume și fructe românești, nu de import.

Am copilărit la țară și, împreună cu bunicii și părinții mei, am muncit pământul. Știu câtă muncă e și câte sacrificii faci până ajungi să culegi recolta. Știu și cât de mare este satisfacția. Țin minte că, în fiecare dimineață, dar mai ales seara, mergeam în grădină, scoteam ceapă, culegeam roșii, castraveți, câteodată și ardei gras, pe care bunica le curăța și le punea pe masă, alături de celelalte bucate. Simt și acum savoarea acelor mese bogate și sănătoase, la care ne strângeam toată familia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Agricultorii noștri depun multă muncă, iar noi le datorăm respect și sprijin. PSD a susținut întotdeauna, prin proiecte, programe speciale și alocări de fonduri, agricultorii României și o va face întotdeauna.
Garantul de acum este nou-numitul în funcția de ministru al Agriculturii, Petre Daea, un profesionist până în măduva oaselor și, mai mult decât atât, un om care își iubește meseria și respectă țăranul român. 
Imediat după ședința Consiliului Politic PSD, în care l-am votat pe domnul Daea pentru a fi propus noul ministru al Agriculturii, am fost cu colegii la o discuție, unde am stat de vorbă cu nea Petre Daea (cum ne place nouă, prietenilor săi mai tineri, să îl alintăm). Mi-a explicat că este treabă multă în Sibiu și că o să fie aproape de toți producătorii agricoli și zootehnici din județul nostru. De asemenea, mi-a promis că Sibiul este prioritar pentru el."

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
11 iulie 2022 la 07:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 58 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit