Daltonişti la semafor

Daltonişti la semafor

Experimentăm culorile şi reacţionăm introspectiv la cele fără patină istorică, în funcţie de patimile percepţiei, motivaţiei şi indiferenţei de pe o pânză, chiar dacă se numeşte drapel. În anii '50 (pierduţi în secolul trecut), exista în magazine un "articol textil" care se numea chiar aşa: pânză de drapel, pe puncte sau cartelă.
Nu s-a experimentat o mai temeinică fâlfâire ideologică a culorilor din muţenia privirii – şi a mai durat o jumătate de secol până s-a constatat că orice "privelişte" poate fi vizionată, dar nu ştiam la ce ne uităm, nici după ce am trecut de semaforul din sensul giratoriu al istoriei monocolore. Sau, cum am continuat să fim "clarvăzători" sub retina albinoasă a singurei culori percepute în infraroşu: negrul pătat cu stropii uscaţi din privirea, călăuzitoare, dintr-un semafor dezafectat. 
Pe parcursul dintre cele trei culori pe care le ştim (pe această lume), am învăţat să ne calibrăm privirea în funcţie de afişarea culorii permisibile într-o singură culoare. Am traversat între două trotuare, tot pe o singură culoare, ceea ce nu trebuia să fie punte între daltoniştii perspectivelor desenate prin suprapunerea (şi complicitatea) celor două culori dintre acolo-şi-dincolo. Albul nu este o descoperire a umbrei, aşa cum toate nuanţele de negru nu se restrâng într-o culoare unică. Toate culorile sunt pătate cu albul difuz din întunericul pe care-l recolorăm, zilnic şi cu efervescenţă pastelată sub o retină prea avidă de obscuritatea introspecţiei ce ne stă în fire, ca o bârnă înfiptă în ochiul ce ne urmăreşte trecerea…
Daltonismul e şansa să nu distingi, nici de aproape, nici din perspectivă. Câteodată e indicat să "vorbeşti" într-o singură culoare, aşa cum ai privi (cu nostalgie) în orbitele golite de inspiraţie, ale semaforului ce continuă să clipească într-un experiment spre nicăieri. Ceea ce rămâne o motivaţie pentru cei care nu disting nuanţele unei culori uniformizate prin unicitatea tulbure a sângelui ideologizat. Şi incolor.
Experimentăm, în lipsă de culori pigmentate, cu memoria privirii dintr-o introspecţie pe o pânză unde ar trebui să se liniştească umbrele din dimprejurul culorii de bază. Niciodată nu am ştiut să vorbim şi să ne respectăm într-o tuşă firească a culorilor. Şi ele se exprimă, chiar dacă nu înţelegem "fericirea" daltoniştilor. Niciodată nu am fost mai albinoşi, dincolo de hotarul de pe privirea culorii sau dincolo de orizontul monocolor al unei retine de împrumut.
Măcar de-ar fi fost de unică folosinţă. Ne-am grăbit şi am "schimbat" culorile într-un impas istoric, dar previzibil. Am trecut pe la semafor, înainte să deschidem ochii şi i-am închis pe culoarea roşie, şi acum nimeni nu pricepe cum a fost, din moment ce nimeni nu pricepe ce este – şi nu se vede – sub o retină. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
27 iunie 2022 la 23:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.