Scribul de marţi: Copistul dictatorului sau scribul memoriei (prăpăd şi logică)

Pe vremea când începeam să avem coexistenţă biologică, adică existam pur-şi-simplu, s-a profitat de profilul speciei care a decis că este o formă de logică. O viziune, sau o prejudecată cosmică, un ritual între repetiţiile gândurilor simple şi complicitatea memoriei incomplete. Suntem exact în acelaşi timp, când încercăm să demonstrăm că un accident al logicii universale ne-a plasat într-un prăpăd existenţial.

Nu intenţionez (deci, nu abuzez) să ofer sau să impun propriile mele gânduri, câteodată mesagere şi de multe ori dictatoriale cu memoria paradoxului din logica unui scrib. Oarecum selectivă, treaba mea este să-mi fiu propriul scrib – jocul de cuvinte este firesc, precum o intenţie uitată. Tocmai de aceea am "devenit" scribul despre emoţii, suferinţe, loialitate şi moarte, prăpădul dintre viaţă şi logica dreptăţii din textele uitate ale codurilor prea complicate pentru copierea morală: cea de dincolo de dreptate.

Orice idee "tangenţială" cu memoria se vindecă prin reinterpretarea existenţei "paralele", cu prăpăd adaptată (sau adoptată), în funcţie de logică şi inversiunea ei (sau liniară) până înapoi, pe vremea când începeam să avem profilul unei specii vizionare. Prăpădul s-a motivat prin lipsa logicii pământene: între viziunea copistului şi filosofia dictatorului există un vierme care ne roade amintirea şi încă zburdă în lesa personalizată a gândurilor de sub orizontul fără anticipaţie…

                                    ***

Memoria nu copiază dictaturi. Le reinventează, prin flexibilitatea istoriei întabulate şi iarăşi licitată, la preţul prohibit dintre gândurile trocului fără logică. Între scribul memoriei şi copistul uitării, există utopia logicii: scribul sau copistul?, amândoi nedefiniţi şi tocmai de aceea păcătoşi, şi incredibili, şi reuşesc să transmită utopia emoţiei dintr-un gest înţelept sau nici închipuit…

Memorai oricărui scrib nu îşi mai permite să creadă în dictatorul trecutului nedefinit. Ce copist mai poate "actualiza" memoria manuscriselor ideologice? Există, între noi, o memorie a sentinţei individuale…