"Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic"

Probabil că unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi în România este Marie-Henry Beyle (1785-1840), care a semnat scrierile cu pseudonimul Stendhal, renumit pentru romanele Roşu şi negru, Mănăs­tirea din Parma, Vanina Vanini, Lucien Leuwen, ecraniza­te, cu actori celebri precum Gerard Philipe, Danielle Darieux, Antonella Lualdi, Carole Bouquet, Maria Casares, Martine Carol, Laurent Terzieff…Iată şi câteva cugetări de-ale lui Stendhal: "Dacă n-ai să te faci făţar­nic, poate ai să ajungi om; Fericirea o atingi arareori dar merită să alergi după ea toată viaţa; Toate reli­giile sunt întemeiate pe teama celor mulţi şi pe isteţimea câtorva; Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic; Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat". Ce bine ar fi dacă am ţine seamă de sfaturile înţelepţi­lor. Din păcate, ei cugetă, iar proştii conduc. * Teoria evoluţionistă susţinută de Charles Darwin, bazată pe principiul că doar cei adaptaţi supravieţuiesc, conţine ideea că şi oamenii, ca şi alte specii, se perfecţionea­ză în timp. Fals! Tehnologia, ştiinţa, da, au evoluat, dar specia umană este într-un lent, dar constant proces de involuţie, de degradare morală, fără deosebire de reli­gie, de regim politic, de naţionalitate. Religiile nici cele tradiţionale, nici cultele neoprotestante nu mai reu­şesc să-i adune pe oameni, să-i facă mai buni, ci, dimpotrivă, îi separă şi-i învrăjbesc. Europa a părut o vreme un continent civilizat. Nu mai e şi vă pot aduce sumedenie de argumente. Deviza actuală este tot mai pregnant "Homo homini lupus", aserţiune datând din se­colul 2 dinaintea erei noastre! * Mult rău le-a făcut Napoleon englezilor, austriecilor, prusacilor, ruşilor şi, cu toate acestea, când l-au învins, La Waterloo în 1815, nu l-au căsăpit, îngăduindu-i să moară în patul lui, în exil, pe insula Sf. Elena. Acum, acel fair-play chiar şi în vreme de război, a dispărut. Involuţia spe­ciei umane este mai mult decât evidentă. * Probabil că mulţi din generaţia mea şi-o amintesc pe delicata, frumoasa actriţă Audrey Hepburn (1929-1993), premiată cu tot ce se putea în materie de film. Eu mi-o amintesc din cele văzute cu mult timp în urmă: Război şi pace, Mayerling, My Fair Lady, Cum să furi un milion, Dragoste printre hoţi. Ce n-am ştiut este că a fost, multă vreme, complexată de faptul că avea nr. 44 la pantofi (precum baschet baliştii). Să n-o confundaţi cu, la fel de frumoasa şi talentata, Katherine Hepburn (1907 – 2005), de 4 ori câştigătoare a Premiului Oscar. Altă raţă, în altă traistă, cu roluri memorabile în filme precum: Ghici cine vine la cină, Leul în iarnă, Coasta lui Adam, Regina africană, Iubire perfectă. Alte epoci. Trăim din amintiri. * Specialiştii spun că o nouă stea a teatrului şi filmului românesc se anunţă a fi Marina Palii (n. 31 III 1991), de la Teatrul din Arad. Un fel de Ofelia Popii "a noastră", dar mai tâ­nără. Să vedem ce poate. * Teodor Baconschi îşi divulgă admiraţia nelimitată faţă de Albert Camus, încheind eseul omagial astfel: "Albert Camus – care nota că a sim­ţit suprema singurătate la ora 1 noaptea, în pisoarul unei gări de provincie – a fost un geniu modest, pe care-ţi vine mereu să-l îmbrăţişezi, ca pe un frate franciscan în misiune clandestină." Da.