Când nimeni nu se exprimă…

Tăcerea e inversul memoriei acustice dintr-un viitor experimental. Pe tăcute, ne folosim tăcerea ca o formă de închipuire a trecutului inversat înspre nimicul deja trăit. Sau, înlocuit, prin trocul tăcerilor experimentale…
Ceea ce se poate explica, într-o lume în care tăcerea înţelepciunii a devenit monolog atomizat, este reducerea la "silueta viitorului" dintr-un trecut exprimat prin gesturile unor manechine ucigaşe. Chiar între ele, nu s-au înţeles de ce gen există, sau cum s-a ajuns într-un viitor trecut prin reamintiri uitate. Nu se explică, din moment ce nimeni nu ştie să-şi tacă memoria…
Nu ştim să ne închipuim de ce existăm. Pe vremea democraţiei faraonice, istoria a început (inversată) să-şi aroge viitorul ideologic, de pe malul opus, unde închipuirea începea să devină ingredientul tăcerii…
Ştim că existăm prin logica morfologică a uitării în perspectivă:
– democraţia inestetică a istoriei uitate a fost o investiţie a viitorului uitat;
– nu există o închipuire mai convingătoare decât tăcerea asumată;
– tristă şi arogantă, adică repetitive, experimentul să ne fie schimbarea genurilor.
Trebuie să ne păstrăm logica ritualului, logica e inversarea memoriei "gândite", când nici nu-i auzim tăcerea vorbită…
Pe vremea când exista o logică – ne închipuiam democraţia tristă, dincolo de vremea când i-ar fi venit timpul: logica e în afara demonstraţiei…
Pe vremea când democraţia avea virtute în mumificarea istoriei, era şi cum s-ar fi întâmplat: închipuirea ne-a salvat. Nu ştim să ne închipuim, dacă nu ne gândim invers, de unde nici nu ne putem închipui trecutul fără logică…
Nu există uitare în lipsa închipuirii: de ce se recomandă închipuirea, în locul democraţiei tăcute, e o închipuire fără logică. De parcă se organizează logica,  
în funcţie de virtuţiile care ne-au mai rămas: totul este organizat, dinaintea înţelepciunii mumificate…
Nu există o logică a tăcerii prin "vorbirea" trecutului. Nu există o logică prin interpretarea ritualului competent dintr-o frază…
În pofida prostiei există vânt, slab şi moderat din estul preludiului închipuit înspre aroganţa istoriei. Ştiam că s-ar putea ca democraţia să fie doar o demonstraţie.
Aş vrea să vă spun că logica este pe faţa nevăzută a Lumii… Nu ştim din moment ce suntem tăcuţi în propriul nostru experiment…