Semnal editorial: "Nu-ţi mai ascunde chipul printre pagini”

Semnal editorial: "Nu-ţi mai ascunde chipul printre pagini”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Revenind pentru câteva zile acasă (cred, totuşi, că Sibiul este cel mai "acasă"), Walter Johrend mi-a dăruit o carte, cât o rază de lumină într-un hău de întuneric,  cum a fost acest început de an pentru mine. Se numeşte "Caran­tina”, Editura Armanis 2021 şi, după cum îşi poate da seama oricine, a fost scri­să în perioada când viru­sul Covid 19 ne-a obligat, volens nolens, să stăm în izolare, speriaţi de pan­demia care a înfricoşat o lume întreagă. În caran­tină, fiecare om a încercat să-şi mobileze timpul după cum s-a priceput, iar Walter Joh­rend a făcut ce ştie mai bine: a scris, vorba lui Silviu Guga din pream­bulul volumului: "Poezia e ca o salvare în carantină, poate de aceea poetul aflat în carantină nu-şi deplânge soarta de izolat, nu cade în mrejele singu­rătăţii aducătoare de depresie, nu relatează nicio stare frisonantă. Walter Johrend şi în acest jurnal poetic din caran­tină, reală sau închipuită, este cel pe care îl ştim, mult mai sincer în poezie decât în alte contexte (…)".

Volumul este structurat pe, hai să zic, trei capitole: Covid, Anticovid, Post­covid, fără să-mi dau sea­ma eu, ca fidel cititor, de ce criterii s-a folosit în gruparea poemelor. Tot Silviu Guga mă scuteşte de "inventarierea" aces­tora: "Poemele sunt "cla­sificate" în trei cicluri, Covid (cu 59 de poeme), Anticovid (cu 27 de poeme) şi Postcovid (cu 4 poeme)".

Fără a deveni manierist, Walter Johrend şi-a conservat stilul, verva debordantă, metafora insolită, cu observaţia că a folosit mai rar forma clasică a versurilor cu rimă, iar titlurile sunt savuroase: Arici nespo­vediţi, Fără mască şi nevaccinată, Am negociat cu Dumnezeu, Te botez Rasputin, Prezervative tricolore, Mere pline de viermi fericiţi, Clavicule şi omoplaţi…

Spre exemplificare, vă reproduc două din mul­tele poezii care mi-au plăcut: "Ţin să vă anunţ/că mai sunt printre vii,/deşi nu mai trec pe la terasă,/să dau veteranilor bineţe/şi Alinei de gândit, /privitor la starea ei de muză/plutind printre me­se/ca un virus rotund şi însărcinat./Mă reţine vecina de gard,/văduva italiancă cu chef de taclale/în coliba ei dotată cu pat de campanie/pen­tru orice eventualitate…" (Covid IX: Vecina de gard) şi: "Nu-ţi mai ascunde chipul printre pagini/cu mucigai lăţit peste ima­gini/cum peste buze pete de rugină:/de fiecare dată când duci lipsă/de umbra lunii, toată în eclipsă,/ascunde-te-ntr-a mea şi fă lumină" (Anti­covid XX: Umbra lunii).

Şi-am să închei cu una dintre concluziile lui Silviu Guga, critic literar "de meserie", nu ca mine, un simplu cititor impre­sionist: "Carantina e nu numai o carte în plus în palmaresul activităţii poetului, ci şi o reuşită în construirea unei efigii de poet demn de luat în seamă". Subscriu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
09 mai 2022 la 19:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 9 minute
Surse: Luca Niculescu, posibilă propunere de premier
Diplomatul Luca Niculescu se află printre variantele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 26 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 10.09.2026 IGHISUL NOU,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 39 minute
DGASPC Sibiu vrea să cumpere haine și încălțăminte pentru copiii și adulții din centrele sociale de 1,68 milioane de lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a scos la licitație un contract în valoare estimată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Incendiu de vegetație uscată pe aproximativ 70 de hectare, între Roșia și Cornățel
Pompierii sibieni intervin luni pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit între localitățile Roșia și Cornățel. Focul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Bărbat de 33 de ani, arestat preventiv la Sibiu pentru trafic de droguri de mare risc
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Târgul Olarilor și-a încheiat ediția aniversară. Mii de oameni au trecut prin Piața Mare
Piața Mare din Sibiu s-a transformat, în weekend, într-un adevărat centru al olăritului. Peste 100 de olari și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
25 de profesori sibieni învață să folosească inteligența artificială la clasă. Elevii vor crea hărți, povești și imagini despre Sibiu
Inteligența artificială intră în clasele liceelor din Sibiu nu pentru a face temele în locul elevilor, ci pentru...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Un adolescent de 15 ani, prins la volan lângă Laslea
Un adolescent de numai 15 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Turul Școlilor pe Bicicletă revine la Sibiu. Elevii, părinții și profesorii vor pedala 10 kilometri până la Muzeul ASTRA
Bicicletele vor lua locul mașinilor, cel puțin pentru câteva ore, sâmbătă, 12 septembrie, când elevii, părinții și profesorii...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
AJPIS Sibiu anunță calendarul plăților pentru beneficiile sociale din septembrie. Când intră banii în conturi
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, începe în această lună plata beneficiilor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
A început noul an școlar. O mie de elevi, la ceremonia de deschidere de la „Gheorghe Lazăr”
Elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu s-au revăzut în această dimineață, după vacanța de vară, în curtea...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.