O nouă undă de luciditate culturală

O nouă undă de luciditate culturală

Părintele Cristian Muntean și Cosmin Neidoni ne propun un nou volum epistolar: Farmecul discret al mirării (Ed. Creator, Brașov, 2022, 229 pg.). la cald, recitind cartea, după ce am făcut-o pe când nu era alta decât un manuscris, am redescoperit emoția de neînlocuit pe care, real, numai bucuria de a te regăsi în autori ți-o poate aduce. Am scris, pentru chepengul-copertă cărții câteva rânduri pe care vă rog să le primiți ca înscris Picăturii de carte: „O nouă zi de Duminică. În toxicitatea scriiturii recurente la pandemie, doi oameni se și ne răsfață scriind literatură. Epistolară. Se scriu, cum s-ar spune, unul pe altul în scriituri paralele. Egale. Căci numai egalii pot scrie așa. Părintele Cristian și Cosmin – doi prieteni- ne fac prieteni, iarăși, cu literatura cuvintelor care refuză să se piardă în vorbărie. Adunați pe fire de partitură sincronică, amândoi ne propun citirea în cărțile adevărate. Un soi de magi care ne descoperă Steaua aceea care duce și luminează cărările din care ni s-au născut certitudinile vieții. E mai mult decât un dialog epistolar sacralizat într-o carte. E scriitura aceea care vindecă de secătura vremii, adapă cerul cu limpezimi. Am citi mai întâi câteva pagini de manuscris, apoi nu m-am mai putu opri. E un soi de jurnal de bord al unei corăbii care poartă cu sine aur și argint și topaz și granate dar și mirodenii, mirodenii de tot soiul într-atât încât Oceanul ce o poartă pe val se înmiresmează. Scorțișoara autoironiei- cine-i știe, le vede dese ori zâmbetul- piperul istețimii care se smerește și al limpezimii care doare, sarea cuvântului care drege rana, cardamomul elocinței și dulcea nucșoară a rostuirii într-o limbă română exemplară sunt toate aici, în tainițele cărții-corabie. Sentimentul a fost că vreau cartea între coperți, să mă certe din raftul bibliotecii ca să o recitesc. Să o degust pre literă tipărită în veșmântul cernelii. Cum ai putea să nu iubești o astfel de carte și cum să nu prețuiești cu dragoste o prietenie care naște o astfel de construcție dialogică. Sentimentul că mă vindec de greu, de urât, de oboseală m-a încercat pe întreg parcursul cărții. Încercați. Nu vă grăbiți. Luați și gustați din tihna unor cărturari clasici, după regula de aur a vremii trecute și a celei care scapă vremurilor. Cu adevărat, Împărăția cerurilor e înlăuntru nostru. Fericiți cei care ne descoperă, din timp în timp, zidirea din ei”. O rescriu cu sentimentul că aș scrie aceasta mereu despre scrisul celor doi. O minunată carte de recitire a culturii, de cultură a imediatului etern.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
13 aprilie 2022 la 12:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 zi
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Cum a fost la Festivalul Internațional HermannstadtFest. Peste 100 de tineri interpreți prezenți
Peste 100 de tineri interpreți din șase țări au participat la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Seniorii din Sibiu sunt invitați la cursuri gratuite de dans. Încep înscrierile pentru „Dansul Nu Are Vârstă” 2026
Persoanele de peste 55 de ani din Sibiu pot participa gratuit la cursuri de dans în cadrul proiectului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii
Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.