Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă distribuția pastilelor de iod. Medicii de familie spun că nu ei sunt datori să le împartă populației

Săptămâna aceasta va avea loc o campanie de informare, iar de săptămâna viitoare va începe distribuția pastilelor de iod, a spus, luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„E o problemă legată de contextual actual. Vedeți că în vecinătatea granițelor României se desfășoară un conflict armat. Există și o memorie colectivă legată de incidentul care a avut loc în anul 1986 pe teritoriul Ucrainei și este normal ca autoritățile de sănătate publică să reacționeze rapid și să găsească o soluție pentru orice incident ar apărea legat de zona aceasta nucleară, fără să îngrijorăm în vreun fel lumea, nu avem de ce să facem acest lucru, dar trebuie să asigurăm populației unul dintre elementele care fac sau reduc impactul unui posibil incident. Unul dintre ele este această prevenție, care nu se administrează decât în orele care urmează unui astfel de accident, doar la recomandarea autorităților de sănătate publică”, a spus ministrul Sănătății.

Rafila a precizat că tabletele de iod se administrează, în principiu, persoanelor de până la 40 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pastilele trebuie să fie în posesia populației. Săptămâna aceasta facem campanie de informare, începând de săptămâna viitoare, distribuția la toți cei care sunt eligibili, în principiu populația până la vârsta de 40 de ani”, a mai spus Rafila.

 

Medicii de familie spun că nu sunt furnizori de medicamente

 

Mai multe patronate ale medicilor de familie din țară, între care și cel din județul Sibiu, au transmis un apel către Ministerul Sănătății prin care aduc la cunoștință faptul că nu au fost chestionați în ceea ce privește activitatea de distribuție a pastilelor de iod, iar această atribuție le-ar bloca activitatea medicală.

Apelul este semnat de patronatele medicilor de familie din județele Timiș, Bistrița-Năsăud, Iași, Galați, Vrancea, Teleorman, Vâlcea, Bihor și Sibiu. Medicii solicită să se ia act de poziția specialiștilor de medicină de familie cu privire la distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu prin cabinetele lor.
„Orice atribuție administrativă așa cum este și cea recent anunțată, aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate”, se arată în apelul transmis MS.

Recent, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că medicii de familie vor fi implicați în distribuirea comprimatelor cu iodură de potasiu.

„La fel ca și decizia distribuirii tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie vaccinatori, acest ultim anunț ne determină să facem un apel de urgență pentru a modifica procedurile referitoare la distribuirea pastilelor de iodură de potasiu, înainte de a provoca dificultăți și chiar blocaje în acordarea serviciilor medicale de asistență medicală primară. Așa cum am arătat atunci când am solicitat decidenților să elimine prevederea conform căreia distribuirea tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 se face prin cabinetele de medicină de familie, procedura de acordare a tichetelor, prin documentația care se impune a fi întocmită încarcă și mai mult atribuțiile administrative ale medicilor de familie. În aceste condiții medicii de familie nu-și pot exercita profesia, fiind blocați de birocrația instituită de actele normative ce le reglementează activitatea. Menționăm că acordarea tichetelor de masă obligă la contactarea pacienților vaccinați, care să fie chemați să se întoarcă în cabinet, să fie programați pentru ridicarea tichetelor, să se întocmească registrul de evidenţă, să se completeze tichetele de masă (câte cinci pentru fiecare persoană vaccinată) cu datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora. Toate aceste operațiuni consumă din timpul acordat pacienților și afectează grav calitatea actului medical, în aceste condiții medicii de familie fiind nevoiți să renunțe la vaccinarea în cabinete”, spun medicii.

În ceea ce provește distribuția pastilelor de iodură de potasiu de către medicii de familie, aceștia spun că medicii de familie „nu sunt furnizori de astfel de produse”.

În România există un număr de aproximativ 10.000 medici specialiști de medicină de familie, furnizori de servicii de asistență medicală primară în contract cu casele județene de asigurări de sănătate, pe listele cărora sunt înscriși aproximativ 16.000.000 pacienți. Durata estimată pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu este de aproximativ trei săptămâni, iar la un număr mediu de 2.200 pacienți înscriși pe listele medicilor de familie, zilnic ar trebui să se distribuie pastile unui număr de circa 150 pacienți.

„La cinci minute pentru fiecare pacient, rezultă un program exclusiv pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu de 12,5 ore/zi. În cabinetele de medicină de familie există un medic și un asistent medical, care trebuie să asigure conform contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate un program de consultații zilnic de minim 5 ore la cabinet și 2 ore consultații la domiciliu, în medie 35-40 consultații/zi. Rezultă că medicul de familie va avea un program de cca 20 ore/zi, ceea ce în opinia Ministerului Sănătății reprezintă un „minim efort” din partea medicilor de familie”, avertizează patronatele de medicină de familie semnatare.

Potrivit medicilor de familie, serviciile farmaceutice, așa cum este și distribuirea medicamentelor, aparțin exclusiv profesiei de farmacist.

„Facem apel pe această cale la decidenții din sănătate pentru a respecta dreptul cetățenilor la asistența medicală primară, fără ca medicina de familie să fie pusă în rolul distribuitorilor de medicamente pentru o perioadă de timp în care să se blocheze complet furnizarea de servicii medicale curative în cabinetele medicilor de familie”, se mai arată în apelul transmit către Ministerul Sănătății.

 

Peste 620.000 de tablete sunt la DSP Sibiu

 

De marțea trecută, nimeni nu trebuie să se mai panicheze: 624.000 de tablete de iod au ajuns la DSP Sibiu.

„ Noi am primit 624.000 de tablete, din care 9.700 rămân la DSP Sibiu. Așteptăm acum recomandările Ministerului Sănătății pentru a ști cum vor fi împărțite. Deocamdată sunt în depozitele noastre”, a spus Lucian Blăguțiu, directorul DSP Sibiu.

 

Autor
28 martie 2022 la 12:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 17 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit