Rar mai este pomenit Gh. Tăutu (1823-1885) deşi, în epocă, a fost o personalitate: fiu de moşier moldo­vean, s-a dovedit a fi nu doar poet, ci şi revoluţionar în 1848, publicist, criticând moravurile societăţii, un revoltat împotriva nedreptăţilor sociale. Dovadă că n-a fost un "neica nime" este faptul că s-a bucurat de atenţia lui G. Călinescu în Istoria lui: "Pe băncile şcoalelor de acum câteva decenii răsunau onestele versuri patriotice ale lui Gh. Tăutu". Criticul citează: "Veacuri triste-ntunecoase/Peste capu-mi au trecut/Cu mii oarde furiose/Pre adesea m-am bătut/Dar nici timpurile rele/Nici vandalul cel păgân/N-au curmat zilele mele/Căci am fost oricând român/S-oricât timp român voi fi/Nu mă tem că voi peri". Poezia patriotică, oricât de naivă, n-are moarte. * Un fermier (că, din '90 încoace nu mai avem nici ţărani, nici agricultură, în schimb s-au înmulţit fermierii!) din Banat a făcut un proiect pentru un com­plex de sere, i s-a aprobat, primind fonduri europene nerambursabile. Nu ştiu dacă a cultivat în ele roşii, castraveţi, ardei, ceapă, salată, ridichi, dar nişte "bine-voitori" l-au pârât şi poliţiştii au descoperit că "legumicultorul" cultiva canabis, o plantă mult mai rentabilă pe orice piaţă. Inventivitatea ro­mânului n-are limite.* Saşa Pană (Alexandru Binder), poet, medic, evreu, avea o vorbă de care m-am convins că e adevărată: "E mai bine de plâns lângă un mormânt decât de compătimit un suferind". Cum le ştiu evreii ăştia pe toate? * Nicolae Muntean (Sibiu): "Am fost in­ternat în mai multe secţii ale Spitalului Judeţean şi m-a surprins neplăcut faptul că în saloane nu exis­tă instalaţii-sonerii-pentru alertarea personalului medical în caz de urgenţă, mai ales pentru bolnavii care nu se pot deplasa, operaţi fiind sau "legaţi” la perfuzii. Nu cred că ar costa o avere asemenea insta­laţii". Aveţi dreptate. Eu, când am fost internat, m-am înarmat cu un fluier, împrumutat de la prietenul Mircea Ludoşan, arbitru de fotbal, dar asta se întâmpla în 1982 şi de-atunci au trecut ceva ani. Am crezut că am avansat cât de cât de când cu democraţia capitalistă. * Aflu că s-a stins din viaţă un personaj – vorba ăstora cu limbi de lemn – controversat, un fel de Adrian Păunescu al Sibiului, dar pe alte coordonate, admirat de unii, hulit de alţii, Cornel Bucur. Să-i fie ţărâna uşoară. * După ce, prin intermediul televiziunii, am vă­zut "revoluţia" română în direct, iată că ne este dat să vedem şi războiul ruso-ucrainean… pe viu. Blestemaţi-mă, înjuraţi-mă, daţi în mine cu fecale (ca să nu zic căcat), dar mie mi se pare o jalnică făcătură mediatică, din nefericire cu morţi, răniţi, refugiaţi adevăraţi. Aşa cum nu ştim dacă, la noi, a fost revoluţie sau lovitură de stat, aşa nu vom afla, probabil, niciodată, ce se ascunde în culisele acestui război atipic. * Apropo, se face mare caz de patriotismul ucrainenilor, care luptă cu "monstrul" rus până la sacrificiu, având sentimentul mândriei de a fi ucrainean. Păi, ce ne facem fetelor, cu globalizarea, cu unitatea în diversitate, cu "mândria de a fi european", pe care ne-o tot cântă "înalţii funcţionari" de la Bruxelles şi Strassbourg? Andrei Pleşu are chiar un eseu pe tema acestei mândrii naţionaliste: "Mândria de a fi român – iată o vorbă sublimă şi fără sens. Nu poţi fi mândru de o calitate pe care n-ai obţinut-o prin merit sau prin opţiune. Te-ai trezit ro­mân aşa cum te-ai trezit bărbat sau femeie, brunet sau blond, înalt sau scund". Aşa că întreb: de ce ar fi ucrai­nenii mai mândri că sunt ucraineni şi se bat cu ruşii, decât noi, că suntem români şi batem din gură?