Începe „bătălia” pentru posturile de director în școlile din Sibiu

Acasa >

Articol

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu anunţă că vineri, 18 februarie, se va desfășura proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct pentru 90 de unități de învățământ și unități conexe din județul Sibiu  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proba va avea loc la Colegiul Economic "George Barițiu" din Sibiu, începând cu ora 10, durata probei scrise fiind de maximum 120 minute. Intrarea candidaților în sălile de concurs se va face în intervalul orar 8 – 8:45.

La această probă vor participa 72 cadre didactice din cele 73 care și-au depus dosarele pentru susținerea acestui concurs. Afișarea rezultatelor se va face tot vineri, 18.02.2022, la avizierul ISJ Sibiu și pe site-ul www.isjsb.ro

Depunerea contestațiilor la proba scrisă este programată în perioada 18-19 februarie 2022, soluționarea lor se va face în zilele de 21 și 22 februarie 2022, iar afișarea rezultatelor finale la proba scrisă va fi relizată în 22 februarie 2022.

Persoanele înscrise ale căror dosare au fost validate dar nu pot participa la proba scrisă din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2, pot depune documentele prevăzute la art. 33, alin. 4 (buletin de analize care atestă rezultatul pozitiv al analizei RT-PCR sau a unui raport medical sau a unei decizii de carantinare eliberate de DSP, care atestă plasarea în izolare/carantină pentru o perioadă care include data de 18 februarie 2022) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin O.M.E. nr. 4.597/2021, modificată prin O.M.E nr. 3.026 din 13.01.2022, care să ateste această pozitivare sau o declarație pe propria răspundere în ziua de joi, 17 februarie 2022. Pentru aceste cazuri, proba scrisă se va desfășura în 4 martie 2022.

Nota minimă de promovare a probei scrise, care va da posibilitatea susținerii probei de interviu, este 7 (șapte).

Lista unităților de învățământ pentru care au fost scoase la concurs funcțiile de director sau director adjunct poate fi vizionată accesând linkul de mai jos:
http://www.isjsb.ro/d2020/Anunt%20functii_conducere_vacante_2022.pdf
Alegerea unității de învățământ de către candidați, pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct, se va face după afișarea rezultatelor la proba scrisă.

Proba interviului se va desfășura în perioada 16 – 25 martie 2022, iar emiterea deciziilor de numire pe aceste funcții va avea loc în 4 aprilie 2022.

15 februarie 2022 la 23:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Bărbat sibian de 55 de ani, dat dispărut de două săptămâni, de familie
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 55 de ani care nu a mai putut fi contactat...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Transportul buletinelor de vot către secțiile de votare, fără incidente. Secțiile de votare, păzite de angajații MAI pe timpul nopții
Datele centralizate la nivelul  județului Sibiu arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Sibianca Sara Hanț, în finala „Românii au Talent”. Bobonete: „Ești, în continuare, o revelație”
Sara Hanț, fata talentată din Sibiu, a reușit să impresioneze în semifinala emisiunii „Românii au talent”, calificându-se printre...
Actualitate
2 min de citit