2021-Anul Agârbiceanu (VI): binefăcătorii naţiei! – fă bine şi aşteaptă rău? – pe urmele lui Ioan Axente Sever! – omul mare luminează trebuinţele şi poruncile vremurilor!

Din lucrarea „Ioan Axente Sever (1821-1906)”, aflăm şi cum l-a cunoscut tânărul Agârbiceanu – la 18 ani – pe Ioan Axente Sever: «Era în preajma lui 15 mai 1900. Sosea în oraşul de pe Tîrnave cu scopul de a controla în ce măsură actele lui D. Moldovan se aflau în loc sigur. Dar şi cu gândul la o nouă reîntîlnire cu locul afirmării sale ca brav comandant de oaste populară. Şi de această dată, aşa cum consemna un alt contemporan „prezenţa lui Axente Sever (la Blaj) era suficientă ca să se poată spune că ziua de 15 mai e sărbătorită cu demnitatea şi însufleţirea cuvenite”. De la locuinţa lui Ioan Micu Moldovan, unde la 1900 l-a cunoscut Ion Agârbiceanu, fostu prefect se deplasa, prin piaţă, către Cîmpia Libertăţii, „resalutînd pe trecători cu o uşoară înclinare a capului”. Pe „cîmp (…) desena cu cîrja o hartă imaginară”, după care, trăgîndu-I tot mai greu piciorul, revenea în oraş». Aici regăsim şi o relatare despre o mare sărbătoare în comuna natală: «Cu prilejul sărbătoririi a 110 ani de la naşterea lui Axente, în anul 1931 s-au organizat „frumoase serbări naţionale”, cum nota Ioan Agârbiceanu.

În comuna natală, care de la acea dată îi poartă numele, la Blaj, Cluj, Sibiu şi în alte centre, eroul a fost evocat din nou cu căldură de urmaşi». Comuna Axente Sever păstrează memoria revoluţionarului Ioan Axente Sever şi a scriitorului tribunist Ion Agârbiceanu, în localităţi fiind marcate trasee de vizitare. Proiectul „Pe urmele lui Ioan Axente Sever” – implementat cu fonduri europene prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și G.A.L. Podişul Mediaşului -, permite vizitarea localităţilor Axente Sever, Agârbiciu şi Şoala, locurile importante şi străzile fiind marcate cu locuri de popas, săgeţi indicatoare şi panouri cu texte despre marii înaintaşi. Sunt multe urme ale marelul revoluţionar: bustul din faţa primăriei comunei (loc istoric preferat de toate grupurile de vizitatori, pentru fotografii), expoziţia despre trecutul comunei (pe hol și în frumoasa sală de consiliu a primăriei), cimitirul comunei (lângă cele două biserici româneşti), casă memorială (monument istoric, casă particulară modernizată), etc. Mulţi cetăţeni ai comunei, au primit la naştere prenumele de „Axente”, o parte dintre aceștia păstrând amintirile înaintaşilor și povestind cum mulţi revoluţionari s-au ascuns în Şoala, fugind de prigoana autorităţilor imperiale, după revoluţia de la 1848-1849. Păstrăm relatări veridice de la Axente – Cornel Neagu (Şoala) prin care apropiaţii marelui revoluţionar s-ar fi ascuns și în casele „şolenilor”. La Arhivele Naţionale Sibiu se păstrează registrele de stare civilă din satul Axente Sever, în registrul botezaţilor ortodocşi fiind consemnat Ioan Axente (născut în 1821), în dreptul căruia s-a consemnat: „Axente Severul”.

Tinerii cercetători istorici ar putea accepta provocarea descoperirii motivului pentru care Vasile Boariu a părăsit mealeagurile natale din Agârbiciu, alegând satul Cenade, la jumătatea sec. al XIX-lea. Un scenariu posibil – ce rămâne a fi demonstrat sau infirmat (prin documente de arhivă) –  este cel deja prezentat: Vasile Boariu, tânărul pădurar din Agârbiciu aproape de o vârstă cu Axente Sever – cuprins de ideile revoluţionare ale vremii – a intrat în oastea care avea să participe la toate evenimentele revoluţiei din 1848-1849. Odată cu dezarmarea românilor, mulţi au sesizat pericolul arestărilor şi răzbunării ungurilor, ascunzându-se pe văile lăturalnice din podişul Târnavelor. Pe Ioan Axente Sever îl găsim în perioada 1849 – 1851 în Cenade, pe moşia Banffy, unde avea nevoie de oameni vrednici, de încredere pentru o bună administrare a domeniului. Nu se poate înlătura supoziţia prin care Vasile Boariu să fi fost unul dintre aceştia, chemaţi sau veniţi alături de marele comandant să-l ajute şi să-şi construiască un drum în viaţă. Aici, Vasile Boariu își întemeiază familia – cu Ana Banciu – împreună având un copil, Nicolae – tatăl viitorului mare prozator -, născut în 1857. Este posibil ca Vasile să fi adoptat numele de „Agârbiceanu”, renunţând la numele „Boariu”, de teama unor posibile repercusiuni, datorită participării active la revoluţia secolului!

Articolul „Binefăcătorii naţiei” scris de „păr. Ion Agârbiceanu, canonic episcopesc, Cluj” l-am regăsit în publicaţia „UNIREA POPORULUI” Blaj (jud. Târnava Mică) nr. 28, apărut la 19 iulie 1931. Reproducem articolul, pentru a exemplifica modul în care publicistul Ion Agârbiceanu sintetiza faptele istoriei şi păstra memoria marilor înaintaşi, inclusiv a revoluţionarului Axente Sever:

«Este un simţământ firesc şi o poruncă în sufletul tuturor oamenilor întregi la minte şi la suflet, să păstreze în inimă un simţământ de recunoştinţă pentru binefăcătorii lor. Rari sunt aceia cari să uite cu desăvârşire binele ce li-se face, şi despre ei putem spune: că nu sunt oameni în toată firea. Nu vorbim, se’nţelege, de răsplătirea binelui cu alt bine. Lucrul acesta nu-l fac decât cei mai buni şi mai nobili dintre oameni. Vorba românească spune: „Fă bine şi aşteaptă rău”. Dar ea nu-i adevărată decât pentru sufletele cele încâinite, cari, mulţumită lui Dumnezeu, nu sunt cele mai multe în lume. Dar iarăşi e adevărat că şi cei frumoşi la suflet, ca să întoarcă binele îndărăpt, sunt puţini. Mulţimea cea mare, nici prea bună, nici prea rea, de obicei nu întoarce îndărăpt binele făcut, dar păstrează recunoştinţă în suflet şi nu uită. Aceasta mai ales când e vorba de aceia cari ne ajută în cele trupeşti, în boală, în sărăcie, într’o mare strâmtoare. Pentru binefăcătorii noştri cei sufleteşti însă noi românii nu prea ştim ce e recunoştinţa. Ba, ceva mai rău: Cei mai mulţi nici nu-i cunoaştem pe aceşti binefăcători. Deşi aceştia de obiceiu nu ajută numai pe Stan ori pe Bran, ci neamul întreg. Pe aceşti binefăcători cu duhul îi mai numim şi bărbaţi mari ai neamului. Ei sunt uitaţi şi necunoscuţi de cei mai mulţi, deşi prin mintea, prin lucrarea, prin viaţa şi faptele lor, au fost cei mai meritoşi pentru luminarea, bunăstarea şi înflorirea neamului întreg.

Binefăcătorii cei sufleteşti, bărbaţii mari ai neamului sunt oameni mai bine înzestraţi de Dumnezeu, şi cu minte şi cu inimă, şi cu putere, şi cari într’o anumită clipă au simţit ce voieşte, ce doreşte, ce-l doare pe un popor întreg, mai bine decât toţi împreună. Simţirea lor lăuntrică au ştiut-o spune şi cu vorba, luminos, cu înflăcărare, aşa că toţi fiii unui popor au simţit că acel om deosebit, acel conducător, vorbeşte din inima lor tuturor. Dar binefăcătorii duhovniceşti ai unui neam nu s’au mulţumit să fie trîmbiţe de luptă, ci şi armă de apărare. Ei s’au pus în fruntea luptei ce au vestit-o, au tras după ei popoare întregi, şi le-au dus la izbândă, şi adeseori şi-au dat şi vieaţa. Înaintea neamurilor, în drumul vieţii, sunt multe praguri grele de trecut, pe cari oamenii de rând le văd şi nu le văd, şi chiar când le văd nu cutează să le treacă. Omul mare luminează trebuinţele şi poruncile vremurilor, şi el varsă curaj în sufletul popoarelor să poată trece pragurile cele grele. Fără de ei toate naţiile ar fi cu mult în urma locului ce-l au azi în lume, în rândul popoarelor. Să luăm numai câteva pilde dela noi dela români, şi numai în cea din urmă sută de ani, dela 1801-1900. Până unde ar fi ajuns azi poporul românesc dacă în Ţara veche nu s’ar fi ridicat Tudor Vladimirescu împotriva Grecilor, şi nu ar fi coborît George Lazăr cu lumina învăţăturii naţionale? Unde am fi noi azi, dacă nu se jertfeau zeci de dascăli cari au propovăduit în şcolile cele mai mari adevărul naţional? Unde am fi ajuns ardelenii fără Avram Iancu, fără Axente, Balint şi ceilalţi tribuni dela 1848?»

(va urma)