2022 Dosarele patrimoniului (XCVIII): stigmatul „indisciplinei” intelectuale! – Tălmaciul, Talmudul? – supravieţuim în cuşca diversităţii? – învățătorul tuturor! – şahul corect politic?

Teoria „politically correct” poate fi mai bine percepută, rezumând o frumoasă istorioară de pe FB (facebook), despre problemele adaptării unei lecţii contemporane de şah, în care doi competitori au în faţă cele două seturi de 16 piese, albe şi negre. Prima problemă: cine mută primul: albul? De ce să mute albul şi nu negrul? (negrii au fost mereu persecutaţi în istorie!), corect fiind să mute amândoi simultan, primii(!?). A doua: care este cea mai importantă piesă la şah(?): regele sau regina (o problemă fără soluţie, simbol al inegalității între bărbaţi şi femei!). A treia: piesa „nebunul” – are o denumire resimţită de toate persoanele cu dizabilităţi mentale, propunându-se „episcop” (în Anglia piesa este „bishop”?) dar ar conduce la protestul reprezentanţilor cultelor; soluția ar fi „bufon” – măscăriciul care în evul mediu distra curtea regală. A patra: piesa regelui are o cruce pe coroană, aceasta putând ofensa unele culte; se propune scoaterea crucii de pe coroană. A cincea: existenţa unui singur rege/regine poate fi interpretată ca discriminare, fiind recomandată includerea în joc a minim doi regi albi /regine albe (negri/negre), ştiind că există familii cu doi taţi sau două mame. A şasea: singura piesă animal este „calul”, respectarea drepturilor animalelor impunând schimbarea numelui în „avion” (calul sare peste alte piese). A şaptea: pionii care ajung pe ultima linie se pot schimba în regină; ipotetic pot exista pe tablă 9 regine şi un singur rege, situaţie care duce la concluzia că FEMEIA NU ESTE EGALA BĂRBATULUI! A opta: poziţia de mat prin sacrificarea reginei, conduce evident la DISCRIMINAREA FEMEII și la imposibilitatea asigurării unei participări egale a femeii. Astfel, un joc de strategie legendar – supranumit regele jocurilor (în persană „shah” – rege), ale cărui origini se pierd în jumătatea primului mileniu (sec. III – VI, d.Hr.), ar trebui reinventat pentru a corespunde rigorilor unei „politici corecte”? Se vor schimba regulile şahului (?), sau urmărim logica povestioarei, atribuită lui Gabriel Purcăruş („Corectopia. Cum supravieţuim în cuşca diversităţii”), despre care Andrei Pleşu susţinea că «El a ales să gândească normal şi şi-a asumat riscul să nu gândească trendy şi de a înfrunta stigmatul „indisciplinei” intelectuale»? De altfel, în Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025, prin care Uniunea Europeană îşi propune „O Uniune a egalităţii”, conform art.8 din Tratatul privind funcţionarea U.E.: „În toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei”, preşedinta Ursula von der Leyen afirma „Putem fi mândri de ceea ce am realizat până acum şi ne putem fixa obiective ambiţioase pentru viitor”.

Obiectivul „eliminării violenţei şi a stereotipurilor” se bazează pe situaţii statistice clare: 33% din femeile din U.E. au fost victime ale violenţei fizice şi/sau sexuale, 22% din femeile din U.E. au fost victime ale violenţei cauzate de un partener intim, 55% din femeile din U.E. au fost hărţuite sexual şi circa 600.000 de femei şi fete au fost mutilate genital în Europa, în timp ce 180.000 de fete sunt expuse acestui risc. Se ştie că cea mai mare parte a victimelor traficului de persoane – în interior sau în exteriorul U.E. – sunt fete şi femei, iar stereotipurile de gen sunt una din cauzele profunde ale inegalităţii de gen, afectând toate domeniile societăţii. Pentru schimbarea atitudinilor şi combaterea stereotipurilor, Comisia U.E. va promova proiecte ce promovează egalitatea de gen în programul „EUROPA CREATIVĂ”, inclusiv prin inițiativa „Muzica mişcă Europa”.

În judeţul Sibiu, instituţiile publice importante sunt conduse de doamne, dezvoltarea durabilă având la bază conceptul „istoria mişcă Sibiul”, toate formele de cultură construind și deconstruind identități și relații sociale. În ultimele decenii s-au făcut paşi importanţi în descoperirea istoriei Transilvaniei, tinerii având posibilitatea de a se racorda la valorile trecutului.

Aici, ar trebui să cunoaştem adevărul afirmaţiilor istoricului popular şi publicistului David McCullogh (n.1933, laureat de două ori al premiului Pulitzer, al Premiului Naţional de Carte, etc): «Nu i se întâmplă nimic rău istoriei dacă e transformată într-o poveste pe care cineva chiar ar vrea s-o citească”; tot el susţinea: „pentru mine istoria ar trebui să fie o sursă de plăcere. Nu este doar o parte din responsabilitatea noastră civică. Pentru mine este o extindere a experienţei de a fi în viaţă, exact aşa cum este literatura, arta sau muzica”. Iar istoria ţinutului Sibiului ne rezervă încă multe surprize, mai mult sau mai puţin cunoscute. În lucrările monografice ale oraşului Tălmaciu (col. Gabriel Stroilă sau colectivul prof.Rodica Bobeş, Cezara Stratulat, ing. C-tin Barbu) descoperim o legendă atribuită preotului ev. Johannes Lebel (1490-1566), prezentată în lucrarea „De oppido Thalmus carmen historicum”. Istoriograful sas afirma că întemeierea Tălmaciului ar fi fost făcută imediat după distrugerea Ierusalimului de către Titus, un grup de evrei bogaţi ajungând pe aceste meleaguri şi convenind cu regele Decebal să le dăruiască un loc, la confluenţa râului Sadu cu Cibinul. Regele dac ar fi acceptat, având nevoie de sprijin financiar pentru susţinerea războaielor cu romanii. Noua aşezare a primit numele de „Talmud” (în ebraică, „învăţătură” sau „studiu”). Mult timp studiul religios s-a făcut oral, rabinii expunând legea, fără a avea lucrări scrise, prima tipărire a Talmudului fiind făcută la Veneţia, între anii 1516-1549, de Daniel Bromberg (Anvers). Tradiţia orală a păstrat două versiuni ale Talmudului: ierusalimic şi babilonian, versiuni cu multe similitudini şi mari diferenţe. Trebuie precizat că studiul ciclului talmudic durează 5-6 ani, versiunea babiloniană fiind compusă din 6 „ordine”: 1.Seminţe (discuţii despre timpul, cronologia şi esenţa rugăciunilor, incluzând o vastă tematică din practica agriculturii; 2.Sărbătorile – tratate ce cuprind aspecte specifice ale fiecărei sărbători, inclusiv Şabatul; 3.Femei – tratate cu legile despre căsătorie şi divorţ, obligaţiile părinţilor, educaţia copiilor şi învăţarea diferitelor meşteşuguri; 4.Pagube – 10 tratate despre daunele materiale, sistemul de penalizare şi amenzi, definind idolatria şi chiar învăţătura etică a autorilor Talmudului; 5.Subiecte sacre – 11 tratate despre sacrificii, slujba în Templu, legile alimentaţiei şi sacrificarea rituală a animalelor; 6.Puritate – 12 tratate dedicate exclusiv curăţeniei rituale şi a chestiunilor de impuritate personală. „Cartea sfântă” i-a inspirat pe evreii care au întemeiat aşezarea, locul de răscruce devenind în scurt timp un important nod comercial, al sudului Transilvaniei. Poziţia strategică ar fi fost apreciată de mulţi negustori, existând un loc numit „Armeni” ce sugerează existenţa unei aşezări armeneşti, din unele surse existând aici chiar o episcopie armenească. Chiar dacă prima atestare documentară a fost la 1318, Tălmaciul a devenit oraş abia la 18 aprilie 1989, păstrându-se versiunea unor istorici potrivit cărora numele localităţii este dat în amintirea unui trib peceneg. Rugăciunea pastorului Johannes Lebel – care a dat numele liceului tehnologic din oraş – este puțin cunoscută: «Acum Cristoase, mântuitorul și învățătorul tuturor,/ Dăruiește Sibiului un magistrat atât de înțelept,/ Care să poată apăra aceste locuri de la capătul lumii,/ Ca vreun necaz să nu poată lovi Provincia./ Amin». Ştiaţi că istoria orală consemnează că în perioada interbelică ţinutul Tălmaciului era luat în calcul, pentru mutarea – pe aceste meleaguri – a capitalei României Mari?

Pe tabla de şah a istoriei, s-au mai păstrat planurile acestei „capitale”?

(va urma)