Moraliştii au şi ei ambiţii

Moraliştii au şi ei ambiţii

Recent, a apărut la Editura Arhip Art, Sibiu, cartea lui George Limbeanu, ajuns la vârsta senectuţii, "Străfulgerări" (595 pagini) într-un peisaj literar destul de arid, cu câteva excepţii. Multe din însemnările şi panseurile cărţii au apărut cu ani în urmă în ziarul Tribuna, cu aprecierile de rigoare. De altfel, editorul George Arhip în prefaţă spune că acest volum este o completare a celui din 1999, temele abordate fiind variate, dar toate de actualitate. Filozof prin pregătire şi înzestrare Limbeanu ar fi putut deveni un cadru universitar serios, cu aderenţă la studenţi. A ales alt drum mai puţin prielnic calităţilor lui şi nu ştiu dacă a făcut cea mai bună alegere. Spre exemplificare, iată câteva cugetări: "Când vom renunţa la Democraţia vorbită, vom face primul pas spre fericire; Geniiile pot fi oricând contestate, dar nici când desfiinţate; Întâlnim indivizi care nu-şi găsesc odihna până nu tulbură liniştea altora; Suntem îngăduitori  cu orice calităţi, mai puţin cu cele care vizează gentileţile, uneori, defetistul poate deveni un imbatabil; Unii se ambiţionează să ajungă post-mortem încă din timpul vieţii: Numai mierea a doua nu ar putea îndulci sufletele acre. "Străfulgerările" lui George Limbeanu ar deveni o excelentă lectură de seară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
12 ianuarie 2022 la 20:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 22 ore
Sibiul, surprins la întâlnirea dintre Soare și Lună, într-o expoziție de fotografie la Galeria OMIE
Sibiul devine gazda unei incursiuni fotografice la granița dintre cer și oraș. Vineri, 30 octombrie 2026, de la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
O lume pe care nu mai are cine să o ducă mai departe: „Calea laptelui”, de Dumitru Budrala
Într-o vreme în care ni se pare greu să împărțim o zi între serviciu, familie și gospodărie, „Calea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Adolescenții învață să spună povești prin măști, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează, între 28 octombrie și 1 noiembrie, două module de ateliere...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Casa Altemberger din Sibiu primește 500.000 de lei pentru lucrări de urgență la acoperiș
Muzeul Național Brukenthal a obținut o finanțare de 500.000 de lei pentru lucrări de urgență la acoperișul turnului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Recomandarea săptămânii | Savu Popa: „Coborârea în cetate”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Astra Film Festival 2026 a început cu Sala Thalia arhiplină și discuții despre inteligența artificială
Astra Film Festival 2026 a debutat la Sala Thalia, cu o gală de deschidere desfășurată în fața unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
FOTO-VIDEO | Expoziție dublă la finalul proiectului Orașul Artiștilor, la Sibiu și Avrig
Expoziția "Lângă Olt." reunește lucrările unor artiști care au participat la Atelierele in Aer Liber din cadrul proiectului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 5 zile
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 zile
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 săptămână
Lumina celor care nu văd. Florentina și Marius, 60 de kilometri pe bicicletă în căutarea frumosului
˝A fost multă zarvă și voie bună printre cei peste 200 de oameni veniți să descopere Țara Oltului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Muzeul ASTRA a inaugurat un circuit despre aurul Apusenilor, de la galeriile romane la viața minerilor
Muzeul ASTRA a creat un circuit expozițional dedicat istoriei mineritului aurifer din Munții Apuseni. Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.