Licitația pentru renovarea energetică a Sălii Transilvania din Sibiu a intrat în etapa de evaluare a ofertelor, iar cea mai bine clasată ofertă dintre cele analizate până în prezent este cu aproximativ 17% mai mică decât valoarea estimată a contractului.
Consiliul Județean Sibiu a estimat lucrările la 41,74 milioane de lei, fără TVA, în timp ce oferta aflată pe primul loc, depusă de Asocierea Terusa Build – Horizont Project 2D, este de 34.594.087,47 lei, fără TVA. Diferența este de aproximativ 7,15 milioane de lei, adică 17,12%.
Pe locul al doilea se află Deco Rom, cu o ofertă de 35.365.720,47 lei, urmată de Asocierea Novarion – DMX Construction – Das Engineering Grup, cu 37.867.576,01 lei.
Pentru contractul de renovare energetică a Sălii Transilvania au fost depuse, în total, 10 oferte, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț.

Ce lucrări vor fi făcute la Sala Transilvania
Proiectul presupune o modernizare amplă a clădirii aflată în proprietatea Consiliului Județeran Sibiu. Vor fi înlocuite suprafețele vitrate exterioare, precum și actualul sistem de încălzire, fiind prevăzută montarea a două module în condensare de câte 180 kW. De asemenea, vor fi refăcute instalațiile electrice și cele de alimentare cu apă și canalizare.
Sala va beneficia de un nou sistem de climatizare, cu două chillere de câte 250 kW, precum și de o centrală de tratare a aerului care va deservi terenul de joc, holurile, vestiarele și spațiile administrative.
Pentru producerea energiei din surse regenerabile vor fi instalate panouri solare pentru încălzirea apei menajere, iar în zona parcării vor fi montate panouri fotovoltaice cu o putere totală de 80 kW.

Lucrările mai includ finisaje interioare și înlocuirea suprafeței de joc, precum și sisteme de detecție și stingere a incendiilor, supraveghere video, control acces și un sistem de management integrat al clădirii – BMS.
Separat de acest contract, Consiliul Județean Sibiu a prevăzut și înlocuirea celor peste 1.800 de scaune din tribune.
Termenul stabilit pentru realizarea lucrărilor este de 21 de luni, incluzând și recepția investiției.
Rezultatul procedurii de licitație poate fi contestat în termen de 10 zile, astfel că atribuirea contractului va putea deveni definitivă după această perioadă.

Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
b.o.n.
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU