OCNA SIBIULUI: Ziua Recoltei a adus tradițiile, muzica și voia bună în mijlocul comunității

OCNA SIBIULUI: Ziua Recoltei a adus tradițiile, muzica și voia bună în mijlocul comunității

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria și Consiliul Local al orașului Ocna Sibiului, în parteneriat cu Complexul Balnear Jasmine și Școala Gimnazială Ocna Sibiului, au organizat, în weekend, Ziua Recoltei 2026. Evenimentul a reunit localnici și vizitatori, care s-au bucurat de o sărbătoare dedicată toamnei, tradițiilor și roadelor pământului.

Sărbătoarea a început cu o rugăciune de binecuvântare a recoltelor, oficiată de preoții ortodocși și de preotul maghiar din localitate. Unul dintre momentele apreciate ale zilei a fost parada tradițională a căruțelor, însoțită de un alai de feciori și fete, care a străbătut orașul până la locul de desfășurare a evenimentului.

Programul a inclus ateliere creative pentru copii, organizate în Parcul Central, expoziții cu animale și standuri gastronomice ale producătorilor locali. Vizitatorii au putut gusta must, prăjituri, plăcinte și murături, într-o atmosferă de sărbătoare.

Muzică populară, dansuri și artiști locali

Programul artistic a adus pe scenă numeroși interpreți și ansambluri folclorice din județ. Printre participanți s-au numărat Clasa de Canto Popular, Adelina Popa, Ansamblul Folcloric Măgura Secașelor și Nicoleta Mocan, elevii Asociației Generale a Mărginenilor și ai Studioului de Canto Rodica Popa Comăniciu.

Au mai evoluat Sofia și Antonia Bunaciu, Denisa Bălău, Andreia și Alexandra Cătălinoiu, Oana Sophia Șot, Ansamblul Purtata Secașelor, alături de Eric și Eduard Ștefan, Neluțu Tălmăceanu, Sanda Gârboveanu și Aurelian Negrea.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de Ionela Ion, Ana Frățilă, Ileana Crăciun și Ilie Sădeanu, Marinela Baba, Maria Dan-Păusean și Mariana Anghel.

Muzica ușoară a fost reprezentată de Sara Hanț, Mocressia și invitații acestora.

Ediția din acest an a Zilei Recoltei de la Ocna Sibiului s-a încheiat cu un foc de tabără, care a marcat finalul unei zile dedicate tradițiilor și comunității.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Cosmin PAL
26 octombrie 2026 la 14:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 minute
Se pregătesc scumpiri la salubrizare în nordul județului Sibiu. Războiul din Iran, între motivele invocate
Consiliul Județean Sibiu va supune aprobării, în ședința ordinară din 29 octombrie, mandatarea vicepreședintelui Paul Kuttesch pentru a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 33 minute
Mediaș: liceeni din toată regiunea vin să-și testeze roboții la etapa din 2027
Municipiul Mediaș va găzdui, în perioada ianuarie–februarie 2027, o etapă regională a competițiilor de robotică din România. La...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 54 minute
Spitalul Județean Sibiu are un nou aparat SPECT/CT. În ce situații poate fi utilă investigația
Laboratorul de Medicină Nucleară al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu are un nou sistem de imagistică SPECT/CT,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
CJ Sibiu vrea să sprijine campania „Donează păr pentru copii”. Proiectul se supune la vot joi
Consiliul Județean Sibiu va vota joi, 29 octombrie, încheierea unui nou acord de parteneriat cu asociația austriacă HAIRMATCHING,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
RÂU SADULUI: Documentele cadastrale pentru cinci sectoare, disponibile pentru consultare. Proprietarii pot solicita rectificări
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
400 de liceeni au participat la Apple Lab Farm, la ferma universitară din Rusciori
Aproximativ 400 de liceeni și cadre didactice au participat, în 20 și 21 octombrie, la cea de-a doua...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Preot sibian, ales președinte al Consorțiului European care cercetează relația dintre Biserică și Stat
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității „Lucian...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Centrul Sibiului se pregătește de schimbări majore. Ce planuri propune Primăria pentru următorii ani
Centrul Sibiului s-ar putea schimba semnificativ în următorii ani, cu străzi și piețe complet regândite, mai prietenoase cu...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Conferințele Dilema ajung pentru prima dată la Sibiu. Emil Hurezeanu, Daniel David și părintele Constantin Necula, printre invitați
Sibiul va găzdui, în perioada 29-31 octombrie, prima ediție locală a Conferințelor Dilema. Evenimentul se va desfășura la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Primăria Sibiu propune 1,8 milioane de lei pentru cultură. Un milion de lei pentru spectacolul „Noi suntem români!” și 800.000 de lei pentru Muzeul ASTRA
Primăria Sibiu propune alocarea a 1,8 milioane de lei pentru două proiecte culturale importante. Un milion de lei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Un adolescent de 16 ani, prins la volan fără permis pe o stradă din Sibiu. Polițiștii i-au deschis dosar penal
Un adolescent de 16 ani, din Săliște, a fost prins la volan fără permis pe o stradă din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.