Regizorul Tudor Giurgiu vine la Sibiu, pe 11 septembrie, pentru o proiecție specială a celui mai nou film al său, „3 zile în septembrie”. Sibienii vor putea vedea lungmetrajul cu o săptămână înainte de lansarea oficială în cinematografele din întreaga țară. Proiecția în avanpremieră este programată vineri, 11 septembrie, de la ora 19:30, la Cinema City Promenada Mall.
La întâlnirea cu publicul vor participa regizorul Tudor Giurgiu și actrița Mirela Zeța, iar Adela Popescu este așteptată să se alăture echipei. După film, aceștia vor discuta cu spectatorii despre realizarea producției și despre una dintre provocările filmărilor: un cadru-secvență de 65 de minute, în care camera urmărește acțiunea fără întrerupere.
„3 zile în septembrie” este o comedie neagră construită în jurul unei nunți care ia o întorsătură neașteptată. După apariția amantei mirelui, nunta nu mai ajunge la altar, iar mireasa pornește într-o aventură pe litoral. Filmul a fost realizat în doar șapte zile, în Eforie Sud, unde o tabără de creație a fost transformată într-un platou de filmare. La producție a lucrat o echipă de peste 70 de profesioniști din industria cinematografică.
Din distribuție fac parte Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Emilia Popescu, Adela Popescu și Maria Junghietu. Proiecția de la Sibiu face parte din caravana națională a filmului, care va ajunge în lunile septembrie și octombrie în 19 orașe. „3 zile în septembrie” va intra în cinematografele din România începând cu 18 septembrie.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA