Primăria Sibiu va realiza marți, 18 august, și miercuri, 19 august, o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului. Este cea de-a cincea intervenție de acest fel din acest an, substanțele urmând să fie pulverizate în timpul nopții, între orele 22:00 și 04:00.
Acțiunea va fi realizată de firma contractată de municipalitate, SC DD CHIM SRL, iar echipele vor interveni în mai multe zone ale orașului.
Dezinsecția va viza parcurile și spațiile verzi, zonele dintre blocuri și aliniamentele stradale, dar și malurile râurilor și pârâurilor. Echipele vor interveni, de asemenea, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, în Cimitirul Municipal și în Grădina Zoologică.
Substanțele vor fi aplicate pe timpul nopții, pentru a limita expunerea populației și pentru a eficientiza intervenția împotriva țânțarilor.
Pentru această acțiune va fi utilizat Cymina Ultra, un insecticid avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide. Primăria transmite că substanța nu prezintă pericol pentru populație, însă recomandă persoanelor cu afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și copiilor, să evite intrarea în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizare în timpul intervențiilor.
Municipalitatea precizează că programul poate fi modificat în cazul în care condițiile meteorologice nu permit desfășurarea în siguranță a lucrărilor. În această situație, acțiunea va fi reprogramată.
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT