Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Sibiul de astăzi este un oraș înconjurat de dealuri și munți, iar Valea Oltului pare una dintre cele mai puțin probabile zone în care să cauți urmele unei lumi marine. Și totuși, rocile din județ păstrează dovezi că, în perioade foarte diferite ale istoriei Pământului, aici au existat mări și oceane în care trăiau rechini, pisici de mare, corali, moluște și chiar mamifere marine.

Una dintre cele mai spectaculoase dovezi vine de la Turnu Roșu, unde fosilele de rechini sunt studiate de aproape 180 de ani. O altă mărturie se află lângă Cisnădioara, la Piatra Broaștei, unde rocile păstrează urmele unui mediu marin cu zeci de milioane de ani mai vechi decât cel de la Turnu Roșu.

Dinții de rechin care au atras atenția cercetătorilor acum 180 de ani

Povestea științifică a acestor fosile începe în secolul al XIX-lea. Ludwig Johann Neugeboren, profesor și ulterior bibliotecar al Muzeului Brukenthal, a publicat în 1850 și 1851 primele lucrări științifice dedicate rechinilor fosili din Transilvania. Cercetătorul a studiat dinți proveniți din zona Porcești, vechea denumire a localității Turnu Roșu, de pe Valea Oltului.

Lucrările lui Neugeboren sunt menționate și astăzi în literatura de specialitate, iar cercetările asupra faunei marine de la Turnu Roșu au continuat în deceniile următoare. Catalogul „Rechini fosili din Bazinul Transilvaniei – Oceane străvechi”, publicat de Muzeul Național Brukenthal în 2024, inventariază mai multe studii dedicate rechinilor și pisicilor de mare din această zonă. Nu este, așadar, vorba despre o descoperire izolată. Turnu Roșu este un punct paleontologic cunoscut și cercetat de generații de specialiști.

O mare cu rechini, pisici de mare și „vaci-de-mare”

Fosilele de la Turnu Roșu spun însă o poveste mult mai bogată decât cea a unor prădători marini. În ultimii ani, cercetarea a fost reluată în cadrul proiectului „Rechini și pisici de mare fosile din Eocenul și Oligocenul Bazinului Transilvaniei”, finanțat de National Geographic Society și coordonat de Nicolae Trif, muzeograf la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Proiectul urmărește nu doar identificarea fosilelor de rechini și batoizi, ci și reconstruirea mediilor marine în care acestea au trăit.

În cadrul cercetărilor recente din Bazinul Transilvaniei au fost colectate, pe lângă dinți de rechini și pisici de mare, fosile de pești osoși, scoici, melci, nautili, crabi, arici și stele de mare. Lista este completată de organisme microscopice – nanoplancton calcaros, foraminifere și ostracode –, precum și de resturi de țestoase marine și sirenide, mamifere marine erbivore înrudite cu dugongii actuali.

Catalogul acestei cercetări prezintă, de exemplu, un bloc de calcar cu trei fragmente de oase atribuite sirenidelor. Astfel de mamifere marine de dimensiuni mari au fost întâlnite în sedimentele eocene din Transilvania și reprezintă una dintre cele mai surprinzătoare dovezi ale diversității acestor ecosisteme, de acum mai bine de 50 de milioane de ani.

Imaginea care se conturează este, astfel, a unei mări populate de organisme aflate pe niveluri diferite ale lanțului trofic: de la organisme microscopice și moluște până la pești, rechini și mamifere marine, lucru care sugerează un mediu marin cu ape de adâncime mai mare.

Piatra Broaștei, o poveste cu 30-40 de milioane de ani mai veche

Dacă fosilele de la Turnu Roșu ne duc în Eocen, adică într-o perioadă cuprinsă aproximativ între 56 și 34 de milioane de ani în urmă, Piatra Broaștei ne duce mult mai înapoi în timp.

Piatra Broaștei, aflată pe Valea Argintului, în amonte de Cisnădioara, este un monument natural de interes paleontologic. În rocile din această zonă au fost identificate fosile de hippuriți, stridii, echinoderme, amoniți, belemniți, foraminifere și corali, ceea ce face ca formațiunea, potrivit specialiștilor, să fie asociată cu un mediu marin de mică adâncime, din apropierea țărmului.

Formațiunea de la Cisnădioara aparține Cretacicului Superior, ultima parte a Cretacicului, perioadă care s-a încheiat în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani. Ca reper, este perioada în care au existat ultimii dinozauri non-aviari. Rocile de la Piatra Broaștei sunt, prin urmare, cu câteva zeci de milioane de ani mai vechi decât cele care au păstrat fosilele de rechini de la Turnu Roșu.

Potrivit specialiștilor, forma actuală a monumentului natural este rezultatul eroziunii și al transformărilor geologice care au avut loc ulterior, în timp ce rocile din care este alcătuit păstrează fragmente dintr-un ecosistem marin foarte vechi. Prin urmare, când privim astăzi Piatra Broaștei, nu trebuie să ne imaginăm literalmente o bucată de fund marin rămasă intactă până în prezent. Mai corect este să spunem că avem în față roci care păstrează componente ale unui ecosistem marin din Cretacicul Superior, ulterior deplasate, cimentate și modelate de procesele geologice care au urmat.

Drept urmare, este important de știut că Piatra Broaștei și Turnu Roșu nu reprezintă urmele aceleiași mări. Sunt două momente diferite din istoria geologică a regiunii. La Cisnădioara avem urmele unui mediu marin din urmă cu aproximativ 90 de milioane de ani, în timp ce la Turnu Roșu cercetătorii studiază o lume marină care s-a format cu câteva zeci de milioane de ani mai târziu.

Ce mai putem afla din aceste fosile

Cercetarea este departe de a fi încheiată. Una dintre problemele studiilor mai vechi era lipsa unui context precis pentru multe dintre fosilele colectate, motiv pentru care echipa actuală urmărește colectarea sistematică și documentarea poziției stratigrafice a fiecărui exemplar.

Unele fosile păstrează chiar urmele relațiilor dintre organisme. Cochiliile fosilizate ale unor bivalve prezintă perforații produse de alte viețuitoare sau organisme care s-au fixat pe suprafața lor. Pentru paleontologi, astfel de detalii pot spune cum funcționa ecosistemul, nu doar ce specii făceau parte din el.

Miza este ca un dinte de rechin, o cochilie de moluscă sau o fosilă microscopică să poată fi legate nu doar de o specie, ci și de locul, vârsta și condițiile de mediu în care acestea au existat. Pentru județul Sibiu, asta înseamnă o imagine tot mai precisă asupra unor perioade în care peisajul de astăzi era acoperit, în momente diferite, de ape marine.