Consilierul local PNL Adrian Bibu propune ca Primăria Sibiu, organizatorii marilor festivaluri și evenimente sportive, alături de reprezentanții industriei HoReCa, să elaboreze un calendar comun pentru următorii cinci ani, astfel încât orașul să își păstreze competitivitatea în fața altor destinații care investesc tot mai mult în turismul de evenimente.
Propunerea a fost făcută în ședința de joi a Consiliului Local, unde Bibu a argumentat că Sibiul nu mai concurează doar cu orașele din România, ci și cu proiecte internaționale dezvoltate de marii organizatori de festivaluri.
Consilierul local și-a început intervenția felicitând organizatorii ARTmania pentru desfășurarea ediției din acest an în ciuda restricțiilor de buget cu care s-a confruntat și a apreciat sprijinul financiar acordat festivalului de către Primăria Sibiu. Bibu a mai spus că municipiul Sibiu a fost unul dintre primele orașe din România care a construit o strategie bazată pe festivaluri și evenimente culturale, model care, între timp, a fost preluat și de alte administrații locale.
„Încă din 2007, eu cred că Sibiul a dat un trend în această direcție. Aici s-au organizat foarte multe evenimente care au atras turiști. Acest exemplu de bună practică a fost preluat astăzi în toată țara. La Cluj, în urmă cu două săptămâni, am fost la festivalul Electric Castle. Am văzut că și cei de la Brașov dezvoltă o astfel de platformă de evenimente, în zona Ghimbav.”
În opinia consilierului PNL, următorul pas ar trebui să fie o colaborare mai strânsă între administrația locală, organizatorii de evenimente și mediul HoReCa, pentru ca orașul să poată planifica din timp perioadele cu aflux mare de turiști. „Vreau să vă propun ca, în perioada următoare, cu toții, să avem un dialog cu reprezentanții și producătorii de evenimente care atrag turiști în Sibiu și, totodată, cu reprezentanții industriei HoReCa, astfel încât să încercăm să realizăm un calendar pentru următorii cinci ani. În felul acesta, organizatorii de evenimente vor avea predictibilitate, la fel și operatorii din HoReCa, cât și noi, ca Primărie, pentru că lupta pentru acest gen de resurse și pentru turiști va deveni tot mai puternică.”
Adrian Bibu a subliniat faptul că piața evenimentelor mari este tot mai competitivă și a dat exemplul grupului UNTOLD, care își propune extinderea activității la nivel internațional.
„Chiar dacă noi am dat tonul în această direcție, cred că este momentul să ne așezăm la aceeași masă. Organizatorii UNTOLD de la Cluj dezvoltă acest proiect la nivel internațional și ajung în 19 locații din lume. Vă dați seama că, odată prezenți în aceste 19 locații internaționale, vor «pescui» și clienți, pe care îi vor atrage și în zona Clujului. Vor atrage public și vor crea o concurență tot mai mare inclusiv pentru evenimentele din România. La Cluj există un ecosistem care investește în astfel de evenimente.”
Potrivit acestuia, Sibiul nu își mai poate permite să trateze separat fiecare festival sau competiție care atrage vizitatori în oraș. „Cred că nu mai suntem singuri pe această piață și, dacă și doamna primar este de acord, vă propun să ne întâlnim cu toții și să vedem ce putem face mai departe.”
În intervenția sa, Bibu a făcut referire și la Sibiu Open, apreciind că astfel de competiții contribuie la promovarea orașului la fel ca marile festivaluri.
„Văd că este prezent și domnul Vecerdea. Dincolo de schimburile de e-mail și de discuțiile despre cine are sau nu dreptate, cred că și turneul de tenis organizat de dânsul a fost un eveniment important pentru municipiul Sibiu. Un turneu cu jucători ATP, dintre care pe unii i-am regăsit ulterior la Wimbledon și Roland Garros, este un lucru important pentru comunitatea noastră.”
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Calendarul se stie si la fel cine va primi finantari.