Consiliul Județean Sibiu este chemat să aprobe modificarea regulamentului de organizare și funcționare al Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tălmaciu, pentru a-l pune în acord cu noile standarde naționale în domeniul serviciilor sociale și cu legislația privind procesul de dezinstituționalizare. Printre cele mai importante schimbări se numără limitarea perioadei de ședere pentru persoanele nou admise din comunitate la maximum 24 de luni, cu scopul integrării acestora în servicii sociale din comunitatea de domiciliu sau reședință.
Modificările vor fi supuse votului în ședința ordinară a Consiliului Județean și vizează actualizarea regulamentului aprobat în primăvara acestui an, ca urmare a schimbărilor legislative adoptate la nivel național și a reorganizării centrului în cadrul Complexului de Servicii Tălmaciu.
Una dintre modificările importante privește modul de admitere a beneficiarilor. Noul regulament prevede că persoanele adulte cu dizabilități admise din comunitate vor beneficia, de regulă, de servicii rezidențiale pentru o perioadă de până la 24 de luni. Pe durata șederii, echipa centrului va pregăti, împreună cu beneficiarul și autoritățile competente, transferul acestuia către servicii sociale dezvoltate în comunitatea în care locuiește sau își are reședința, în concordanță cu principiile procesului de dezinstituționalizare promovate prin legislația națională.
Documentația arată că regulamentul este modificat pentru a respecta noile standarde minime obligatorii de calitate aprobate în acest an pentru serviciile destinate persoanelor adulte cu dizabilități și pentru a integra prevederile legislației privind prevenirea instituționalizării pe termen lung.
Regulamentul actualizat stabilește că Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tălmaciu funcționează ca serviciu rezidențial în cadrul Complexului de Servicii Tălmaciu, fără personalitate juridică proprie, având o capacitate de 50 de beneficiari. Structura de personal cuprinde 51 de posturi, ceea ce înseamnă un raport de 1,02 angajați pentru fiecare beneficiar.
Totodată, sunt actualizate procedurile de admitere și încetare a serviciilor, documentele care trebuie depuse de beneficiari, atribuțiile personalului și categoriile de specialiști care își desfășoară activitatea în centru, astfel încât acestea să corespundă cerințelor prevăzute de noile acte normative. Printre profesioniștii prevăzuți în organigramă se numără asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi, pedagogi de recuperare, kinetoterapeuți, instructori de educație, maseuri și lucrători sociali.
Raportul de specialitate întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu arată că toate aceste modificări sunt necesare pentru alinierea regulamentului la cadrul legislativ în vigoare și pentru funcționarea centrului în noua sa structură organizatorică, în cadrul Complexului de Servicii Tălmaciu.
Teodora NAN
Teodora NAN
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
ADVERTORIAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT