A început turnarea fundației viitorului Spital de îngrijiri paliative din Săliște. Daniela Cîmpean și primarul Horațiu Răcuciu, pe șantier

A început turnarea fundației viitorului Spital de îngrijiri paliative din Săliște. Daniela Cîmpean și primarul Horațiu Răcuciu, pe șantier

Lucrările la viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște au intrat într-o nouă etapă. După aducerea terenului la cotă și amenajarea șantierului, a început turnarea fundațiilor clădirii. Aceasta va avea o capacitate de 27 de paturi și va oferi servicii medicale pacienților aflați în stadii avansate de boală. Informația a fost transmisă de Consiliul Județean Sibiu printr-un comunicat de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Investiția are o valoare totală de peste 28 de milioane de lei. Mai mult de jumătate din sumă fiind asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu. Proiectul beneficiază și de o finanțare nerambursabilă de 12,26 milioane de lei, obținută prin Programul Sănătate 2021–2027.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit, în urma licitației publice organizate de administrația județeană, asocierii Deco-Rom SRL – Urbis Concept SRL, cu sediul în Negrești-Oaș, județul Satu Mare. Valoarea ofertată pentru proiectare și execuție este de 19,76 milioane de lei.

Daniela Cîmpean: „Prinde contur fundația unui spital necesar”

„Astăzi prinde contur fundația unui spital care va îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu boli grave sau în fază terminală.  Totodată, va aduce un plus de liniște și confort familiilor acestora. Vorbim despre servicii medicale necesare într-o societate civilizată, care își respectă membrii indiferent de starea de sănătate în care se află”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pe șantierul investiției s-a aflat și primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu. Acesta s-a arătat mulțumit de actuala destinație a terenului de pe strada Piatra Albă nr. 2.
>„În luna martie a anului trecut, Consiliul Local Săliște a aprobat trecerea acestui teren din proprietatea Orașului Săliște în cea a Județului Sibiu, conștienți fiind de nevoia unor servicii de îngrijiri paliative în sistemul public de sănătate. Mă bucur că am putut sprijini astfel investiția Consiliului Județean Sibiu. Așa cum am procedat și în anul 2009, când am alocat terenul necesar realizării Unității de Asistență Medico-Socială Săliște, construită în imediata apropiere”, a declarat Horațiu Răcuciu.

Potrivit documentației tehnice, viitoarea unitate medicală va avea două niveluri și un etaj tehnic, cabinete, un parc și o capelă. Spitalul va fi dotat cu sisteme moderne de climatizare și de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Termenul de finalizare a lucrărilor este luna septembrie 2027, urmată de o perioadă de 60 de zile pentru recepția lucrărilor. Garanția acordată pentru investiție este de 72 de luni.

Autor - Răzvan NEGRU
28 iulie 2026 la 15:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 52 minute
CSU Sibiu câştigă la diferenţă de o posesie în faţa Coronei, la Piteşti. Urmează “Memorialul Elemer Tordai”
Baschetbaliştii sibieni au câştigat, sâmbătă după-masă, cu 104-102 meciul cu CSM Corona, disputat în cadrul “Memorialului Georgel Ziguli”,...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
ARA Kinetoterapie, despre hernia de disc: Ce este și cum putem ameliora durerile
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Recomandarea săptămânii | Petre Din: „Istoria scrisă de tineri. The History written by young people” nr. XII
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Mijloc de septembrie cu vreme de toamnă și de vară. În funcție de zile
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 ore
Sibiul, capitala securității pe Flancul Estic: șefii Gărzii Naționale americane, în vizită la comandamentul NATO
Sibiul a fost, zilele acestea, punctul central al dialogului militar româno-american. După întrevederile oficiale de la București cu șeful...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Copil de 7 ani, rănit după ce a căzut într-un autobuz, pe strada Rahovei din Sibiu
Un copil în vârstă de 7 ani a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut într-un...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Investigații gratuite pentru femei, la Sibiu. Caravana „Prevenția Salvează Vieți” rămâne până în 25 septembrie
Femeile din Sibiu pot beneficia gratuit de teste HPV și mamografii, în cadrul campaniei naționale „Prevenția Salvează Vieți”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Accident pe DN 1, între Bradu și Avrig. Două persoane au ajuns la spital
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 1, în apropierea localității Bradu, după ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Alergia la ambrozie, tot mai supărătoare la sfârșit de vară. Dr. Călin Silviu Doncea explică simptomele, riscurile și tratamentul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Șofer cu 0,95 mg/l alcool, implicat într-un accident pe strada Octavian Goga. A lovit patru mașini parcate și o țeavă de gaz
Un bărbat de 50 de ani, din Sibiu, a ajuns la spital, sâmbătă dimineața, după ce a pierdut...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Ștrandul din Sub Arini construit de tineri pentru ei, o amintire abandonată pe o proprietate privată
Probabil puțini dintre cei care invadează în weekenduri parcul Sub Arini ori fac act de prezență pe la...
Actualitate
17 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Ursulinele nu vor deveni hotel. Robert Hanea: „Excludem hotelul”. Ce planuri are Therme Group pentru ansamblul istoric din Sibiu
Robert Hanea, fondatorul Therme Group, a exclus vineri transformarea fostei Mănăstiri a Ursulinelor din Sibiu într-un hotel și...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.