Corpul B al Colegiului Național „Octavian Goga” intră în reabilitare. Proiect de aproape 35 de milioane de lei, selectat pentru finanțare

Corpul B al Colegiului Național „Octavian Goga” intră în reabilitare. Proiect de aproape 35 de milioane de lei, selectat pentru finanțare

Primăria Sibiu va solicita aprobarea Consiliului Local pentru un proiect de aproape 35 de milioane de lei destinat reabilitării corpului B al Colegiului Național „Octavian Goga”. Investiția, selectată deja pentru finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, vizează consolidarea clădirii, eficientizarea energetică și modernizarea completă a spațiilor destinate activităților educaționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul de hotărâre va fi supus votului în ședința Consiliului Local de joi, după ce Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a aprobat finanțarea investiției în 14 iulie 2026.

Investiție de aproape 35 de milioane de lei

Valoarea totală a proiectului este de 34.852.870,58 lei, inclusiv TVA. Din această sumă, valoarea eligibilă se ridică la 24,46 milioane de lei, iar cea neeligibilă depășește 10,38 milioane de lei. Municipiul Sibiu va asigura atât cheltuielile neeligibile, cât și contribuția proprie de 2% din valoarea eligibilă, în valoare de 489.302,42 lei.

Clădire consolidată și modernizată

Potrivit raportului de specialitate, lucrările urmăresc consolidarea corpului de clădire și aducerea acestuia la standardele actuale de siguranță și eficiență energetică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre intervențiile propuse se numără termoizolarea fațadelor cu vată bazaltică de 15 centimetri, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn stratificat și geam termoizolant, izolarea planșeului superior cu vată minerală de 25 de centimetri și termoizolarea soclului cu polistiren extrudat. Totodată, vor fi înlocuite pardoselile, ușile interioare și învelitoarea clădirii, iar imobilul va fi adaptat la cerințele de securitate la incendiu.

Proiectul include și montarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice, reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură și înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele eficiente energetic.

Sunt prevăzute și activități pentru elevi și părinți

Pe lângă lucrările de construcții, proiectul prevede organizarea unor activități destinate elevilor și părinților. Vor avea loc workshopuri pentru încurajarea participării la educație, activități dedicate istoriei și tradițiilor minorităților germană, maghiară și romă, o campanie antibullying în școală, sesiuni de informare privind oportunitățile de pe piața muncii pentru eleve și acțiuni de orientare școlară și profesională. De asemenea, sunt prevăzute activități de cooperare privind educația incluzivă și combaterea segregării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, Primăria Sibiu va putea semna contractul de finanțare și va asigura resursele necesare implementării investiției și întreținerii acesteia după finalizarea lucrărilor.

Autor - Vlad IGNAT
27 iulie 2026 la 14:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 31 minute
Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” rămâne încă cinci ani în clădirea de pe strada Banatului. Primăria prelungește contractul de închiriere
Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” din Sibiu își va desfășura activitatea în continuare în imobilul de pe strada Banatului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 41 minute
Sibienii care au obținut venituri în străinătate și nu le-au declarat riscă decizii de impunere de la ANAF
Sibienii care au obținut venituri în alte state în perioada 2021-2024 și nu le-au declarat autorităților fiscale din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Căldura furnizată de Urbana SA se scumpește. Primăria Sibiu propune majorarea prețului gigacaloriei
Consumatorii care primesc energie termică de la SC Urbana SA Cartierul Hipodron, blocuirle ANL și locuințele sociale) ar...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Primăria Sibiu a încasat mai mulți bani decât estima din taxe și impozite. Investițiile rămân în urmă
Primăria Sibiu a încasat în primul semestru al anului mai mulți bani decât estimase din taxe și impozite...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Rectificare de buget la Primăria Sibiu. Aproape 15 milioane de lei în plus pentru sănătate și școli
Primăria Sibiu propune o nouă rectificare a bugetului local, care aduce fonduri suplimentare pentru spitale, unitățile de învățământ...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Trei sferturi dintre profesorii din Sibiu au promovat examenul de Definitivat. Rata de promovare a crescut după contestații
234 de cadre didactice din județul Sibiu au promovat examenul național de Definitivat în sesiunea 2026, după soluționarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Școala Gimnazială Racovița dă startul proiectului „Mens Sana in Corpore Sano – ediția a II-a Junior”, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu
Școala Gimnazială Racovița anunță debutul proiectului „Mens Sana in Corpore Sano – ediția a II-a Junior”, acțiune cofinanțată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Termen prelungit la licitația pentru modernizarea Pavilionului C17 de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a prelungit cu două săptămâni termenul pentru depunerea ofertelor în cadrul licitației pentru modernizarea și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Cisnădie, Șelimbăr și alte șase localități preiau de la Primăria Sibiu 20 de stații de încărcare cumpărate prin PNRR
Primăria Sibiu propune transferul dreptului de proprietate asupra a 20 de stații de încărcare pentru vehicule electrice către...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Reconstituirea traseului și radiografia operațiunii. Mâine, în ediția tipărită
Tribuna prezintă mâine, în ediția tipărită, reconstituirea completă a traseului ursului și radiografia intervenției autorităților. Cum a ajuns...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Spitalul de Psihiatrie din Sibiu introduce verificări pentru toate cazurile în care pacienții sunt imobilizați sau izolați
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu va introduce un mecanism permanent de verificare a tuturor...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 ore
DEER le oferă celor peste 6.300 de angajați asigurări voluntare de sănătate, începând din august
Distribuție Energie Electrică România (DEER) introduce, de la 1 august, un nou beneficiu pentru cei peste 6.300 de...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.