Ediția din acest an a festivalului ASTRA Multicultural a reunit 9.156 de participanți în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Desfășurat în perioada 15–19 iulie, evenimentul a adus în prim-plan tradițiile comunităților de lipoveni, maghiari, romi, ucraineni și tătari din România.
Potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA, peste 250 de meșteri populari, artiști, muzicanți, specialiști și bucătari au participat la festival, oferind vizitatorilor ateliere, demonstrații, spectacole și experiențe gastronomice inspirate din patrimoniul multicultural.
Printre cele mai apreciate momente s-au numărat Maratonul Gastronomic Multietnic, unde publicul a descoperit preparate tradiționale specifice mai multor comunități, precum și zona „Delta lui Ivan”, în care vizitatorii au putut parcurge trasee pe apă cu canotca.
Festivalul a inclus și ateliere interactive pe Aleea Pivelor, unde meșteri olari, cioplitori în lemn și confecționeri de cuțite din România, Ungaria și Republica Moldova au prezentat tehnici tradiționale de lucru. De asemenea, sute de copii și părinți au participat la activitățile educative organizate în cadrul evenimentului. Programul a fost completat de spectacole folclorice, expoziții, seminarul ASTRA Multicultural, la care au participat 38 de specialiști din România, Ungaria și Republica Moldova, precum și de conferința „România Tradițiilor Creative – Puncte Gastronomice Locale”.
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL