Sfântul Ilie, între credință și tradiție. Explicațiile preoților sibieni Bogdan Fluieraș și Alexandru Dădîrlat, despre învățăturile profetului

În fiecare an, la 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, una dintre cele mai importante personalități ale Vechiului Testament și unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai tradiției creștine. În credința populară românească, Sfântul Ilie este considerat ocrotitor al recoltelor și al agricultorilor, fiind asociat cu tunetele, fulgerele și ploile de vară.

Potrivit preotului Bogdan Fluieraș, de la Parohia Sibiel, viața Sfântului Ilie reprezintă un model de credință și curaj. Profetul a trăit cu peste opt secole înainte de nașterea lui Iisus Hristos și s-a remarcat prin opoziția față de idolatrie și prin chemarea poporului la întoarcerea către Dumnezeu.

Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, într-o perioadă foarte grea pentru poporul său. Regele de atunci, Ahab, căzuse sub influența soției sale rătăcite și începuse să se închine unui zeu fals, numit Baal. Oamenii de rând, uitați de conducători, își pierduseră credința și busola morală.

,,În acest peisaj întunecat apare Ilie. Numele său înseamnă, în traducere, Dumnezeul meu este Domnul. Singur, fără armate și fără averi, dar înarmat cu o credință de stâncă, el a mers direct la palatul regal pentru a-i spune regelui adevărul în față: că drumul pe care a apucat-o va duce poporul la pierzanie. Pentru că regele și poporul nu au vrut să asculte cuvintele de îndreptare, Sfântul Ilie s-a rugat și Dumnezeu a încuiat cerul. Timp de trei ani și jumătate, pe pământ nu a căzut nicio picătură de ploaie sau de rouă. Această secetă cumplită nu a fost o pedeapsă din răzbunare, ci o metodă aspră prin care Dumnezeu a încercat să le trezească inimile amorțite. Când stomacul a început să strige de foame, oamenii au început să se întrebe unde au greșit.

Momentul de vârf al vieții sale a avut loc pe Muntele Carmel. Ilie a adunat tot poporul și a propus un test simplu: au fost ridicate două altare de jertfă – unul pentru zeul Baal și unul pentru Dumnezeul cel Viu. Profetul a spus: Dumnezeul care va răspunde trimitând foc din cer, Acela este adevăratul Dumnezeu!”, transmite preotul.

Potrivit preotului Bogdan Fluieraș, sute de preoți falși s-au rugat strigând și tăindu-se cu cuțitele o zi întreagă, dar idolul lor de piatră a rămas mut. Când a venit rândul lui Ilie, acesta a udat altarul cu cantități uriașe de apă, pentru a arăta că nu este nicio păcăleală, și s-a rugat cu smerenie. În acea clipă, un foc puternic a coborât din cer, mistuind totul. Oamenii au căzut în genunchi, plângând și recunoscându-și rătăcirea. La scurt timp, cerul s-a înnegrit de nori și o ploaie binefăcătoare a salvat pământul de la moarte.

Unde Îl găsim pe Dumnezeu? Nu în zgomot, ci în liniște

,,O altă lecție minunată din viața Sfântului Ilie ne învață cum să Îl căutăm pe Dumnezeu în momentele noastre de tristețe și singurătate. Obosit și prigonit, Ilie s-a ascuns într-o peșteră pe Muntele Horeb. Acolo, Dumnezeu i-a spus că Se va arăta. A trecut mai întâi o vijelie puternică de a rupt stâncile, dar Dumnezeu nu era în vijelie. A urmat un cutremur mare și un foc înfricoșător, dar Dumnezeu nu era nici acolo. În cele din urmă, s-a simțit o adiere de vânt subțire și răcoroasă – o liniște caldă. Atunci Ilie și-a acoperit fața, pentru că a simțit prezența Domnului. Pentru noi, cititorii de astăzi, acest moment este o învățătură prețioasă: Dumnezeu nu vine în viața noastră cu zgomot, agitație sau spectacol, ci Îl găsim în liniștea rugăciunii, în pacea bisericii și în faptele bune făcute în taină”, explică preotul.

Legătura dintre cer, pământ și masa de sărbătoare

Sfântul Ilie este singurul profet din Vechiul Testament care nu a cunoscut moartea pământească. La finalul misiunii sale, el a fost ridicat la cer într-un car de foc tras de cai luminoși, sub privirile uimite ale ucenicului său, Elisei. De aceea, în mintea bunicilor noștri, el a rămas cel care cutreieră norii, ocrotind recoltele de grindină și trăsnind duhurile rele.

În satele noastre, ziua de 20 iulie este zi de mare odihnă. Nu se lucrează la câmp, pentru ca recoltele să nu fie arse de fulgere. Este, de asemenea, ziua în care ducem la biserică primele mere din noua recoltă pentru a fi sfințite, după care le împărțim copiilor și celor săraci. Mierea proaspătă de albine este și ea vedeta acestei zile, fiind gustată ca un dar al dulceții divine.

Un mesaj pentru fiecare dintre noi

,,Sărbătoarea Sfântului Ilie este mai mult decât o zi liberă sau un prilej de a ne felicita rudele și prietenii care îi poartă numele. Ea este o invitație la a fi mai sinceri cu noi înșine. Într-o lume modernă plină de idoli moderni – goana după bani, stresul zilnic, timpul pierdut pe ecrane –, Sfântul Ilie ne îndeamnă să ne oprim o clipă din alergare Să căutăm acea adiere de vânt subțire în sufletele noastre, să ne curățăm viața prin spovedanie și rugăciune și să avem curajul să alegem întotdeauna adevărul și bunătatea, chiar și atunci când cei din jur aleg calea mai ușoară”, mai adaugă acesta.

De asemenea, părintele dr. Alexandru Dădîrlat, de la Biserica „Trei Stejari” din Sibiu, a declarat pentru Tribuna, cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, că exemplul profetului rămâne unul de actualitate și astăzi.

,,Cu părul lung, încins peste mijloc cu o curea din piele, și acoperit cu o manta lungă din piele de oaie, Ilie îi vorbește regelui direct, iar cuvintele lui tună de-a dreptul. Nici nu pot suna altfel, cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt bază și fundație, principiu și dreptar, hrană și viață. Poporul, anesteziat de cultul zeităților păgâne importate de la popoarele păgâne din vecinătate, nu putea fi readus la viața cea dintâi, la viața cea adevărată a închinării și a calibrării la Dumnezeul cel adevărat, decât prin terapie de șoc. Trei ani și șase luni de secetă și foamete au reprezentat șocul care a putut în final să spargă stratul de piatră din jurul inimii poporului lui Ilie. Greu au trecut, pe semne, acei ani, și uitându-ne la ei ne putem da seama de depărtarea în care naufragiase întreg poporul ales, a cărui busolă atârna doar de un singur fir: fidelitatea, intransigența, incoruptibilitatea profetului Ilie. În cele din urmă piatra inimii este spartă și căldura lui Dumnezeu este lăsată din nou să încălzească inima poporului. Din nou, Dumnezeu biruiește printr-un singur om și trezește o generație aflată în derivă. Din fericire, glasul lui Ilie, care poartă cuvintele lui Dumnezeu către oameni, este auzibil în fiecare generație, de atunci și până astăzi. Același glas e tunet pentru urechile astupate din pricina altitudinii egoului propriu, dar este și vânt lin care adie, care răcorește și odihnește sufletele moi, permeabile, doritoare de Dumnezeu și deschise semenilor întru iubire.

Politeism, închinare la idoli, avem și astăzi. Baal cel de azi și zeii prezentului iau înfățișări dintre cele mai agreabile și dezirabile: mașini scumpe, concedii scumpe, funcții înalte, trăsături perfecte, mâncăruri fine și – crunt – „senzații tari” cu substanțe ale pierzării rapide. Dacă am coborî puțin din altitudine, am începe să „auzim” și să vedem limpede busola vieții noastre. Cu puțin ajutor am putea pune ordine în lucrurile care încep să o ia razna. De ce să așteptăm seceta…?”, transmite preotul.