Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura

e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că de aia sunt „nostalgici”, unul dintre aspectele pozitive era că examenele din viața școlară și chiar universitară, nu erau o vacă (de fapt mai multe vaci) media de muls. Examene existau, mult mai grele, mult mai extenuante, mult mai ca lumea, dar, surpriză, nimeni nu pomenea în presă despre ele. Nu contau. Erau niște evenimente din bula învățământului, deci era treaba școlilor, liceelor, cadrelor didactice, elevilor și părinților. Și nu putem spune că nu erau examene. Încă ceva pozitiv, numele le era scris cu literă mică. Chiar și bacalaureatul.

Deci dacă din grupa mică până în clasa a VIII-a erai lăsat în durerea ta și doar din a V-a începea stresul tezelor, la finalul clasei a VIII-a era primul examen: cel de admitere în liceu. Aici era prima probă a capacității (na!) de autocunoaștere a propriilor performanțe. Să dai la un liceu care ți se potrivește. Adică nici la fiță, nici la batalioanele disciplinare. Pentru că fița era ori pentru piloși, ori pentru cei chiar buni. Iar dacă dădeai la fiță (Lazăr, Goga, Economic, Sanitar) și nu intrai, intrai unde mai era loc: la liceele industriale. Unde, pe bune, era mult mai faină viața de elev. Apoi aveai doi ani de pace, până în a X-a, când începea o mare teroare: examenul de treaptă. Şi aici aveai opțiunea ori să continui la același liceu, ori să încerci norocul mai „sus”. Examenul era serios: matematici, fizică, chimie ori alte materii care îți făceau capul calendar. După aia iar aveai relax, până la bacalaureat. Care era altceva decât „na diploma și drum bun la facultate”. I se mai spuena și „examen de maturitate”. acum nu i se mai spune așa din motive obiective și ancorate în realitatea tristă.

Dar niște oameni deștepți s-au gândit să reformeze învățământul, așa că acum avem ceea ce avem, „admiterea” devenind „evaluare”. Probabil spre sigur, ca să evalueze capacitatea elevului de a reține și prelucra ceea ce a învățat (teoretic) pe parcursul anilor de școală. Și da, examenul este relevant atât pentru generația actuală, pentru sistemul de educație și pentru România în general. Adică reiese că stăm destul de prost cu învățătura. Chiar nașpa.

Medii de 10 (înainte de contestații), per toată țara, sunt doar 7. Una în Mureș, una în Gorj, una în Prahova, una în Iași și trei în București. Deci nu Sibiu. La fel, judecat la medii peste 5 (oau!), trendul este în scădere față de anul trecut, de la 83,2 % la 79%. Iar dacă ne întoarcem mai mult în timp, deja te înfiorezi cu privire la viitor. În 2013 erau, la nivel național, 856 de medii de 10. În 2023, 429. În 2025, 84. Acum, 7. La noi la Super-Sibiu, au fost 111 de elevi care au absentat, din totalul de 3.034. Chiar dacă unii au găsit prilej de laudă că aproape 350 de elevi au luat peste 9, asta înseamnă doar ceva peste 10%, adică nu mare scofală. Dacă e să calculăm și că Sibiul a ratat anul acesta Top 10 situându-se așa, pe undeva pe la mijloc, reiese că teraba nu e strălucită deloc.

Oricum, la ce să te aștepţi atâta vreme cât se vede clar cum stau mulţi dintre elevi în materie de comportament în public, și aici nu vorbim de a sta în poziție de drepți sau a ceda locul din autobuz bătrânei bunicuțe. Ci de mirarea ce te cuprinde când auzi pe un elev ne-înjurând, ne-vorbind obscen în gura mare. Nu mai pomenim nici de zvonurile că dacă nu ești pe manele, clasa râde de tine şi te respinge ca pe un ciudat, nici despre marile probleme de disciplină din sala de clasă, despre care domnii dascăli de regulă tac vehement.

Deci evaluarea națională a evaluat: stăm destul de prost. Ca țară, ca județ, ca oraș.