Independența, Balanța, Libertatea, 13 Decembrie: publicitate în comunism | Cum și unde își făceau reclamă marile fabrici ale Sibiului

Întreprinderile renumite ale Sibiului dinainte de 1989 erau  preocupate de marketing, chiar dacă acesta  servea unor scopuri diferite celor de astăzi și dacă se numea altfel. Independența, Balanța, Libertatea, 13 Decembrie, 7 Noiembrie, Covoare Cisnădie, Vinalcool, Agnitex, Sere Dumbrăveni sau Orlatex, toate, dar și altele, aveau în comunicarea rezultatelor lor un numitor comun: indicațiile, directe sau nu, ale celui mai iubit fiu al poporului.

Nimic din ceea ce reușeau aceste fabrici nu putea să nu se datoreze vreunei teze ori vreunui îndemn lansat de la cel mai înalt nivel și preluat cu rapiditate în teritoriu. De altfel, arhivele dovedesc că niciun reportaj, relatare sau interviu cu privire la succesele oamenilor muncii sibieni nu putea fi altfel și că,  deși oamenii  trudeau (de cele mai multe ori în condiții deosebit de grele), victoriile nu le aparțineau în întregime. Ba, erau chiar imposibile fără viziunea făuritorilor Epocii de Aur. Directorul, șeful organizației de bază, liderul de sindicat, orice persoană desemnată să comunice public, să facă PR cum s-ar spune azi, trebuia să aducă, într-un fel sau altul, în atenție înțelepciunea care a stat la baza rezultatelor. Și care avea o singură sursă. Maxim două!

Cu toate acestea, sibienii trecuți de prima tinerețe rememorează cu nostalgie acele vremuri. Nu fiindcă îl îndrăgeau pe Nicolae Ceaușescu sau Partidul Comunist, ci fiindcă cei mai mulți și-au început carierele, s-au format profesional ori s-au pensionat în marile fabrici ale Sibiului. În mod special lor le aduce astăzi aminte Tribuna câteva dintre reclamele de dinainte de 1989, din paginile presei  de la București.

Balanța, una dintre cele mai cunoscute întreprinderi ale Sibiului, se promova în 1975, în ziarul Munca, al  Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) ca fiind  ˝sub semnul unei intense activități creatoare ˝.  Balanța ajunsese ca de la naționalizarea din 1948, atunci când oferta să conținea 60 de modele de produse, să însumeze sute în anul 1975. În pagina publicitară din Munca se povestește cum întreprinderea sibiană  ˝urcă rapid și sigur spre înălțimile desăvârșirii profesionale, spre o continuă și totală afirmare˝ .

Erau anii când Balanța nu fabrica numai cântare, ci și războaie de țesut ceapraze, vitezometre, elemente hidropneumatice și mecanisme complexe, unele chiar în premieră industrială în România.

Pentru cei mai tineri de astăzi:  Balanța ocupa două zone din Sibiu, una pe Calea Gușteritei (stânga și dreapta) și cealaltă pe str. Ștefan cel Mare, în zona industrială est (Balanța II/Hidrosib). Întreprinderea a fost continuatoarea Fabricii de cântare Hess, înființată în 1896. În perioada comunistă ajunsese cel mai mare producător de echipamente de cântărit din fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). Realiza export, deținea, la fel ca mai toate întreprinderile mari, o cantină, un dispensar,  susținea echipa de baschet și un ansamblu de dansuri, era titulară de brevete de invenții și inovații, iar din colectivul său făceau parte specialiști cu înaltă pregătire profesională. În 1993, atunci când era propusă spre privatizare prin atragerea de investitori străini, Balanța avea 1175 de angajați.

Independența era considerată ˝mecanicul șef al industriei românești˝ și deși produsele sale erau destinate altor întreprinderi, publica reclame care să o ajute să își consolideze numele, devenit, ce-i drept, renume. Almanahul Scânteia din 1975 publica o machetă despre o ˝unealtă a erei moderne˝, un ciocan-perforator de ˝o mie de berbeci putere˝. Șase ani mai târziu, în Flacăra, o pagină întreagă de publicitate reflecta  o ˝lecție de tehnică modernă˝.

Independența Sibiu era un veritabil colos industrial! Funcționa asemeni unui oraș, cu utilități proprii:  12 cămine pentru tineri (celebrele cămine de nefamiliști), cinci blocuri de garsoniere, patru blocuri cu apartamente, două cantine-restaurant, cinci micro-cantine, două dispensare, club, biblioteci, până și un stadion (cel de la Obor) și o asociație sportivă cu mai multe secții – toate acestea formau, pe lângă fabricile în sine, ˝orașul˝ Independența.

Libertatea avea de asemenea renume național și și-l întărea prin apariții în presa acelor ani. Avea toate motivele: reușea înainte de Revoluția din 1989 exporturi de țesături în Statele Unite și de confecții  în Austria, Belgia , Italia sau Franța. În 1984, spre exemplu, 75% din totul producției marfă îl reprezentau exporturile, iar  produsele Libertatea erau afiliate WOOLMARK. În ziarul  Munca, în 1970,  Libertatea se promova ca fiind  ˝ un univers al calității ˝, iar în Revista Femeia scria cu mândrie: ˝  faima stofei româneşti, faima ţesătoarelor ei ˝.

13 Decembrie (fabrica sibiană de piele, încălțăminte și marochinărie producea ,între altele, genți, valize, sacoșe, mape, serviete, ghiozdane, poșete, evident – încălțăminte – unic fabricant de încălțăminte cu rame cusute) se promova în paginile Almanahului Magazin din anul 1971 printr-o machetă de o pagină întreagă, dar ocazional apărea și în alte publicații naționale.

Flaro realiza un numar foarte mare de produse, cu toate că era cunoscută în mod deosebit  pentru producția sa de stilouri, creioane și pixuri. Probabil nu mulți își aduc aminte că realiza inclusiv pioneze, ace de cusut sau accesorii și piese pentru utilajele din  industria textilă. În total, gama Flaro însemna înainte de anii ´90 peste 1600 de produse, iar numărul angajaților se ridica la aproximativ 3000. Iată o reclamă, din 1968 la ….flori de plastic. ˝Cu o floare nu se face primăvară, dar o floare artificială de la Flaro Sibiu vă păstrează primăvară˝, spunea reclama din Almanahul Scânteia.

Cei de la Vinalcool Sibiu (devenită Întreprinderea Viei și Vinului și apoi Întreprinderea de Vinificație și Produse Spirtoase), preluau producția de struguri de la cooperativele agricole de producție  (cunoscutele CAP-uri) și o vinificau în centrele specializate din Miercurea Sibiului și Mediaș. Produceau celebrele printre cei deveniți astăzi bunici FLORIS, BITTER și VIVAT. În ziarul Munca din 16 iunie 1970, Vinalcool  Sibiu era lăudată pentru cele 14 probe de vinuri cu care s-a prezentat la concursul internațional de la București și pentru cele 10 medalii de aur și 4 de argint pe care le-a câștigat.

Amuzant este că printre zecile de materiale publicitare ale Fabricii de Covoare de la Cisnădie (cu toate denumirile sale de-a lungul timpului), în arhive se găsește una cu adevărat remarcabilă. Este limpede că nu a fost rezultatul unui contract de reclamă, dar a avut efectul unuia: o poezie! A fost publicată în Arici-Pogonici, o revistă pentru copii, apărută în România până înainte de 1980.

<Ca o pajiște în floare/ stă-n odaie un covor /și mă-ntreb: «Ce meșteri oare / l-au țesut, împodobindu-l / cu chenar de umbră dulce / și cu tainice culori — / că de-atâta frumusețe / nu mă satur, tot privindu-l?> scria în Arici Pogonici, completând : ˝M-am născut la Cisnădie˝. Era răspunsul covorului care urma să însoțească, în poezie,  micul cititor prin fabrica din județul Sibiu….