Pompierii sibieni au urcat cu Tricolorul pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din România, de Ziua Drapelului Național

Pompierii sibieni au urcat cu Tricolorul pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din România, de Ziua Drapelului Național

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au marcat Ziua Drapelului Național într-un mod inedit. Aceștia au urcat cu Tricolorul pe vârful Parângul Mare, unul dintre cele mai înalte vârfuri din România, într-o acțiune desfășurată alături de echipa Invictus România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Imaginile publicate de ISU Sibiu îi surprind pe salvatori arborând drapelul României pe creasta muntelui, într-un gest prin care au dorit să transmită respectul pentru simbolurile naționale și pentru valorile pe care acestea le reprezintă.

Alături de echipa Invictus România

Reprezentanții ISU Sibiu spun că ascensiunea a fost mai mult decât o simplă drumeție montană. „În fiecare pas făcut spre creastă s-au regăsit respectul pentru simbolurile naționale, spiritul de echipă și convingerea că unele valori se poartă cel mai bine împreună. Drapelul nu înseamnă doar culori. Înseamnă apartenență, curaj, memorie și puterea de a merge înainte, indiferent de obstacole”, au transmis pompierii sibieni.

Potrivit acestora, prezența echipei Invictus România a oferit acțiunii o semnificație aparte. „Alături de camarazii de la Invictus România, care transformă fiecare provocare într-o lecție despre voință și demnitate, acest gest a căpătat o semnificație și mai profundă: aceea că România se construiește prin oameni care aleg să nu renunțe și să fie un exemplu pentru cei din jur”, se arată în mesajul publicat de ISU Sibiu.

Tricolorul, ridicat pe crestele Parângului

Pompierii sibieni spun că alegerea vârfului Parângul Mare pentru această acțiune nu a fost întâmplătoare. „De pe crestele Parângului, tricolorul a fost ridicat din nou spre cer, nu doar ca simbol, ci ca promisiune că vom rămâne mereu la înălțime, prin ceea ce facem și prin valorile pe care le reprezentăm”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu, în mesajul dedicat Zilei Drapelului Național.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
26 iunie 2026 la 16:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 minut
AVRIG: Strada Crișan, complet reabilitată
Încă un proiect de modernizare a infrastructurii locale a ajuns la final. Ieri, a avut loc recepția lucrărilor...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 minut
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 minute
VIDEO | „Delulu”, „yapping”, „six seven”: elevii sibieni explică limbajul generației lor, iar un profesor avertizează asupra „poluării limbii”
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 14 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.