Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, l-a primit la Primărie pe ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, în cadrul unei întâlniri dedicate relațiilor de colaborare dintre Sibiu și partenerii japonezi. Unul dintre principalele subiecte abordate a fost parteneriatul de înfrățire dintre Sibiu și orașul japonez Takayama, care durează de 17 ani și care s-a concretizat, de-a lungul timpului, prin schimburi de experiență, vizite oficiale și proiecte comune.
Relațiile dintre Sibiu și Japonia sunt consolidate și prin numeroase colaborări culturale. În fiecare an, voluntarii japonezi se numără printre cei mai numeroși participanți internaționali implicați în organizarea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Totodată, Teatrul Național „Radu Stanca” și FITS au dezvoltat de-a lungul anilor parteneriate importante cu instituții și artiști din Japonia. Trupe japoneze au fost prezente în cadrul festivalului sibian, iar spectacole produse la Sibiu au fost prezentate în Tokyo și în alte mari orașe nipone.
Vizita ambasadorului Takashi Katae reconfirmă relațiile de prietenie dintre Sibiu și Japonia, construite în jurul cooperării culturale și al schimburilor dezvoltate constant între cele două comunități.
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
ADVERTORIAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Comunicat de presa