Radu Carp își lansează la Sibiu cartea despre tehno-populism și provocările democrației în era digitală

Radu Carp își lansează la Sibiu cartea despre tehno-populism și provocările democrației în era digitală

Librăria Humanitas din Sibiu găzduiește joi, 25 iunie, de la ora 18:30, lansarea volumului „Tehno-populism. Politica identitară și tentația democrației iliberale”, semnat de profesorul universitar Radu Carp și apărut la Editura Cetatea de Scaun.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment vor participa prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, conf. univ. dr. Silviu Nate, director al Centrului de Studii Globale din cadrul ULBS, iar discuția va fi moderată de dr. Dan Nanu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.

În noul său volum, Radu Carp analizează impactul tehnologiei asupra proceselor democratice și modul în care mediul digital influențează formarea opiniilor publice. Cartea abordează fenomene precum tehno-populismul, politica identitară, manipularea informațională și tendințele iliberale care apar în democrațiile contemporane. Autorul explorează rolul rețelelor sociale, al algoritmilor și al inteligenței artificiale în transformarea spațiului public, discutând despre efectele „bulelor informaționale”, ale dezinformării și ale noilor forme de influență politică. Volumul include și o analiză a fenomenelor politice recente din România, în contextul provocărilor generate de comunicarea digitală și de noile tehnologii.

Cine este Radu Carp

Radu Carp este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști români în domeniul științelor politice. A predat și a desfășurat activități de cercetare în numeroase universități din Europa, Statele Unite, Canada, Argentina și Asia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor a 25 de volume, Radu Carp este implicat în mai multe proiecte internaționale dedicate drepturilor omului, democrației și securității europene. Lansarea de la Sibiu oferă publicului ocazia de a discuta despre una dintre temele centrale ale prezentului: relația dintre tehnologie, politică și viitorul democrației.

Autor - Ștefania VESA
24 iunie 2026 la 09:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Braconieri prinși în flagrant la barajul Arpașu, după 20 de ore de pândă. Polițiștii din Cârța au intervenit
Mai multe persoane suspectate de braconaj piscicol au fost prinse în flagrant în zona lacului de acumulare și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Palatul Brukenthal din Avrig, închis după ce 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la o nuntă
Incidentul de sâmbătă seara de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde a fost activat Planul Roșu după ce...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Etapa oaspeţilor în SuperLiga Sibiu. AFC Agnita are maximum de puncte, Răşinariul şi Bradu o urmează
Trei din cele patru meciuri ale etapei a IV-a a primului eşalon judeţean s-au încheiat cu victoria oaspeţilor....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Planul Roșu de Intervenție, activat în Avrig. Mai multe persoane acuză simptome de toxiinfecție alimentară
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seara, la nivelul județului Sibiu, după ce mai multe persoane...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
S-au dezlănţuit sibienii. Interul marchează de şapte ori la Zărneşti şi urcă pe podium
Echipa sibiană a câştigat, în urmă cu câteva minute, cu 7-2 la Zărneşti, la capătul unui meci din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Incendiu la un autoturism, pe strada Metalurgiștilor din Sibiu. Pompierii intervin
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, sâmbătă, pe strada Metalurgiștilor din municipiul Sibiu. Pompierii au intervenit cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Premieră medicală la SCJU Sibiu: o pacientă de 28 de ani a evitat histerectomia printr-o intervenție minim invazivă
O pacientă de 28 de ani cu episoade recurente de hemoragie genitală severă a fost tratată la Spitalul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
„Pubertatea în echilibru”, atelier pentru copii despre emoții, schimbări și autocunoaștere, la Sibiu
Copiii cu vârste între 10 și 14 ani au participat sâmbătă, 26 septembrie, la primul atelier din cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.