Să citești petiții este o activitate plăcută și amuzantă

Înțeleg că pentru multă lume, o petiție e un fel de ultimatum adresat de regulă unei structuri a statului, mică-milocie-mare, cu un nivel de impact mai ridicat decât al unei simple cereri. Și care, cu cât e semnată de mai mulți, cu atât ea devine din petiție, realitate. Sunt categorii care au un cult pentru petiții. Anunță pompos că au depus o petiție pentru sau contra de parcă ei ar fi anunțat inventarea cozii la prună și simultan a apei calde, rup cămașa de pe ei ca să facă să semneze cât mai multă lume, pentru ca apoi să se cocoșească cum că ce reach și ce feedback a avut demersul lor. Însă, chiar dacă este considerată o armă din „artileria grea” a cetățenismului actual, eficacitatea ei este minimă spre nulă. Pentru că, ghinion, nimeni nu e obligat să țină seama de o petiție, chiar dacă are mulți semnatari. adică adresantul poate să nu-i pese de toată tevatura asta iar petiția să rămână așa, o chestie în amintirea celor care mai cred în democrație, dreptate și frăție, liberté și egalité și puterea cetățeanului.

Dincolo de toate acestea, să citești petiții este o activitate plăcută, amuzantă și chiar de o importanță științifică. Petițiile reflectă dorințele, revoltele, apăsările, durerile unei comunități și a unei categorii. Plus de asta, unele sunt chiar pitorești. Pentru că, poate știați dar pun pariu că nu, există nu doar petiții de importanță națională și fără de care nu se poate ci și petiții mai micuțe și prin asta mai simpatice. Uite, hai să ne băgăm pe centralizatorul numit Petiție Online.

Cea mai recentă petiție când am accesat eu, se referea la necesitatea amenajării de trotuare și piste de biciclete în zona de „frontieră” dintre Timișoara și Dumbrăvița. Alta cere revizuirea subiectelor și a baremului de corectare pentru Matematică la examenul de bacalaureat din Republica Moldova. Alta cere Big Brother peste tot în licee, școli, grădinițe „pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice”. Și lista cu probleme mici din lumea mare continuă: masă caldă pentru elevii din Clinceni; pedepsirea unui ucigaș de 13 ani, din Timiș (cunoaștem scandalul); prezența lui Joost Klein la Electric Castle (am ascultat de curiozitate, este un fel de „Fără Zahăr” dar olandez și mai pe rave), Amenajarea unei păduri-parc pentru comunitate în zona Dumbrava din comuna Păulești-Prahova; măsuri împotriva unuia care a otrăvit niște căței mici prin Dâmbovița; dorința ca o anumită Dorothea să vină la șpriț cu niște băieți (15 semnături!) sau un apel pentru salvarea rapului românesc.

Vedeți? Fiecare consideră că problema lui poate fi o problemă publică, la care să se solidarizeze mai mulți și să solicite măsuri. Și sunt doar câteva petiții, din categoria celor mai recente.

Dar sunt și petiții cu impact. Ca de exemplu, solicitarea interzicerii folosirii trotinetelor de către minori, (cu care sunt complet de acord, că îi vâd şi eu ce şi cum fac majoritatea atunci când sunt pe chestiile acelea). Alta este împotriva scumpirii apei la Călărași, care plătește cel mai mult din țară pe metrul cub de apă. Tot în trend este petiția care cere să nu se desființeze Teatrul „George Ciprian” din Buzău. Sau cea prin care Asociația Română a Profesorilor Francofoni cere „Menținerea studiului Limbii Moderne 2 (L2) la minimum 2 ore TC” și evident, Menținerea drepturilor salariale, a sporurilor și a normei de hrană”.

Da a studia petiții este interesant. Ai o viziune a vieții din România mai ceva ca la știri. Cine nu crede, să încerce.