Evenimentul „Obiceiuri și Tradiții” revine la Sibiu. Zece zile de recitaluri, spectacole și expoziții

Evenimentul „Obiceiuri și Tradiții” revine la Sibiu. Zece zile de recitaluri, spectacole și expoziții

Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu organizează, în perioada 16–25 iunie, cea de-a XV-a ediție a manifestării culturale „Obiceiuri și Tradiții”, un eveniment devenit deja o tradiție pentru instituția de învățământ artistic. Timp de zece zile, cursanții și profesorii coordonatori vor aduce în fața publicului recitaluri muzicale, spectacole de teatru și expoziții care pun în valoare talentul artistic și patrimoniul cultural românesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul ediției din acest an reunește zeci de elevi și profesori din cadrul școlii, care vor susține recitaluri de pian, orgă, acordeon, chitară, canto și instrumente de suflat. De asemenea, publicul va avea ocazia să urmărească momente de teatru și să viziteze expoziții dedicate artelor vizuale și artei tradiționale.

Evenimentul debutează mâine, 16 iunie cu recitaluri ale claselor de instrumente de suflat coordonate de profesorii Adrian Grecu și Alin Grecu, ale clasei de orgă coordonate de Marcel Băilă, precum și cu un spectacol al clasei de teatru pregătit de profesoara Johanna Adam. În zilele următoare, pe scenă vor urca cursanții claselor de canto, pian, chitară, acordeon și orgă, coordonați de profesori cunoscuți ai instituției.

Unul dintre punctele de atracție ale ediției din acest an va fi expoziția claselor de Pictură și Grafică, coordonate de profesorii Lavinia Crețu și Cătălin Precup, care va fi vernisată în 19 iunie, de la ora 16:30, la Biblioteca Județeană „Astra” Sibiu. Publicul va putea descoperi lucrări realizate de cursanți pe parcursul anului de studiu, reunite într-o expoziție care reflectă creativitatea și evoluția lor artistică.

Seria evenimentelor continuă în 22 iunie cu un recital special de pian clasic susținut de Tudor Giurcă, cursant al clasei coordonate de profesorul Gheorghe Popescu. În 24 iunie, de Ziua Universală a Iei Românești, Muzeul Satului din Tălmăcel va găzdui expoziția clasei de Artă Tradițională coordonate de Mariana-Iulia Filimon, un eveniment dedicat valorificării meșteșugurilor și patrimoniului cultural românesc.

Ediția din acest an se va încheia în 25 iunie cu un recital al clasei de canto muzică ușoară coordonate de profesoara Bianca Băilă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
15 iunie 2026 la 14:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 minute
Victorie în ultima secundă pentru Zburătorii Sibiu. Echipa de baschet în scaun rulant s-a pregătit în Olanda
Echipa de baschet în scaun rulant Zburătorii, din cadrul Clubului Sportiv Comunitar Sibiu (CSCS), a încheiat un cantonament...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 26 minute
RACOVIȚA: O veste bună pentru locuitorii din Sebeșu de Sus. Căminul cultural va fi modernizat prin fonduri europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 46 minute
MICĂSASA: Localitățile Țapu și Micăsasa rămân astăzi fără gaz metan, între orele 7 și 17
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Anii Drumeției: Excursie pe vechiul drum al vinului, între Biertan și Richiș
Programul „Anii Drumeției” propune duminică, 15 noiembrie, o excursie pe Via Transilvanica, între Biertan și Richiș. Traseul are...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Dosarul Kreiner: Cererea de recuzare formulată de doi inculpați din dosar, respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marți, 10 noiembrie 2026, cererea de recuzare a completului de judecată...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Istoria cartierului Valea Aurie, discutată la Biblioteca ASTRA. Întâlnire despre urbanism și viața în comunism
Istoria cartierului Valea Aurie va fi tema unei întâlniri organizate luni, 16 noiembrie, de la ora 17:30, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
MÂRȘA: Bărbat de 61 de ani, prins băut la volan, deși avea permisul anulat. A fost reținut
Un bărbat de 61 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 ore
Darius Hulea, filigranul care respiră în sala Galeriei UAP
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 3 ore
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Din Italia, prin Liban și India, la Sibiu | Deborah Faoro a căutat un om și a găsit o țară
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.