Turcan propune telefoane depozitate pe durata întregii zile de școală și acces mai rapid la consiliere psihologică

Turcan propune telefoane depozitate pe durata întregii zile de școală și acces mai rapid la consiliere psihologică

Deputata de Sibiu Raluca Turcan anunță că a organizat miercuri, la Parlament, o întâlnire de lucru dedicată unui proiect de lege privind creșterea siguranței în școli. Inițiativa vine în contextul în care violența școlară, bullyingul online și umilirea elevilor pe rețelele sociale au devenit fenomene tot mai frecvente, susține parlamentarul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit acesteia, proiectul de lege propune trei măsuri principale: facilitarea accesului elevilor la consiliere psihologică, introducerea supravegherii audio-video în spațiile comune ale unităților de învățământ și depozitarea telefoanelor mobile pe întreaga durată a zilei școlare, inclusiv în timpul pauzelor.

Consiliere fără birocrație

Una dintre modificările propuse vizează simplificarea accesului elevilor la sprijin psihologic. Astfel, acordul părinților ar urma să fie semnat o singură dată, la înscrierea în școală, pentru ca intervenția psihologului să poată avea loc imediat atunci când un copil se confruntă cu o situație de criză.

„Când un copil e în criză, psihologul intervine imediat, nu pierde timp cu hârtii”, a transmis Turcan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Telefoanele, păstrate în afara accesului elevilor

Proiectul prevede și depozitarea telefoanelor mobile pe toată durata programului școlar. Deputata susține că măsura ar contribui la reducerea cazurilor de filmare și distribuire online a unor situații umilitoare sau conflictuale petrecute între elevi.

În argumentarea inițiativei, Raluca Turcan invocă date ale Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit cărora România se află pe primul loc dintre 40 de state analizate în privința utilizării problematice a rețelelor sociale de către adolescenți. De asemenea, aceasta citează un raport UNESCO din martie 2026, conform căruia peste 114 state au adoptat deja măsuri de restricționare a telefoanelor în școli.

Proiectul de lege se află în faza discuțiilor și nu a fost încă depus pentru vot în Parlament.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
10 iunie 2026 la 15:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Euuu

    Stimată Doamnă, este de mult introdus în scoli, prin regulamentul fiecărei unități de învățământ…. dar ce te faci când Gigel refuza sa pună telefonul, cel e nepot, fiu de…. și face mămică recurs dacă îndrăznești sa sanctionezi odrasla!!!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 minute
Accident pe A1, în apropiere de Cristian. Un TIR a lovit o autoutilitară oprită pe banda de urgență
Un accident rutier în care au fost implicate un ansamblu TIR și o autoutilitară s-a produs luni pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 22 minute
Sibiu Opera Festival, la ediția aniversară. Trei săptămâni de operă, concerte și spectacole la Sibiu
Sibiu Opera Festival revine în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026 cu cea de-a XXV-a ediție. Festivalul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 27 minute
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
VIDEO | Unul dintre tunelurile de pe A1 Sibiu–Pitești a fost forat integral. Lucrările continuă la Balota și Robești
Lucrările la tunelurile Balota și Robești, de pe Secțiunea 2 a autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, avansează. La Robești, excavarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
SĂLIȘTE: Comemorarea soldaților români căzuți în Bătălia de la Cacova – Fântânele 1916
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
Cum arată o casă de aproape un milion de euro de pe Valea Sadului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Drumarii sibieni intervin pe mai multe drumuri județene. Unde se fac lucrări în această săptămână
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă în această săptămână lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 1 oră
ADVERTORIAL: Level Up, ediția a III-a: Tineretul Social Democrat Sibiu pune administrația publică în centrul dialogului
Sibiu, 29 septembrie 2026 – Tineretul Social Democrat Sibiu continuă proiectul „Level Up”, dedicat educației, dezvoltării și implicării...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Sunt ultimele zile de înscrieri în programul de voluntariat Ajungem MARI. Organizația caută 40 de voluntari care să...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Sibiul caută soluții pentru copiii care se pierd între școală, familie și sistem
Un caz fictiv, folosit într-un exercițiu de lucru, a arătat cât de ușor se poate pierde un copil...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.