📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Zilele trecute, la împlinirea vârstei de 84 de ani, Ștefan Câlția a fost celebrat pentru universurile picturale pe care le-a edificat cu o răbdare aproape monahală, pentru felul în care, de peste șase decenii, îi invită pe privitori – fie ei neofiți sau cunoscători – să exerseze o privire mai atentă asupra lumii, și pentru generozitatea cu care continuă să deschidă teritorii fertile pentru imaginație, reflecție și contemplare. Această aniversare, pregătită cu discreție pentru Marele Maestru, funcționează firesc ca un excelent preambul al expoziției care va fi vernisată la Sibiu, în luna iunie – o retrospectivă amplă care nu doar îi onorează opera, ci și modul în care artistul a modelat, în timp, sensibilitatea vizuală a culturii române.
Născut în 1942, crescut între Făgăraș și Șona, format la Timișoara sub tutela exigentă a lui Julius Podlipny și desăvârșit la București în atelierul lui Corneliu Baba, Câlția aparține unei generații pentru care pictura a reprezentat un spațiu de libertate interioară și de construcție simbolică. Din 1992, în calitate de profesor, decan și ulterior șef al Catedrei de Pictură la Academia de Arte din București, el a influențat decisiv noi generații de artiști, consolidând o școală a privirii lente, a atenției și a disciplinei imaginației. În anii ’80–’90, prezența sa constantă în Danemarca, Norvegia și Germania, precum și intrarea lucrărilor sale în colecții importante, între care Museet for Samtidskunst din Oslo, au confirmat vizibilitatea internațională a unui artist care și-a păstrat mereu autonomia stilistică.
Expoziția Extravaganza, găzduită în clădirea Ordinului Ursulinelor în perioada 19 iunie-26 august 2026, se înscrie în această continuitate, dar o și transcende. Concepută de Liviana Dan ca un parcurs printr-o lume cu propria ei logică internă, expoziția trasează un itinerar coerent: de la liziera pădurii la marginea satului, de la vegetație și faună la teatrul ca metaforă a existenței, de la ritual la dimensiunea spirituală. În spațiile Mănăstirii Ursulinelor – aflată în grija Asociației Brukenthal von Studio – aceste teme se configurează ca ecosisteme distincte, autonome și totuși interdependente, traduse în limbaj spațial de arhitecta Eliza Yokina. Intervenția sa nu ilustrează opera lui Câlția, ci o interpretează, construind camere ale unei lumi paralele, în care privitorul este invitat să încetinească, să observe, să se lase absorbit de ritmul interior al imaginilor.
Liviana Dan surprinde esența acestei construcții atunci când afirmă: „În același timp autonome și interconectate, toate aceste dimensiuni se succed firesc, se întrepătrund și se construiesc reciproc. Ștefan Câlția este fie paznicul Transilvaniei, fie pietonul văzduhului într-un cadru conceptual, intuitiv și tactil în același timp.” Această dublă natură – autonomia fiecărui univers și interdependența lor subtilă – devine una dintre cheile de lectură ale expoziției, în care fiecare secvență funcționează ca un capitol distinct, dar toate împreună alcătuiesc o singură lume coerentă, guvernată de propriile legi, ritmuri și simboluri.
Expoziția nu oferă răspunsuri definitive, ci deschide posibilități interpretative. Privitorul este invitat să pătrundă în logica internă a universului Câlția, să accepte că lucrurile nu sunt explicate, ci sugerate, că sensurile nu sunt fixe, ci în perpetuă mișcare. Artistul însuși formulează această așteptare: „Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu.” În acest sens, expoziția devine un spațiu de reflecție, nu doar de contemplare, un loc în care privirea este reeducată, iar percepția – recalibrată. Extravaganza nu este doar o retrospectivă, ci o cartografiere a unei lumi. O lume în care teatrul devine grilă de lectură a realității, satul se transformă în mitologie, iar natura devine un teritoriu al memoriei. O lume în care privitorul nu este spectator, ci călător. Expoziția confirmă statutul lui Ștefan Câlția ca autor de mitologii vizuale, un artist care nu reproduce realitatea, ci o reconfigurează, oferindu-i o logică proprie, recognoscibilă și profund umană.i profund umană.
Opera lui Ștefan Câlția poate fi înțeleasă ca o construcție complexă în care spațiul, simbolul, memoria și privirea se articulează într‑o arhitectură conceptuală proprie. Spațiul pictural, departe de a fi un simplu cadru descriptiv, devine o matrice afectivă în sensul formulat de Gaston Bachelard, un loc al reveriei și al interiorității, în care casa, liziera sau satul funcționează ca nuclee de memorie. În același timp, structura profundă a lumii create de Câlția păstrează o tensiune între vizibil și invizibil, între profan și sacru, într‑o manieră care poate fi citită prin grila hermeneutică a lui Mircea Eliade.
Simbolurile recurente ale artistului nu sunt ilustrative, ci generative, producând sens prin stratificare, în spiritul teoriei metaforei vii a lui Paul Ricoeur. Opera sa rămâne deschisă, polifonică, invitând la interpretări multiple, conform conceptului de „operă deschisă” formulat de Umberto Eco. În acest univers, teatrul nu este doar temă, ci paradigmă: personajele devin actori ritualici, iar lumea însăși se configurează ca scenă, într‑o manieră ce poate fi pusă în dialog cu teoriile performativității ale lui Victor Turner și cu analiza dramaturgiei cotidiene propusă de Erving Goffman. Mitologiile vizuale ale lui Câlția nu derivă din tradiții fixe, ci se constituie ca sisteme noi, autonome, în sensul antropologiei structurale a lui Claude Lévi‑Strauss sau al arhetipurilor reinterpretate de Joseph Campbell. Lumea sa funcționează ca o semiosferă distinctă, cu reguli interne, conform teoriei lui Yuri Lotman, iar imaginea devine un mod de gândire, în sensul propus de W. J. T. Mitchell. Temporalitatea operei este una lentă, contrară ritmului vizual contemporan, solicitând o privire decantată, așa cum sugerează John Berger și Jonathan Crary în analizele lor despre percepție.
Imaginea, în universul lui Câlția, nu este obiect estetic, ci entitate antropologică, purtătoare de memorie și identitate, în acord cu teoriile lui Hans Belting și David Freedberg. Relația dintre om, natură și obiect este organică, configurând o ecologie a imaginarului ce poate fi pusă în dialog cu gândirea lui Tim Ingold sau cu ecologia profundă a lui Arne Naess. În acest context, imaginația devine nu evadare, ci responsabilitate, o etică a atenției și a delicateții, în sensul formulat de Martha Nussbaum și Richard Kearney. Iată câteva din argumentele noastre pentru a păși în acest univers.
ADVERTORIAL
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
A ÍMPLINIT 84 de ANI – NU 82 !!!