Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui

Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui

De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi în timp, în perioada aceea „good old times”, când era altfel totul față de acum. La fel, filmele cu acțiunea în trecut încearcă să te transleze din „acum” spre „atunci”, prin diverse procedee care să reediteze locurile, oamenii, atmosfera de altădată. De la party-uriule retro la acțiunile de reenactment la poze, piese de teatru, filme mai serioase sau mai ne, până la compozițiile realizate (stupid) de inteligența artificială, este o întreagă campanie a readuce, retrăi, reproduce cum era atunci. Morala, v-o spun sincer, ca un om care apreciază trecutul mai mult decât prezentul, este asta: Degeaba. Nu merge. Nu se poate. Nu ai cum. Reușești doar așa, un mic kitsch, o tentativă patetică, un ceva mulțumitor pentru cei fără pretenții dar la anumite distanțe, mari sau mici, față de cum și ce era Atunci.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bun, și retro-ul acela a evoluat, pe măsură ce timpul a trecut. Retro-ul anilor ’70 erau anii ’30-’40. Retroul anilor ’80-90 erau anii ’50-’60. Acum retro vâd că sunt și anii ’90, ceea ce mi se pare super amuzant, mai ales în materie de modă, muzică și party-uri. Dar tot nu merge.

O dată, este viziunea kitschoasă de acum a perioadei de atunci. Adică se găsește cineva care are cunoștințe vagi despre subiect și realizează o chestie. Care în mod sigur va ieși ceva gen manea. Adică anii ’30 nu erau doar fete tunse scurt, bărbați la costum cu părul îmbibat cu briantină și Zaraza. Sunt mult mai mult. La fel cum muzica anilor ’80 nu e doar ce și-a tras DJ-ul ăla „retro” în playlist. Valabil este și cu mult prea publicitarul Ev Mediu, unde vezi nivelurile lui „atât s-a putut” la orice festival de gen. Dincolo de viziunile habarniștilor că atunci existau doar cavaleri cu săbii de samurai, domnițe în voaluri semitransparente, amazoane în mini, saltimbanci înghițitori de foc, vikingi machiați ca trupele de black metal și vrăjitoare sexy în lanțuri, Evul ăla Mediu era și cu meșteșugari, cu țărani, cu preoți, călugări și studenți, negustori de orice, și nu era o execuție la două ore și un război general pe săptămână. Dar na, tentativa, în cazul acesta nu se pedepsește.

Nu poți reda 100% ce a fost înainte. Nu ai cum, chiar dacă ai fi aproape de perfecțiune. Bărbații secolului XIX arătau cumva, cei din interbelic, altcumva, cei din anii ’50 cu totul altcumva, fiecare decadă aducea ceva diferit în aspectul fizic. La fel și femeile. Mai este și comportamentul, pe care cu greu îl poți reproduce, pentru că nu ai cum. De atmosferă, ce să mai povestim. Un militar din primul război mondial nu va semăna niciodată cu un reenactor din anul acesta. Dacă se va face un nou film cu 1989 (a fost o tentativă recent) nu se va reuși deloc și nicicum să te transpună în atmosfera de atunci, mai ales dacă ai trăit-o pe viu, la acel moment. Ca să nu mai vorbim de decor, care nu ai cum să-l faci ca să reproducă perfect.

Muzica de atunci nu mai poate fi reprodusă 100% acum, oricât s-ar încerca și oricâte găselnițe digitale s-ar folosi. Atunci suna ca atunci. Acum nu sună ca atunci. Poți cânta perfect ca Beatles dar nu ești și nu vei fi Beatles iar ceea ce vei cânta, oricât de fidel, nu va fi Beatles. Poți forma o orchestră de jazz din anii ’40 cu fix aceleași instrumente și să interpretezi notă cu notă o piesă de succes de atunci. Poți interpreta la perfecție Chopin dar nu vei suna ca Chopin în perioada lui de glorie.

Bun, dacă îți dai silința așa, la detaliu, dacă cei care sunt implicați au studiat și analizat și sau reușit să intre cât mai bine în rol și interpretează excelent, dacă decorul este fidel ar ieși ceva mai aproape de fosta realitate. Dar nu e exact ca atunci. Ceva ar trăda că e de fapt acum. Nu poți fi 100% retro, oricât te-ai chinui. Ce a fost a fost.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
01 iunie 2026 la 21:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 minute
Accident cumplit pe A1, lângă Cristian
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă pe autostrada A1, la kilometrul 262, pe sensul de mers Sebeș–Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
acum 11 ore
De Ziua Gospodarului, casieriile Apă-Canal vor fi închise
Apă Canal Sibiu S.A anunţă că luni, 20 iulie (Ziua Gospodarului) serviciile dale vor funcționa după următorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.07.2026 SURA MARE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Bărbat transportat la spital după un conflict izbucnit în Șelimbăr
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost transportat la spital în această seară, după ce...
Actualitate
1 min de citit
acum 13 ore
Peste 100 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni de tip „RELEU” pe DN 7, în județul Sibiu
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o acțiune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Pui de căprior, găsit ilegal la o stână din Ațel
Un pui de căprior, deținut fără respectarea prevederilor legale, a fost descoperit vineri, 17 iulie, de polițiștii din...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
E oficial! FC Hermannstadt continuă în Liga 2. Sibienii şi Şelimbărul îşi vor afla adversarii din prima etapă la mijlocul săptămânii viitoare
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Urgenţă a completat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, componenţa Ligii...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, printre cele mai bine evaluate din România
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut patru clasificări în categoria A și una în categoria B...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Guitar Meeting revine la Bastionul Mercenarilor. Concerte de chitară, blues și rock, în aer liber
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Nicu Ștefănuță: „Acasă este un sentiment complex”. Eveniment dedicat sănătății mintale a românilor din Diaspora, la Parlamentul European
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit miercuri, la Parlamentul European, evenimentul „Nu ești singur afară!”, dedicat românilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Teatrul din Cartier începe în acest weekend. Primele spectacole au loc la Sibiel și în Gușterița
Asociația Bis dă startul, în acest weekend, celei de-a XII-a ediții a proiectului „Teatrul din Cartier”, prin care...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.