Microbuz cu șase persoane ieșit de pe carosabil la intrarea în Șura Mare. Cinci pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Microbuz cu șase persoane ieșit de pe carosabil la intrarea în Șura Mare. Cinci pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs marți pe DN 14, la intrarea în localitatea Șura Mare dinspre Sibiu, după ce un microbuz de transport persoane a părăsit partea carosabilă. Cinci pasageri, dintre care doi minori, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, accidentul s-a produs la kilometrul 5+825 al DN 14. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Târnava, care se deplasa spre Slimnic, a pierdut controlul direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile. Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Echipaje SMURD, ambulanțe și autospecială de descarcerare mobilizate la fața locului

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Sibiu, fiind mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

Salvatorii au constatat că în microbuz se aflau șase persoane – patru adulți și doi minori – care reușiseră să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Trei femei și doi copii au fost transportați la spital

În urma evaluării medicale efectuate la locul accidentului, trei femei și cei doi copii au fost transportați la unități medicale din Sibiu. Cea mai grav rănită este o femeie în vârstă de 56 de ani, care a suferit multiple traumatisme și fracturi și a fost preluată de echipajul SMURD cu medic.

O altă femeie, în vârstă de 36 de ani, a suferit traumatisme toracice și lombare, iar o femeie de 50 de ani a fost diagnosticată cu un traumatism la un membru inferior.

Cei doi băieți, în vârstă de 10 și 14 ani, au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Pediatrie Luther pentru investigații suplimentare, prezentând contuzii ușoare. Toate victimele sunt din localitatea Târnava.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Minorii au fost însoțiți la spital de un adult care nu a necesitat îngrijiri medicale și a refuzat transportul cu ambulanța.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Autor - Vlad IGNAT
31 mai 2026 la 08:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 54 minute
Marc Eronim, militarul care împarte pasiunea pentru Taekwon-do cu cei doi copii
A fost „dubaș” și l-a colindat pe Regele Mihai la Săvârșin, iar astăzi este militar la Sibiu, șef...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Sprijin pentru copiii vulnerabili din Sibiu. Masa caldă îi ajută să rămână aproape de școală
Pentru copiii din familii vulnerabile, începutul școlii vine și cu grija mesei de zi cu zi. În județul...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 ore
De ce ne doare spatele după o zi în care „n-am făcut niciun efort”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a anului bisericesc. Pr. Bogdan Fluieraș: „Tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă absența Lui”
Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și drept Sfânta Maria Mică. Este prima mare sărbătoare...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Incendiu într-un apartament de pe strada Țiglari din Sibiu. 15 persoane s-au autoevacuat
Incendiu într-un apartament de pe strada Țiglari din Sibiu. 15 persoane s-au autoevacuat Pompierii sibieni intervin de urgență, luni...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Fostul atacant al lui FC Hermannstadt ajunge la o de opt ori campioană a României
Încă un jucător din lotul de anul trecut al lui FC Hermannstadt şi-a găsit echipă, în ultima zi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
„Acum 50 de ani eram 70 de tineri, gata să luăm viața în piept”. Promoția 1976 de la „D.P. Barcianu”, din nou împreună
Au trecut 50 de ani de când au ieșit pe porțile liceului, tineri și cu o foaie de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Crosul Copiilor Sibiu ajunge la cea de-a treia ediţie. Invitaţie la “o dimineață plină de energie, mișcare, distracție și voie bună”
Ediţia de toamnă 2026 a “Crosului Copiilor Sibiu” va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, în Parcul Sub Arini....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
Surse: Luca Niculescu, posibilă propunere de premier
Diplomatul Luca Niculescu se află printre variantele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Din Sibiu, pe podium în China. Elevii de la Brukenthal au câștigat locul III la o competiție internațională de robotică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.