Primăria Sibiu desființează Serviciul de Salubrizare și Protecția Mediului

Primăria Sibiu desființează Serviciul de Salubrizare și Protecția Mediului

Primăria Sibiu propune desființarea Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, una dintre structurile aflate în subordinea Consiliului Local. Proiectul de hotărâre va fi discutat în ședința din 28 mai 2026 și vine în contextul obligației impuse administrațiilor locale de a reduce cu 30% numărul total de posturi din aparatul administrativ și instituțiile subordonate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit documentelor semnate de primarul Astrid Cora Fodor, serviciul public urmează să fie desființat oficial începând cu 1 iunie 2026, iar activitatea sa va fi redistribuită către structuri deja existente din cadrul Primăriei Sibiu și către Poliția Locală.

Primăria: reorganizarea este impusă de reducerea posturilor

În raportul de specialitate, reprezentanții municipalității arată că reorganizarea este necesară ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 7/2026 și a Legii nr. 296/2023 privind sustenabilitatea fiscal-bugetară. Aceste acte normative obligă autoritățile locale să reducă cu 30% numărul total de posturi din administrația locală și serviciile subordonate Consiliului Local.

Prin HCL nr. 118/2026, Municipiului Sibiu i-a fost stabilit un număr maxim de 615 posturi.

Potrivit analizei interne citate în raport, în cadrul Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public exista „un număr ridicat de posturi vacante”, iar eliminarea acestora ar fi făcut imposibilă respectarea normativului minim de personal necesar pentru funcționarea serviciului ca structură distinctă.

Primăria motivează reorganizarea și prin necesitatea:

  • „eficientizării cheltuielilor publice”;
  • reducerii costurilor administrative;
  • eliminării funcțiilor redundante;
  • integrării atribuțiilor în structuri deja existente;
  • optimizării fluxurilor decizionale și a raportului competență-responsabilitate.

Salubrizarea și BikeCity trec la alte direcții

Conform proiectului, activitățile privind salubrizarea și protecția mediului vor fi preluate de Direcția Generală Juridică și Managementul Salubrizării, care va coordona serviciile de salubrizare, gestionarea sesizărilor de mediu și inspecțiile de teren.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot această structură va prelua și administrarea sistemului Sibiu BikeCity, inclusiv monitorizarea și protecția echipamentelor, raportarea incidentelor și coordonarea tehnică a rețelei de biciclete în regim self-service.

Activitățile de administrare și reglementare a domeniului public vor trece la Direcția Generală Patrimoniu și Cadastru, care va gestiona ocuparea temporară a domeniului public, infrastructura edilitară și coordonarea lucrărilor de investiții.

În paralel, Poliția Locală Sibiu va prelua gestionarea sistemelor de acces cu bariere și piloni, dar și activitatea privind vehiculele abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public și privat al municipiului.

Angajații își păstrează salariile și funcțiile

Documentul prevede că angajații serviciului desființat vor fi transferați în aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, cu păstrarea funcțiilor, salariilor și vechimii în muncă. Transferul va fi făcut în baza Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului unei instituții sau activități.

De asemenea, patrimoniul, contractele, arhivele, bazele de date și obligațiile juridice și financiare ale serviciului vor fi preluate de Municipiul Sibiu și de noile structuri administrative.

Operațiunile de predare-preluare și închiderea contabilă a serviciului vor trebui finalizate până la 1 iulie 2026, dată la care vor fi abrogate toate prevederile privind organizarea și funcționarea actualului serviciu public.

Autor - Vlad IGNAT
26 mai 2026 la 14:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 minute
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 50 minute
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 12 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.