O nouă creșă și grădiniță vor fi construite pe Calea Șurii Mici din Sibiu

O nouă creșă și grădiniță vor fi construite pe Calea Șurii Mici din Sibiu

Primăria Municipiului Sibiu a obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru construcția unei noi creșe și grădinițe pe Calea Șurii Mici, într-una dintre zonele aflate în plină dezvoltare urbană ale orașului. Valoarea totală a investiției este de 29,3 milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din această sumă, 8,7 milioane de lei vor proveni din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru coordonat de ADR Centru, iar diferența de 20,6 milioane de lei va fi asigurată din bugetul local. Potrivit administrației locale, noua unitate de învățământ va crea 90 de locuri pentru copii: 30 în cadrul creșei și alte 60 pentru grădiniță.

“Calea Șurii Mici este una dintre zonele de dezvoltare ale orașului. În acest context am demarat un proiect pentru a moderniza drumul, urmând să creăm un coridor de mobilitate, cu bandă dedicată pentru transportul public și piste pentru biciclete. Un alt obiectiv de utilitate publică, necesar pentru o bună calitate a locuirii, este această creșă cu grădiniță pe care o vom construi cu finanțare din bugetul local și din fonduri europene nerambursabile. Un număr de 90 de copii preșcolari își vor găsi aici un loc pentru educație și joacă”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clădirea va fi ridicată pe un teren de aproximativ 2.000 de metri pătrați și va avea subsol, parter și etaj, cu o suprafață utilă de aproape 1.400 de metri pătrați. Proiectul prevede o construcție modernă și eficientă energetic, dotată cu tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant triplu, 167 de panouri fotovoltaice și două pompe aer-apă pentru încălzire și ventilație. De asemenea, clădirea va fi administrată printr-un sistem inteligent de management al utilităților (BMS).

La subsol vor fi amenajate spații tehnice, spălătoria, blocul alimentar, vestiarele, depozitele și un adăpost de protecție civilă. Parterul va găzdui creșa, cu două săli de activități, trei dormitoare și un cabinet medical cu izolator, iar la etaj vor funcționa cele trei săli de activități destinate grădiniței.

În exterior vor fi amenajate spații verzi cu arbori și gazon, un loc de joacă pentru copii, alei și locuri de parcare. Până în prezent a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar după semnarea contractului de finanțare europeană, Primăria Sibiu va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ultimii cinci ani, municipalitatea a creat 285 de locuri noi în creșe construite în cartierele Ștrand, Țiglari, Vasile Aaron și Piața Cluj, precum și 140 de locuri în grădinițe din cartierul Lazaret și Piața Cluj. În prezent, administrația locală are în derulare alte trei proiecte educaționale: două noi creșe pe Calea Poplăcii și pe strada Viitorului, care vor genera împreună 180 de locuri, precum și o nouă grădiniță în cartierul Gușterița, cu 58 de locuri.

Autor - Ștefania VESA
22 mai 2026 la 16:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Bărbat grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșirea din Cristian
Un bărbat a fost grav rănit, duminică, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat la ieșirea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
VIDEO | Lucrările de consolidare a versanților de pe Valea Oltului au depășit 84%
Lucrările de stabilizare a versanților de pe DN 7, în zona Văii Oltului, continuă, iar stadiul fizic al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice la Conferința Clujeană a Medicinei Legale
Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 ore
Final de septembrie destul de agreabil şi călduros. În weekend se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Braconieri prinși în flagrant la barajul Arpașu, după 20 de ore de pândă. Polițiștii din Cârța au intervenit
Mai multe persoane suspectate de braconaj piscicol au fost prinse în flagrant în zona lacului de acumulare și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Palatul Brukenthal din Avrig, închis după ce 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la o nuntă
Incidentul de sâmbătă seara de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde a fost activat Planul Roșu după ce...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Etapa oaspeţilor în SuperLiga Sibiu. AFC Agnita are maximum de puncte, Răşinariul şi Bradu o urmează
Trei din cele patru meciuri ale etapei a IV-a a primului eşalon judeţean s-au încheiat cu victoria oaspeţilor....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Planul Roșu de Intervenție, activat în Avrig. Mai multe persoane acuză simptome de toxiinfecție alimentară
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seara, la nivelul județului Sibiu, după ce mai multe persoane...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
S-au dezlănţuit sibienii. Interul marchează de şapte ori la Zărneşti şi urcă pe podium
Echipa sibiană a câştigat, în urmă cu câteva minute, cu 7-2 la Zărneşti, la capătul unui meci din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.