Județul Sibiu, alături de Cluj, Alba și Bistrița: 191 de tone de alimente colectate în 3 zile. La Mediaș, 500 de kilograme dintr-un foc

Județul Sibiu, alături de Cluj, Alba și Bistrița: 191 de tone de alimente colectate în 3 zile. La Mediaș, 500 de kilograme dintr-un foc

Campania de colectare de alimente organizată de Bamnca Regională de Alimente Cluj în judeșe Cluj, Alba, Bistrița Năsăud și Sibiu a totalizat în doar trei zile (20-22 martie), a implicat 130 de magazine  din 35 de localități.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

˝Colecta de Alimente a adus, din nou, împreună comunități întregi în jurul unui gest simplu: grija față de ceilalți. În județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu, campania a însemnat nu doar cifre importante, ci și o mobilizare umană care s-a simțit în fiecare magazin˝- au transmis organizatorii printr-un comunicat de presă.

În trei zile de colectă, în cele 130 de magazine participante, s-au strâns 191 de tone de alimente care  vor ajunge la 26.413 persoane aflate în dificultate, prin intermediul a 78 de organizații non-profit partenere.

La nivel național, Colecta de Alimente a adunat 966 de tone de produse, cu ajutorul a 14.700 de voluntari.

O comunitate în mișcare: aproape 2.000 de voluntari implicați

În regiunea deservită de Banca Regională pentru Alimente Cluj, 1.972 de voluntari au fost implicați în magazine și în teren. Împreună, au adunat aproape 10.000 de ore de voluntariat în doar trei zile.

În medie, fiecare voluntar a contribuit la colectarea a aproximativ 97 de kilograme de alimente.

Atmosfera din magazine a fost una „solidară, implicată și generoasă”, după cum o descriu echipele din teren. Mulți dintre clienți știau deja despre campanie, fie din edițiile anterioare, fie din mediul online, din presă ori de la radio și au venit pregătiți să contribuie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de cifre: oamenii care dau sens colectei

Dacă cifrele arată dimensiunea campaniei, poveștile din teren arată impactul real.

˝Un bunic, cu lacrimi în ochi, a spus simplu că știe cum e să nu ai și a ales să doneze. O doamnă s-a întors din drum, după ce își plătise cumpărăturile, pentru a adăuga câteva produse în coșul colectei, deși inițial spusese că are bani doar pentru strictul necesar˝ spun reprezentanții Băncii Regionale de Alimente.

În Mediaș, partenerii germani ai unei școli au umplut mai multe coșuri de cumpărături, donând aproximativ 500 de kilograme de alimente. Într-un alt magazin, un client a venit cu un cărucior plin pentru donație, păstrând pentru el doar o pungă mică.

Un moment simplu, dar puternic, a venit din partea unei fetițe care, după ce și-a ales dulciuri pentru ea, a decis să le doneze pe toate, spunând: „le dau altor copii”.

Voluntarii: energie, inițiativă și solidaritate reală

Mulți dintre voluntari au depășit cu mult timpul pentru care s-au înscris inițial. Un grup de tineri a venit pentru câteva ore și a rămas două zile. Într-un alt caz, în fața unui magazin au apărut de două ori mai mulți voluntari decât era nevoie — „aproape o echipă de fotbal”, după cum povestesc organizatorii.

Au existat și voluntari care au făcut eforturi logistice semnificative pentru a participa. Unii au parcurs zeci de kilometri dus-întors doar pentru a fi prezenți într-un magazin.

Un exemplu aparte de mobilizare a venit din partea unei organizații care a avut în paralel un eveniment important. Echipa s-a împărțit între cele două activități, reușind să fie prezentă și la colectă, și la eveniment, cu rezultate remarcabile în ambele.

În Alba, o voluntară a pregătit prăjituri pentru echipă și le-a dus personal, pentru a le oferi energie în timpul turelor.

Provocări transformate în soluții

Într-unul dintre magazinele din Sibiu, echipa a descoperit că voluntarii erau într-un loc greșit. În mai puțin de o oră, situația a fost reorganizată complet: echipa din teren a pregătit spațiul, iar voluntarii s-au mutat și au continuat colecta fără pierderi majore.

Astfel de momente au arătat capacitatea de reacție rapidă și colaborarea dintre echipe.

Impact concret în comunitate

Cantitatea colectată în regiune echivalează cu peste 382.000 de porții de mâncare. În medie, fiecare beneficiar va primi aproximativ 7,24 kilograme de alimente.

Cele mai donate produse au fost din categoria cerealelor și produselor de panificație – alimente de bază, esențiale pentru sprijinul pe termen scurt.

Un mesaj care rămâne după colectă

„Colecta de Alimente ne-a arătat că, dincolo de graba de zi cu zi, există o dorință reală de a avea grijă unii de alții. Fiecare produs donat a fost un gest de empatie care se vor transforma în mese pe masă și în liniștea unor oameni care nu știu întotdeauna dacă vor avea ce pune pe masă mâine. Împreună, am demonstrat că solidaritatea nu este doar un cuvânt, ci o alegere care poate schimba vieți”, spune președintele Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș.

Despre Banca pentru Alimente

Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.

Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană. Banca Regională pentru Alimente Cluj deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

Foto:Banca Regională pentru Alimente Cluj

Autor - Cosmin PAL
31 martie 2026 la 12:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
De ce bulevardul Vasile Milea se numește Vasile Milea? De la o inițiativă „revoluționară” de atunci, la actualele încercări de schimbare a numelui
Urmele fiecărei epoci sau regim se reflectă, printre altele, cel puțin în România, și în denumirile străzilor. La...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Ionuţ Buzean, nemulţumit de serie: “În afară de Sibiu, toate deplasările trebuie să le facem cu o zi înainte”. Ce obiective are Mediaşul pentru noul sezon al Ligii 3
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Interul se mută pe “Municipal”. Teodor Birţ: “Avem nevoie de forţă şi de experienţă de la mijloc în sus”. Doi fundaşi cu peste 500 de meciuri în Superligă asigură stabilitatea
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Și-a vândut mașina pentru o carte. Povestea fostei experte bancare care și-a regăsit echilibrul în lumea „păsărarilor”
Vine din Rotunda de Olt și mai toată viața i-a fost precum o cursă. A plecat de la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Interul transferă un internaţional de juniori de la vicecampioana României
Echipa sibiană îşi completează lotul cu un mijlocaş ”număr 10” de 21 de ani. Matei Moraru ajunge la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
SADU: Traseul Mocăniţei este aproape gata de inaugurare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 16 ore
Adrian Bibu confirmă demisia din Consiliul Local Sibiu | Surse: Emanuel Curtman, îi ia locul
UPDATE 2 PNL Sibiu a transmis, după anunțul demisiei lui Adrian Bibu din Consiliul Local al Municipiului Sibiu,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
DEER simplifică programarea intervențiilor la contoare. Consumatorii pot face programarea online
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) pune la dispoziția consumatorilor, din luna august 2026, o soluție digitală pentru programarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Bazar caritabil la Cisnădioara pentru copiii de la Hospice Carl Wolff. Toți banii strânși vor fi donați centrului
Un bazar caritabil pentru sprijinirea copiilor de la Hospice Carl Wolff din Sibiu va avea loc sâmbătă, 29...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 19 ore
Fosta Mănăstire a Ursulinelor, scoasă la vânzare. Primăria Sibiu propune să nu își exercite dreptul de preemțiune
Primăria Municipiului Sibiu propune neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului istoric al fostei Mănăstiri a Ursulinelor. Proprietatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Seară de muzică în Piața Mică. Tinerii din Elijah Orchestra urcă pe scenă
Copiii și tinerii muzicieni formați în cadrul Școlii de Muzică Elijah vor susține joi, 27 august, de la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
15 tineri din Rășinari învață la Ocna Sibiului cum să se implice în comunitate
Un grup de 15 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Rășinari participă, în această săptămână, la tabăra interactivă...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.