Sibianca Ioana Dumitru, copilot de raliu: „Chiar dacă este o lume a bărbaților, am știut că e locul meu”

Sibianca Ioana Dumitru, copilot de raliu: „Chiar dacă este o lume a bărbaților, am știut că e locul meu”

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totul a început la 5 ani, când, întâmplător, a urmărit la televizor o cursă de mașini de mare viteză. De atât a avut nevoie Ioana Dumitru ca să își dea seama că asta vrea să facă atunci când va fi mare. Anii au trecut, iar acum este copilot în rally și iubește tot ce ține de motorsport și aventură.

,,Pasiunea pentru motorsport a început în jurul vârstei de 5 ani, văzusem o emisiune la TV unde era transmis un concurs tip Nascar. Nu am foarte multe detalii, eram mică, dar mi-au rămas întipărite în memorie acele imagini. Mi-am spus că asta voi face și eu când voi fi mare! Tata a cumpărat o Dacia 1100 când aveam aproximativ 3 ani, dar după 1 an a cumpărat o Dacia 1300. De acolo a pornit pasiunea mea pentru mașini, mi se părea foarte interesant cum repara tata la ea, îmi plăcea cum îmi explica tot ce face și cum funcționează fiecare piesă, care e rolul ei. Călătoream cu familia destul de mult, mergeam des la țară la Vâlcea, iar acolo făceam drumeții prin pădure. De acolo și pasiunea pentru aventură și explorare. Apoi mama, care mereu era ajutorul tatălui meu, ei doi erau o echipă. Montau mobilă împreună, făceau curățenie împreună, de la mama am învățat să cos la mașina de cusut, să gătesc, de la tata cum să repar una alta, și multe altele! Mereu mi-am dorit să fiu ca ei”, povestete Ioana.

Spune că lumea pasionaților de Duster și Dacia a devenit pentru ea o adevărată familie. În comunitatea Duster/Dacia a întâlnit oameni de la care are mereu ce învăța, oameni care o susțin și pe care se poate baza la nevoie. De când s-a alăturat cluburilor, în urmă cu aproximativ cinci ani, odată cu achiziția propriului Duster, spune că a acumulat o mulțime de experiențe și cunoștințe.

 

,,Particip la ieșiri offroad și întruniri auto, unde mereu învăț ceva nou. Și un lucru foarte important de menționat, care întărește ideea de visuri devenite realitate: sunt membră în ACS Nomad Formula, clubul de rally unde echipajele dețin Dacia Duster! Sunt tare mândră de asta, doresc pe această cale să le mulțumesc că m-au primit în club cu brațele deschise”, adauga Ioana.

Copilotul spune că, atunci când a intrat în lumea motorsportului, s-a simțit „ca acasă”. Chiar dacă este un domeniu în care predomină bărbații: ,,Când am intrat în lumea motorsportului, m-am simțit „ca acasă”. Chiar dacă predomină bărbații, mai sunt și fete (pilot și copilot), și am înțeles că acolo este și locul meu. Părerile contra au venit, de obicei, din exterior; din partea colegilor din motorsport am primit doar susținere. Eu mă concentrez, de regulă, pe rezultat și pe ceea ce am de făcut. Dacă primesc critici, țin cont de ele, fie că sunt pozitive sau negative. Mereu am ceva de îmbunătățit și mă bucur să mi se spună ce anume”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O carte pentru copii despre lumea raliurilor

Este mama a două fetițe, iar pentru că motorsportul este adesea considerat un domeniu predominant masculin, Ioana se pregătește să lanseze o carte pentru copii

în care povestește despre lumea raliurilor și despre ce înseamnă pasiunea pentru acest sport.

,,Anul trecut am participat la RoRallyMarathon cu Cosmin Crăciun (Duster MCS), cu o Dacia Duster 3 stock, oferită de General Autocom Buzău (fără modificări în regim rally). Am terminat pe locul 4 la clasa Promo, iar în urma acestei realizări am postat pe Facebook o poză. Unul dintre comentarii a fost Ar trebui să iei în considerare să scrii o carte pentru copii despre asta; povestea despre cum ai pornit să îți îndeplinești visul din copilărie și cum chiar s-a împlinit! Reprezentarea este atât de puternică și importantă, mai ales pentru fetele cărora li se spune că lucrurile pe care vor să le încerce sunt „doar pentru băieți. Gândește-te la asta. Cred că ar fi uimitor! și m-am gândit, de ce nu? Sunt designer grafic, mi-e ușor să editez poze, îmi place să aranjez text și să vin cu idei de layout, hai să încerc! Cartea se adresează fetelor cu vârste de la 6 ani în sus, cred că este important ca susținerea să înceapă din copilărie, de la o vârstă cât mai fragedă, iar mesajul cărții este să îți urmezi pasiunile și instinctul, să ai încredere în forțele proprii fără a te lăsa influențat de vocile negative din jur și să te înconjori de oameni care cred în tine și te susțin”, precizează ea.

De-a lungul timpului, povestește că nu s-a lăsat descurajată de negativism. Atunci când și-a dorit cu adevărat ceva, a muncit pentru a-și îndeplini acel vis. S-a înconjurat mereu de oameni cu aceleași pasiuni, de la care a învățat lucrurile pe care le-a considerat potrivite, iar acest lucru a ajutat-o să ajungă acolo unde este astăzi. Toate aceste experiențe se regăsesc și în cartea pe care o pregătește pentru copii.

Ioana speră ca povestea ei să îi inspire pe cei mici și să îi facă să creadă că, dacă cineva a reușit să își urmeze visul, atunci pot face și ei același lucru: ,,Prima cursă la care am participat ca și copilot a fost Raliul Sibiului 2021 avându-l ca și coechipier pe Dan Magos (căruia doresc să îi mulțumesc că a crezut în mine, datorită lui sunt copilot) și s-a terminat cu abandon. După terminarea raliului, mi-am luat Dusterul, Roadbook-ul, am mers pe probe și am terminat ce nu reușisem în timpul concursului. Important e să știi cum să pierzi, să nu renunți și să mai încerci. Următoarele concursuri au fost Rally Raid, raliuri pe macadam cu Dacia Duster, alături de Cosmin Crăciun și Daniel Danilă. Deși dictarea e diferită de raliurile naționale, coechipierii m-au învățat enorm de multe lucruri. Am și greșit, nu aveam cum să fiu perfectă din prima, bineînțeles că mai am multe de învățat, dar povestea abia începe! Și cred că experiențele mele pot fi un exemplu bun de determinare și multă muncă pentru reușită. Acesta este unul din scopurile cărții”.

Atunci când nu este la volan, Ioana lucrează ca designer grafic, iar această experiență a ajutat-o și în realizarea cărții. Pentru ca proiectul să ajungă însă în mâinile copiilor, are nevoie de sprijin financiar pentru tipărire. Ea speră ca, odată ajunsă la cât mai mulți copii, cartea să îi încurajeze să aibă curajul de a încerca lucruri noi. Își dorește ca atunci când un copil are îndoieli sau teamă să facă un pas înainte, să se gândească la povestea ei și la faptul că și ea a avut momente de nesiguranță, dar a ales să încerce. Iar dacă ea a reușit să își urmeze visul, atunci pot și ei.

,,Contează foarte mult cursurile școlii de copilotaj, plus trainingurile făcute de-a lungul anilor, am evitat enorm de multe accidente în călătoriile mele prin țară. Când sunt la volan mă concentrez foarte mult la condus și tot ce presupune șoferia, mai ales dacă am și pasageri în mașină. Toată lumea poartă centura de siguranță. Călătorind foarte mult și cu familia, în copilărie, am văzut foarte multe accidente, cred că și asta m-a influențat în a fi foarte precaută la volan. Citesc periodic legislația, modificările aduse Codului Rutier, mai ales că acum urmez și cursurile școlii de șoferi pentru obținerea categoriei A. Când mă urc la volan, mă gândesc la scopul călătoriei, de a ajunge cu bine la destinație. Sunt calmă și concentrată la ce am de făcut. Și mă bucur că până în momentul de față nu am fost implicată în vreun eveniment rutier. Sper să pot spune asta și peste ani și ani”, încheie Ioana.

Foto: Cosmin Crăciun/editare Irina Alexandru

Autor - Ștefania VESA
30 martie 2026 la 07:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 minute
RACOVIȚA: O veste bună pentru locuitorii din Sebeșu de Sus. Căminul cultural va fi modernizat prin fonduri europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 28 minute
MICĂSASA: Localitățile Țapu și Micăsasa rămân astăzi fără gaz metan, între orele 7 și 17
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 55 minute
Anii Drumeției: Excursie pe vechiul drum al vinului, între Biertan și Richiș
Programul „Anii Drumeției” propune duminică, 15 noiembrie, o excursie pe Via Transilvanica, între Biertan și Richiș. Traseul are...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Dosarul Kreiner: Cererea de recuzare formulată de doi inculpați din dosar, respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marți, 10 noiembrie 2026, cererea de recuzare a completului de judecată...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Istoria cartierului Valea Aurie, discutată la Biblioteca ASTRA. Întâlnire despre urbanism și viața în comunism
Istoria cartierului Valea Aurie va fi tema unei întâlniri organizate luni, 16 noiembrie, de la ora 17:30, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
MÂRȘA: Bărbat de 61 de ani, prins băut la volan, deși avea permisul anulat. A fost reținut
Un bărbat de 61 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 2 ore
Darius Hulea, filigranul care respiră în sala Galeriei UAP
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 3 ore
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Din Italia, prin Liban și India, la Sibiu | Deborah Faoro a căutat un om și a găsit o țară
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.