Reîntâlnire cu Botoşaniul, dar nu cel al lui Grozavu. Al lui Croitoru. ”Un joc total diferit”

Reîntâlnire cu Botoşaniul, dar nu cel al lui Grozavu. Al lui Croitoru. ”Un joc total diferit”

FC Hermannstadt şi FC Botoşani se reîntâlnesc pe arena din Sub Arini la mai puţin de o lună de la precedentul duel, tot de pe ”Municipal”, câştigat de sibieni cu 3-1, în penultima etapă a sezonului regular şi, totodată, ultima apariţie a acestora în faţa propriilor suporteri. Câştig de cauză, la finalul lui februarie, au avut jucătorii lui Dorinel Munteanu, dar antrenorul acestora spune că, de data asta, va fi un meci cu totul diferit, unul ”de şase puncte”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este un joc total diferit de cel de acum câteva etape. Sigur, sunt aceiaşi jucători. Au un antrenor nou (n.a. Flavius Croitoru). De fapt, un antrenor revenit după câţiva ani la echipa la care a făcut performanţă. Pentru noi, este important acest joc, pentru că este unul de şase puncte, practic, un joc în care victoria este foarte importantă. Nu trebuie să cădem în capcana de a ne gândi la ultimul joc cu Botoşaniul. Trebuie să ne motivăm, să ne mobilizăm pentru a juca cât mai bine, să facem un joc perfect, pentru a câştiga, în faţa unei echipe bune, cu jucători valoroşi. I-am văzut şi noi, cum am mai spus, în ultimul joc de pe teren propriu, când i-am învins, dar mâine (n.a. duminică) va fi un meci total diferit. Trebuie să ne întrebuinţăm, trebuie să facem tot posibilul să jucăm agresiv, ca să ne putem bucura la finalul acestuia”, a declarat Dorinel Munteanu într-o conferinţă de presă.

 

Politic lipseşte. Balaure aşteaptă revenirea

 

”Neamţul” nu îi va putea folosi cu Botoşaniul pe Dennis Politic şi Kalifa Kujabi. Primul s-a accidentat în prima repriză a meciului de la Arad, din prima etapă a play-out-ului, iar gambianul are, de asemenea, ceva probleme de ordin medical.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În schimb, la FC Hermannstadt ar putea reveni, după o absenţă de mai bine de o jumătate de an, mijlocaşul Silviu Balaure, cel mai bun pasator din Superligă la momentul accidentării, în toamnă.

”Pe Politic nu mă pot baza. Kalifa (n.a. Kujabi) are ceva probleme. În rest, toţi jucătorii sunt apţi de joc, inclusiv Balaure, care face parte din lot. Să vedem situaţia lui, voi discuta şi cu el, să vedem care e disponibilitatea lui. Din punctul meu de vedere, trebuie să gândesc momentul propice ca să reintre, după foarte mult timp. A avut o accidentare foarte grea”, a adăugat Dorinel Munteanu.

Înaintea meciului de duminică seară, de la ora 19:00, FC Hermannstadt ocupă penultimul loc în play-out, cu 12 puncte, în vreme ce Botoşaniul este pe 3, având dublul punctelor sibienilor (24).

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
21 martie 2026 la 18:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 8 ore
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
De la competițiile din SUA la școala de floriști: povestea sibiencei Ioana Nechifor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
„Până în 2023, toate cifrele Sibiului au crescut”. Muzeul Brukenthal și-a studiat pentru prima dată publicul
Muzeul Național Brukenthal a realizat pentru prima dată un studiu dedicat publicului său, pentru a afla cine îi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 MALANCRAV, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Ajutor umanitar din Tălmaciu pentru Ucraina
Zece corturi ALPHA produse la fabrica LANCO România din Tălmaciu au fost trimise în Ucraina, în cadrul unui...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Tălmăcelul a adunat Mărginimea la aceeași masă: Paraschivele, sărbătorite de la Boița la Jina
La Tălmăcel, sărbătorile nu se măsoară doar în program artistic și invitați, ci și în platourile aduse de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 16 ore
Elevii de la „Onisifor Ghibu” au aflat de la militari ce înseamnă drumul spre cariera de ofițer
Pentru mulți liceeni, uniforma militară înseamnă, la prima vedere, disciplină și reguli stricte. Pentru elevii Liceului Teoretic „Onisifor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
O singură asociere de constructori este interesată să construiască pasajul subteran dintre Terezian și Țiglari. Prima licitație a eșuat
Primăria Sibiu a primit o singură ofertă pentru construirea pasajului pietonal subteran care ar urma să lege cartierele...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Adolescent de 16 ani, grav rănit după ce și-a prins mâna într-o balotieră, la Șaroș pe Târnave
Un adolescent de 16 ani din Biertan a fost transportat la spital, după ce și-ar fi prins mâna...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Primăria Sibiu pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru modernizarea a 61 de automate de parcare
Primăria Sibiu a lansat o licitație cu o valoare estimată de 1,81 milioane de lei, fără TVA, pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Spitalul Județean Sibiu a realizat prima prelevare de organe din acest an
Prima prelevare de organe din acest an a avut loc astăzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.