Delegație franceză, în vizită la Consiliul Județean Sibiu. Discuții despre agricultură, zootehnie și ecoturism

Delegație franceză, în vizită la Consiliul Județean Sibiu. Discuții despre agricultură, zootehnie și ecoturism

Consiliul Județean Sibiu a primit vizita unei delegații din Franța, din zona Lyon, aflată în județ pentru un schimb de experiență în domenii precum agricultura, zootehnia și ecoturismul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oaspeții au fost întâmpinați de vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch, iar programul a debutat cu o vizită la Piața Volantă Transilvania, organizată în curtea instituției, un proiect dedicat susținerii producătorilor locali.

Discuțiile dintre reprezentanții români și cei francezi au vizat modul de organizare a agriculturii, provocările cu care se confruntă fermierii, dar și oportunitățile de finanțare și dezvoltare din cele două țări. Dialogul a reunit specialiști, producători și reprezentanți ai administrației, fiind subliniată importanța colaborării internaționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La întâlnire au participat și producători locali, printre care Maria Iuga, fermier din Tilișca, și Dan Limbășan, de la ferma de suine „Mangalița de la Racovița”, alături de reprezentanți ai turismului și ai instituțiilor din domeniul agricol.Din delegația franceză au făcut parte Jean-Michel Martel, crescător de animale și reprezentant al unor cooperative agricole, precum și  Roland Comte, consilier parlamentar responsabil de relațiile cu România.

În urma întâlnirii, au fost conturate deja prime direcții de colaborare, inclusiv posibilitatea ca o delegație din județul Sibiu să efectueze o vizită în Franța. Totodată, partenerii francezi au fost invitați să revină la Sibiu, la Târgul Internațional de Ecoturism din septembrie 2026.

„Ne dorim ca această întâlnire să fie un nou pas în consolidarea relațiilor dintre județul Sibiu și partenerii noștri din Franța, precum și un punct de plecare pentru viitoare colaborări concrete”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul delegației a inclus și vizite la ferme, la ferma-școală a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu de la Rusciori, la o păstrăvărie din Gura Râului, la fabrica de bere din Sadu, dar și la Muzeul ASTRA.

Autor - Ștefania VESA
21 martie 2026 la 09:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. ???

    Trimisii lui Macronel?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
LOAMNEŞ: Investiţile administraţiei au ridicat învăţământul local
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Patinatorii de la CSŞ Sibiu pornesc atacul medaliilor. “Vor lupta pentru fiecare secundă, fiecare punct și fiecare medalie”
Clubul Sportiv Şcolar Sibiu va participa cu 21 de sportive la finala Campionatului Național de patinaj viteză pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
SADU: Stadiul investiţiilor majore din comună
Administaţia locală din comuna Sadu a luat decizii majore pe ultima sută de metri pentru proiectele care schimbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
175 de riders au luptat contra depresiei. Sibiul, gazda paradei motoarelor
Motocicliștii din întreaga țară şi cei care luptă împotriva depresiei s-au adunat, astăzi, la amiază în Piaţa Mică,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSC Şelimbăr încheie seria amicalelor cu o victorie la Rm. Vâlcea. Bilanţul „călăreţilor roşii”: patru victorii, două înfrângeri
“Călăreţii roşii”au câştigat, în această după-amiază, cu 2-0 ultimul test din presezon, la Rm. Vâlcea, pe terenul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 16 ore
Copil de 5 ani, rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism, în Șura Mică
Un copil în vârstă de 5 ani a fost rănit, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
Serviciul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale deţine fondul familial Brukenthal. Ce cuprinde acesta
Şeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, dr. Mariana Ţăranu, susţine că fondul familial al fostului guvernator al...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
Start ediţiei-pilot a Festivalului Baroc de la Muzeului Naţional Brukenthal
Astăzi, curtea Palatului Brukenthal a găzduit ceremonia de deschidere a primei ediții a Festivalului Baroc, un eveniment dedicat...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
De la emoția debutului la promisiunea succesului: sibianul András Benedek, actor al Teatrului de Artă din Deva
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
ROŞIA: Club de Robotică la Cașolț, organizat de Asociația pentru Sat Colorat
Începând cu luna martie a acestui an, la sediul Asociației pentru Sat Colorat din localitatea Cașolț, comuna Roșia,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
Micăsasa Fest revine la Castelul Brukenthal, în week-end
Castelul Brukenthal din Micăsasa găzduieşte, astăzi şi mâine, cea de-a doua ediție a Micăsasa Fest, un eveniment care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
MIHĂILENI: Ajutor pentru persoanele vulnerabile
Primăria comunei Mihăileni informează că persoanele care au vârsta de peste 65 de ani şi un venit net...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.