Lansare de carte la Sibiu: poeta Rita Chirian își prezintă volumul „Stepe”

Lansare de carte la Sibiu: poeta Rita Chirian își prezintă volumul „Stepe”

Poeta Rita Chirian își lansează la Sibiu noul volum de poezii, „Stepe”, miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” de pe strada Nicolae Bălcescu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment vor participa, alături de autoare, Krista Szöcs și Andrei C. Șerban, care vor vorbi despre volumul apărut în 2025 la Editura Cartier.

Rita Chirian s-a născut în 1982, la Suceava, iar din 2001 a studiat Literele la Sibiu. În prezent predă limba și literatura română și este una dintre vocile importante ale poeziei contemporane românești.

Autoarea a debutat în 2006 cu volumul „Sevraj”, recompensat cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. De-a lungul anilor a publicat mai multe volume apreciate și premiate, iar în 2024 cartea „Medusa” a fost desemnată Cartea de poezie a anului la Gala Tinerilor Scriitori.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O poezie care pătrunde pe teritoriul umanului

„Urmăresc evoluția Ritei Chirian încă de la debutul cu Sevraj (2006), unde îmi atrăsese atenția balansul pe muchia subțire dintre fantazare și mit personal. După poker face (2010), care focaliza asupra unui joc al (de)construcției subiectului și al limbajului poetic, asperger (2012) a virat înspre un mimetism care își pierduse componenta ludică. I-au luat locul trauma și fractura existențială, corporalizarea singurătății, oscilația între recluziune și excluziune. După Casa fleacurilor (2016) al cărei imaginar domestic explora limita dintre răceala obiectuală și frisonul existenței, a urmat o tăcere de opt ani. Rita Chirian a revenit la poezie abia în 2024, cu Medusa. Prin titlu, cartea trimite atât la orizontul plurivalenței (pe direcția semnificației mitice), cât și spre versantul de pe care e afirmată o feminitate clocotitoare. (…) Intransigentă, cu ochii îndreptați spre exterior, poezia Ritei Chirian propune anatomia derivei, a inadecvării și a demascării. Atentă, privind spre interior, impune pătrunderea pe un teritoriu care nu e doar al individualității sau al femininului. E al umanului”, a transmis Grațiela Benga.

Douăzeci de ani de la debut

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Anul ăsta, în iunie, o să adun douăzeci de ani de la debut. Un scriitor serios ar sta deja pe grămezile de bani și ar alunga de pe proprietate sutele de adoratori: ce bine că nu sunt un scriitor serios! Când mi-a ieșit, la Editura Vinea, Sevrajul, abia ieșisem din facultate, munceam pe brânci într-un loc imund și mă răfuiam cu toată lumea. Publicul de la Gaudeamus venit la lansare se epuiza pe degetele de la o mână, Nicolae Tzone a vorbit frumos și m-a emoționat. Puzderia de mici premii care a urmat pentru carte m-a surprins nu pentru că nu aș fi crezut că e o carte care să merite luată în seamă, ci pentru că încă lucram la imaginea poetei blestemate – cu cine te războiești dacă lumea literară te ia în brațe? (Una peste alta, cred că asta a fost drama generației noastre: am intrat prea repede în establishment, „bătrânii” nu ne-au considerat cât am fi vrut noi de redutabili, poate doar oleacă prea zgomotoși.) A urmat apoi presiunea celei de-a doua cărți, despre care se spunea că trebuie să fie într-un anume fel (despre care eu nu aveam nici cea mai mică idee) și, mai ales, că trebuie să vină repede, că altminteri te înghit Uitarea și Provincialismul. Și a doua carte de poezie, poker face (Editura Vinea, 2008), a luat premii, s-a scris despre ea și, pe scurt, m-a bucurat (în fine, așa cum știu eu să mă bucur). Am păcălit Uitarea, i-am dat cu tifla Provincialismului.

Au trecut alți patru ani până să strâng suficient zvâc și bravură pentru a treia carte; erau anii în care mai curând îmi exersam abilitățile de spadasin între plata chiriei și doctorat. Dar s-a întâmplat să apară, la Cartea Românească, Asperger (2012) – premii, recenzii, topuri.

Ritmul de patru ani între volume mi s-a părut o vreme sustenabil (îmi place cuvântul ăsta; aș vrea să folosesc, numai de dragul de a le pune aici, și reziliență, și „antifragilitate”). Casa fleacurilor (2016), volumul cu care am început colaborarea cu Casa de Editură Max Blecher, a fost un punct de inflexiune, o carte pe care am simțit-o ruptă pe de-a-ntregul din carne. Poate și din cauza asta a fost nevoie de o lungă, lungă tăcere, cât să vină Uitarea, Provincialismul, Criza și câte alte creaturi de întuneric.

Medusa (Casa de Editură Max Blecher, 2024) mi-a adus câteva daruri frumoase, pe care am simțit și că le merit, și că sunt ale altcuiva, ale cuiva străin și îndepărtat și straniu.

Ani buni nu am avut tăria să-mi deschid cărțile, așa cum nu te uiți la cicatricile care încă ard, de parcă, neuitându-te, le-ai îndulci durerea. Îi ascultam pe ceilalți vorbind despre ele, dar ca și cum ar fi făcut-o despre universuri paralele.

Stepe, antologia de autor apărută la sfârșitul anului trecut la Editura Cartier, în seria Cartier de colecție, mă dă cu totul de gol: ce am făcut, cum am întors-o și am dres-o, pe unde mai sunt în raport cu Uitarea și Provincialismul”, a transmis autoarea.

Autor - Ștefania VESA
16 martie 2026 la 15:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Poezie… Care poezie?! Un fel de jurnal in care se expun frustrarile. Asta e poezia de azi, in general. Nu ma refer doar la autoarea despre care se vorbeste in articol…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Bărbat grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșirea din Cristian
Un bărbat a fost grav rănit, duminică, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat la ieșirea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
VIDEO | Lucrările de consolidare a versanților de pe Valea Oltului au depășit 84%
Lucrările de stabilizare a versanților de pe DN 7, în zona Văii Oltului, continuă, iar stadiul fizic al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice la Conferința Clujeană a Medicinei Legale
Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Final de septembrie destul de agreabil şi călduros. În weekend se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Braconieri prinși în flagrant la barajul Arpașu, după 20 de ore de pândă. Polițiștii din Cârța au intervenit
Mai multe persoane suspectate de braconaj piscicol au fost prinse în flagrant în zona lacului de acumulare și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Palatul Brukenthal din Avrig, închis după ce 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la o nuntă
Incidentul de sâmbătă seara de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde a fost activat Planul Roșu după ce...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Etapa oaspeţilor în SuperLiga Sibiu. AFC Agnita are maximum de puncte, Răşinariul şi Bradu o urmează
Trei din cele patru meciuri ale etapei a IV-a a primului eşalon judeţean s-au încheiat cu victoria oaspeţilor....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Planul Roșu de Intervenție, activat în Avrig. Mai multe persoane acuză simptome de toxiinfecție alimentară
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seara, la nivelul județului Sibiu, după ce mai multe persoane...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
S-au dezlănţuit sibienii. Interul marchează de şapte ori la Zărneşti şi urcă pe podium
Echipa sibiană a câştigat, în urmă cu câteva minute, cu 7-2 la Zărneşti, la capătul unui meci din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.