Brateiu: Două proiecte vitale pentru cetățeni în 2026

Brateiu: Două proiecte vitale pentru cetățeni în 2026
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰 
Pe lângă investițiile majore în infrastructura mare a comunei Brateiu, derulate în ultimul deceniu, autoritățile locale s-au concentrat și pe rezolvarea unor probleme stringente cu impact imediat asupra nivelului de confort a cetățenilor, indiferent de vârstă. Între acestea se numără protecția mediului și construcția de capele mortuare. În ultimii ani, autoritățile guvernamentale au modificat legile care reglementează aceste domenii și au impus restricții și norme conform celor din Uniunea Europeană, astfel că autoritățile locale au trebuit să se alinieze în conformitate cu legislația actualizată recent. Așadar, în acest an, în localitatea Brateiu se vor încheia două investiții în acest sens: construcția unui centru de colectare prin aport colectiv -CAV- și capelă mortuară.
Gestionarea deșeurilor la nivel local   
Protecția mediului este un obiectiv imediat și influențează direct traiul de zi cu zi al cetățenilor, iar, în trecut, gestionarea deșeurilor în comună a fost o problemă actuală și, uneori, chiar deranjantă. În acest sens, autoritățile locale au gândit proiectul „Înființare centru de colectare selectivă a deșeurilor cu aport voluntar în comuna Brateiu”. S-a realizat documentația necesară, s-au identificat fondurile necesare implementării proiectului, s-a stabilit locația în care va funcționa noul CAV și s-a obținut autorizația de construire. Ca urmare a deschiderii ghidurilor și liniilor de finanțare la nivelul Guvernului pentru proiecte privind protecția mediului înconjurător, Primăria Brateiu a depus spre finanțare proiectul noului CAV. Sursa fondurilor pentru finanțarea investiției a devenit programul național de investiții în infrastructură, derulat din banii Uniunii Europene, PNRR. Valoarea totală a noii facilități ecologice se ridică la 4,8 milioane de lei. La începutul acestui an, lucrările sunt în plină desfășurare. În condițiile în care lucrările efective au fost demarate anul trecut, gradul de implementare este 63 la sută. Termenul de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2026. În final, se va ajunge la o mai bună gestionare a deșeurilor reciclabile.
Capelă mortuară   
Un alt proiect necesar ce trebuie finalizat în 2026 este construcția capelei mortuare din localitatea reședință de comună, Brateiu. Neidentificându-se posibilitatea obținerii unei finanțări din fonduri guvernamentale, s-a luat decizia alocării fondurilor din bugetul local al comunității, mai ales că o impunea și necesitatea imediată a obiectivului. Astfel, în toamna anului trecut, după ce s-au îndeplinit condițiile de autorizare/documentații tehnice, s-a trecut la demararea lucrărilor fizice. Investiția „Construcție capelă, amenajări exterioare în satul Brateiu” este estimată la o valoare totală de 1,75 milioane de lei. În luna februarie, capela mortuară este construită în proporție de 76 la sută, plus lucrările exterioare de amenajare a accesului în zonă. Termenul de încheiere a lucrărilor este luna iunie 2026.
”Aceste investiții sunt cuprinse între obiectivele pentru acest an. Lucrările sunt în grafic și vor fi finalizate la termen”, ne-a transmit Elena Marian, primarul comunei Brateiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
06 martie 2026 la 11:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Gospodăria țărănească, între tradiție și afacere. Muzeul ASTRA cere modificarea legislației pentru micii producători
Muzeul ASTRA din Sibiu se numără printre organizațiile care solicită modificarea cadrului legislativ pentru gospodăriile țărănești tradiționale, astfel...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 12 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
Jandarmeria Sibiu şi-a extins echipa cu două exemplare canine din rasa Ciobănesc German
Lava și Lar, două exemplare din rasa Ciobănesc German, s-au alăturat recent echipei canine a Jandarmeriei Sibiu, din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Când ar putea fi emis acordul de mediu pentru loturile montane ale Autostrăzii Sibiu-Pitești. Ministrul Transporturilor recunoaște că termenele vor fi depășite
Acordul de mediu revizuit pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar urma să fie obținut până...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Bătaie pe Nicolae Bălcescu, în centrul Sibiului. Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reținuți
Trei tineri, cu vârste de 16, 17 și 19 ani, din municipiul Sibiu, au fost reținuți de polițiști,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Două parcuri noi în Sibiu, investiție de peste 40 de milioane de lei. Ce facilități vor avea în Tineretului și Vasile Aaron
Primăria Sibiu a lansat o nouă procedură de achiziție publică pentru amenajarea a două parcuri în cartierele Tineretului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
MEDIAȘ: Se toarnă asfalt pe strada Baznei, între străzile Nucului și Hula Veche
Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Pe strada Baznei se desfășoară, în această perioadă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
„Sport fără bariere” a reunit la Sibiu peste 20 de copii și tineri cu sindrom Down și autism
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Accident între o mașină și un ATV, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital cu multiple traumatisme
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ATV s-a produs la Avrig. În...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.