2026, Anul Radu Stanca la Sibiu: Teatrul Național îi dedică un an întreg creatorului care a nemurit orașul

2026, Anul Radu Stanca la Sibiu: Teatrul Național îi dedică un an întreg creatorului care a nemurit orașul

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va marca anul 2026 printr-o serie de evenimente dedicate vieții și creației dramaturgului, poetului și eseistului Radu Stanca, una dintre personalitățile de referință ale culturii române și figura emblematică ce dă numele instituției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul aniversar va cuprinde spectacole-lectură și întâlniri cu publicul sibian, menite să readucă opera lui Radu Stanca în atenția tinerilor și a publicului larg.

„Dragi spectatori, îl evocăm pe cel care, prin spiritul și creația sa, veghează asupra Teatrului Național care îi poartă numele: Radu Stanca. Poetul baladelor și creatorul care a marcat destinul teatrului sibian a fost și unul dintre marii vizionari ai culturii române. Lui îi datorăm, între altele, ideea ca teatrul din Sibiu să aibă și o secție germană, propunere formulată în 1956, în continuitatea unei tradiții începute aici încă din 1788, odată cu primul teatru în limba germană din acest spațiu.

Cel mai frumos din orașul acesta, prințul tenebrelor, Radu Stanca a reușit să nemurească Sibiul prin scrierile sale. În semn de recunoștință, Teatrul Național Radu Stanca îi dedică întregul an, readucând la viață opera sa literară – poemele, eseurile și piesele de teatru. Împreună cu partenerii noștri – Biblioteca ASTRA, liceele sibiene, Universitatea Lucian Blaga, Muzeul Național Brukenthal și Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu – vom organiza lecturi publice și întâlniri cu publicul, pentru ca opera lui Radu Stanca să ajungă din nou la inimile oamenilor. Este o ofrandă de suflet pentru cel care a dăruit atât de mult teatrului și orașului nostru. Vă mulțumim că primiți cu generozitate aceste daruri.” – Constantin Chiriac, director general TNRS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru, una dintre figurile centrale ale Cercului Literar de la Sibiu.

Relația sa cu teatrul sibian începe încă din tinerețe. În 31 mai 1947, acesta apare pe scena teatrului în spectacolul Păcat de tine, Tony de Puiu Maximilian, interpretând rolul lui Dorel Slăvescu. În 13 februarie 1949, la Sibiu are loc premiera piesei Căsuța din câmpie de Samuil Marșak, prima montare realizată de Radu Stanca, alături de regizorul tehnic Boby Tiberiu.

În 2004, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu devine Teatrul Național „Radu Stanca”, fiind singurul teatru național din România aflat în administrarea unei autorități locale, și continuă să ducă mai departe moștenirea artistică și culturală a celui care i-a dat numele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
04 martie 2026 la 15:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 21 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.