Ludoş: Pentru un act educaţional mai performant

Ludoş: Pentru un act educaţional mai performant

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autorităţile locale din comuna Ludoş au investit constant, de-a lungul timpului, în îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice ale comunităţii, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şcolare şi eficientizarea actului de educaţie, astfel încât elevii şi cadrelele didactice să aibă condiţii optime pentru studiu şi predare. Constant an de an, Primăria Ludoş a investit sume importante de la bugetul local, plus fondurile atrase prin diferite programe guvernamentale şi europene, atât pentru modernizarea şi reabilitarea imobilelor, cât şi pentru achiziţia de materiale didactice necesare în procesul de învăţământ actual. În aceste condiţii, un pas important făcut înainte în ceea ce priveşte adaptarea condiţiilor de studiu la noul sistem educaţional a fost identificarea surselor de finanţare. Şcoala din Ludoş a avut parte, în ultimii doi ani, de lucrări de renovare şi modernizare, plus achiziţie de echipamente tehnologice şi digitale în pas cu vremurile. Practic, unitatea din învăţământ preuniversitar a devenit una ce se apropie foarte mult de tipul SMART, asemenea multor şcoli din mediul urban. De asemenea, au fost achiziţionate mobilier nou, renovat grupurile sociale şi celelalte facilităţi, precum şi aparatura electronică necesară ţinerii cursurilor în mediul digital. Investiţiile la şcoală s-au realizat în urma accesării unui proiect din finanţare PNRR.

O altă prioritate majoră a fost reducerea costurilor cu utilităţile în ceea ce priveşte serviciile din subordinea primăriei. În 2025, adminstraţia locală a derulat din fonduri guvernamentale un proiect ce a vizat conectarea la sursele de energie verde, o alternativă viabilă la energia clasică, derulat prin programul naţional de investiţii – PNDL . Astfel, la unitatea de învăţământ din comună, pe acoperişul imobilului, au fost montate panouri fotovoltaice, ce au redus simţitor costurile financiare şi nu a mai împovărat bugetul local, la capitolul cheltuieli. Aceste panouri pentru energie verde au fost montate şi pe imobilul în care funcţionează căminul cultural, efectul scontat fiind acelaşi. Trebuie menţionat că şcoala, sediul primăriei şi căminul cultural se află în aceeaşi proximitate.

Tot prin acest proiect, în localitatea Ludoş a fost monată şi o staţie de încărcare pentru autovehicule. Alte investiţii au vizat monitorizarea video a comunei şi a primăriei, vizând siguranţa publică, chiar dacă comuna Ludoş este una ferită de incidente nedorite.

Ilie Berghezan, primarul comunei Ludoş, a sintetizat astfel investiţiile derulate în a doua parte a anului trecut: ,,Anul 2025 a fost un an al proiectelor în confortul direct al cetăţenilor. Pentru 2026, aşteptăm să definitivăm bugetul local şi să prioritizăm viitoarele proiecte”.

Autor - Cosmin PAL
24 februarie 2026 la 11:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Fetele de la Interstar o umilesc pe Dinamo şi se distanţează în fruntea clasamentului. Derbiul cu Sepsi OSK, pe ”Municipal”
Echipa feminină a Interstaruui a câştigat cu 14-2 meciul cu Dinamo, desfăşurat pe terenul Bazei Sportive ”Apsol Vergului”...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 ore
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 22 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 23 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.