Chirpăr: Aproape 10 milioane de lei pentru drumuri mai bune și o primărie modernă

Chirpăr: Aproape 10 milioane de lei pentru drumuri mai bune și o primărie modernă

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Infrastructura mare a fost mereu o prioritate pentru administraţia locală din comună Chirpăr, pentru că este nevoie de drumuri moderne, de introducerea şi întreţinerea reţelelor de utilităţi (apă-canal şi pluviale), modernizarea şi reabilitarea instituţiilor publice, în speţă şcolile şi dispensarul medical, plus renovarea şi extinderea spaţiilor dedicate activităţilor culturale, sociale, sportive sau de petrecere a timpului liber, în condiţiile în care comuna este situată într-una dintre cele mai atractive zone din punct de vedere turistic. Totodată, tradiţia, obiceiurile şi trecutul istoric al comunităţii sunt o carte de vizită importantă chiar şi pentru judeţul Sibiu, iar aceste atuuri trebuie susţinute de o infrastructură pe măsura aşteptărilor. În plus, comuna Chirpăr, deşi medie ca număr de locuitori şi cu populaţie mai îmbătrânită, a cunoscut după 2000, un amplu proces de modernizare şi inovare socială, fiind considerată una dintre comunele fruntaşe de pe Valea Hârtibaciului. Un factor decisiv este şi faptul proximităţii faţă de cel mai mare oraş al zonei, Agnita. În acest sens, autorităţile locale au investit de-a lungul anilor sume importante pentru reabilitarea, întreţinerrea şi modernizarea drumurilor asfaltate şi chiar asfaltarea străzilor de pământ rămase din localitatea reşedinţă de comună şi satele aparşinătoare, cele mai proiecte din fonduri europene.

Primaul Eugen Feldeoiu – sursa foto: captura Facebook PSD Sibiu

 

Proiect PNRR pentru străzi şi reţeaua de apă pluvială  

În acest sens, autorităţile locale au derut un program de investiţii intitutulat ,,Reabilitare şi modernizare străzi, construcţia de reţele de ape pluviale în satele din Chirpăr,, care, potrivit calendarul de lucrări, la data de 31 decembrie 2025, era finalizat în proporţie de 87 la sută.

S-a urmărit repararea tronsoanelor ce traversează comuna, asfaltarea unor noi străzi şi amenajarea canalelor de colectare a apelor pluviale, podeţe, rigole şi accesul la proprietăţiile oamenilor. Termeul de finalzare a întregii investiţii este luna septembrie a acestui an. Lucrările derulate sunt în grafic şi se aşteaptă momentul prielnic din punct de vedere meteorologic pentru continuarea intervenţiilor pe tronsoanele de drumuri din interiorul comunităţii. Pentru că la bugetul local nu existau fondurile necesare, primarul Eugen Feldeoiu şi echipa sa adminitrativă au reuşit accesarea investiţiei din fonduri europene şi de la bugetul de stat. A fost depus un proiect în cadrul programului naţional de investiţii – PNRR, gestionat de guvernul României. Valoarea totală a proiectului de infrastructură se ridică la aproape 8,5 milioane de lei. Din acest total, 8 milioane de lei provin din programul PNRR, restul fiind contribuţie proprie din bugetul local. La începutul acestu an, au fost decontate pentru lucrări aproape 6 milioane de lei din fonduri europene. În plus că în 2025, au apărut lucrări suplimentare de executat, suma alocată a crescut din bugetul local, astfel că în prezent au fost decontaţi pentru constructori peste un milion de lei.

Reabilitarea sediului primăriei, tot pe fonduri europene  

Un alt proiect important avut în vedere, anul trecut, a fost ,,Reabilitare moderată clădire Primărie, comuna Chirpăr, judeţul Sibiu,,, investiţie derulată tot din fonduri europene, prin programul PNRR. S-a lucrat la renovarea interioară, plus finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică şi recompartimentarea spaţiilor dedicate serviciilor publice ale imobilului. Complementar, s-au făcut achiziţii de mobilier şi echipamente digitale, astfel încât solicitările şi problemele cetăţenilor să fie rezolvate mai rapid şi fără a fi nevoie de deplasarea la primărie, mai ales pentru cei din satele aparţinătoare comunei. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape un milion de lei, iar procentul de finalizare al investiţiei este de 86 la sută. Din PNRR au fost atrase 800.000 de lei, restul fiind contribuţie din veniturile proprii. Termenul de încheiere al lucrărilor este vara acestui an, mai exact finele lunii iulie 2026. Din fondurile europene s-au făcut plăţi către constructor în valoare de 390.466, aproape la fel cu valoarea decontărilor din bugetul local pentru acest proiect, adică 397.816 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Cosmin PAL
23 februarie 2026 la 16:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Fetele de la Interstar o umilesc pe Dinamo şi se distanţează în fruntea clasamentului. Derbiul cu Sepsi OSK, pe ”Municipal”
Echipa feminină a Interstaruui a câştigat cu 14-2 meciul cu Dinamo, desfăşurat pe terenul Bazei Sportive ”Apsol Vergului”...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 ore
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 22 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 23 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.