În Postul Învierii Domnului, sibienii melomani, pasionați de muzică sacră românească și universală, au posibilitatea de a trăi bucuria participării la un eveniment cultural-artistic de excepție: concertul coral susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în cadrul Turneului Național „Săptămâna patimilor”.
Spectacolul extraordinar de la Sibiu este programat în cea de-a doua săptămână a turneului național, duminică, 5 aprilie, începând cu ora 19.30, la Sala Transilvania.
„De la bucuria intrării în cetate, la momentele de agonie petrecute pe Cruce, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” vă invită să fiți martorii ultimei săptămâni a lui Iisus pe pământ, într-un spectacol special, încărcat de emoție, conceput pentru a reda prin muzică, artă dramatică și scenografie, simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului.
Cu un repertoriu de lucrări de muzică sacră românească și universală, programul spectacolelor este dedicat celei mai mari sărbători a creștinătății și include fragmente din celebrul „Florilegiu bizantin” – impresionanta colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului”, în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minor”, de W. A. Mozart, precum și multe alte compoziții spirituale emblematice”, transmit organizatorii evenimentului.
Alături de binecunoscutul cor de cameră, la spectacolul din Sibiu vor participa copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi din județul Sibiu și din regiune.
Biletele sunt disponibile pe bilete.madrigal.ro & bilete.ro.
D.F.
Foto: Facebook/MadrigalOficial
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Adrian POPESCU
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Mihai POPA
Dumitru CHISELIȚĂ