Operatorul de salubritate SC Soma SRL va desfășura, în municipiul Sibiu, o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, inclusiv a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Campania se adresează exclusiv locuitorilor din zonele de case și va avea loc în perioada 27–31 octombrie 2025.
Această acțiune vine în continuarea campaniei similare organizate la mijlocul lunii octombrie, destinată sibienilor care locuiesc în zonele de blocuri, și face parte din programul anual de colectare separată a deșeurilor voluminoase.
Potrivit operatorului de salubritate, colectarea deșeurilor din zonele de case se va face direct din fața porților, începând cu ora 07:00, în zilele în care, pe fiecare stradă, este programată ridicarea deșeurilor reziduale (cele din pubela neagră). Locuitorii sunt rugați să scoată deșeurile voluminoase și DEEE în mod organizat, respectând acest program.
Deșeurile voluminoase sunt deșeuri solide de mari dimensiuni care nu pot fi depozitate în containerele obișnuite și nu pot fi preluate de autospecialele utilizate pentru colectarea deșeurilor biodegradabile, reziduale sau reciclabile. În această categorie intră obiecte de uz casnic sau exterior care, din cauza dimensiunilor, necesită un regim special de colectare.
În cadrul campaniei vor fi ridicate, printre altele:
mobilier de grădină (scaune, mese, figurine, cuști pentru animale);
mobilier din locuințe (dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre);
jucării de mari dimensiuni (tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe);
elemente de tâmplărie (uși, ferestre, tocuri);
obiecte de mari dimensiuni pentru recreere sau întreținere corporală (leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj);
obiecte textile de mari dimensiuni (covoare, preșuri, carpete).
Deșeurile de echipamente electrice și electronice reprezintă o categorie distinctă de deșeuri și includ orice aparat care funcționează conectat la priză, pe baterii sau cu ajutorul unei plăci electronice. Aceste echipamente devin DEEE în momentul în care nu mai pot fi utilizate sau nu mai îndeplinesc funcțiile pentru care au fost create.
În cadrul campaniei pot fi predate, printre altele, frigidere, mașini de spălat, aparate radio și televizoare, telefoane mobile, cuptoare cu microunde și computere.
Pentru informații suplimentare, sibienii sunt invitați să acceseze site-ul operatorului de salubritate www.somasibiu.ro sau să contacteze dispeceratul SOMA Sibiu, la numărul de telefon 0269 988.
Comunicat de presa
Comunicat de presa
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL